Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru COCOR

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 26 pentru COCOR.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba... peste toate au nins anii mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori. Cine trânti poarta? - Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În ...

 

Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul

... ce o sugrumă și căzu jos moartă. Atunci și copilul, coborându-se din copaci, o apucă razna pe câmp. În cale se întâlni cu un cocor. Cum îl văzu, se împrieteni cu el. Cocorul dând peste o așa bunătate și frumusețe de copil, nu se mai îndură a se ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cîntece (Iosif, 1)

Ştefan Octavian Iosif - Cîntece (Iosif, 1) Cîntece de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Singurel ca un haiduc,     În surghiun ca norul, Cată mîine să mă duc     Și să-mi las odorul. Mîine plec în zori de zi...     Însă pînă mîine, Vino mai aproape, — zi     Doina mea, stăpîne! Doina cu păstorul, cînd     Prăpădise turma Și se duce tot cîntînd     Ca să-și piardă urma... II Nu mai sunt pe luncă flori,     Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori     Pribegind departe ! Și văzduhul s-a-nnorat,     Ninge sus la munte — Trec pe vale, la iernat,     Turmele mărunte... Plîng tilingi, tălăngi răspund,     Soarele apune, — Glas de bucium sună-n fund     Ca o rugăciune... III Boii stau în jug supuși,     Gata de plecare ; Necăjiții cărăuși     Merg pe lîngă care... „Hăis și cea!â€� — gem sub poveri     Carele greoaie ; Ieri ca azi, și azi ca ieri ; Frig, și vînt, și ploaie... Drumul e glodos și greu,     Negura se lasă : „Știe bunul Dumnezeu     De-om ajunge-acasă !...â€� IV Dragă codrule, te las...     Plec pe căi străine... Chezășie mi-a rămas      ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 1)

Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 1) Elegie de Ștefan Octavian Iosif De ce așa de trist rămâi Și trist înăbuși un suspin, Când rândunici în țară vin Din țări cu rodii și lămâi Și vezi cocorii cei dintâi Rotindu-se sub cer senin? De ce așa de trist revii Și trist rămâi, suspini stingher, Când negurile iernii pier Și roua scânteie-n câmpii Și mii de ciocârlii zglobii S-avântă ciripind la cer? De ce așa de trist suspini Și trist rămâi și-atuncea când Vezi florile-nflorind pe rând (Și chiar măceșii plini de spini) Și vezi pe-alee, prin grădini, Perechi de-ndrăgostiți trecând? — Cum n-ai fi trist, cum n-ai ofta Când numai dragoste respiri În tot cuprinsul mândrei firi, Când toate râd în preajma ta Și plânge-n tine inima Însângerată de-

 

Dimitrie Anghel - Cedrul

Dimitrie Anghel - Cedrul Cedrul de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 1088, 28 dec. 1911, p. 1. Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrînul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutînd în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui. Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane. Anemone albe înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit ...

 

George Coșbuc - Legenda rândunelei

George Coşbuc - Legenda rândunelei Legenda rândunelei de George Coșbuc Din zori, de cum s-aprind, Tot cântă rândunica Sub streșini ciripind Era și fată mare Și mândră de-a cătare Și-apoi, pe lângă toate, Și fată de-mpărat. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. Și-n toată lumea vestea I-a mers, cum merg de-acestea Când trec din gură-n gură Grăbit din sat în sat. Dă roate șoimu-n zbor Și țipă rândunica Și n-află ajutor. Cum vin în șir cocorii, Venit-au pețitorii: Ieșea din casă unul, Iar celălalt intra. Și ea și-a plâns durerea: O, dă-mă cui ți-e vrerea, Măicuțo, dar străină Departe nu mă da! Și-n ciuda bietei fete, Ea, vitrega, o dete Străinilor de-acolo, Veniți de undeva. Cad fulgi pe câmpul gol Și plânge-o rândunică Pierdută dintr-un stol Pe-un larg adânc al mării Spre-adâncul larg al zării Se duc corăbii multe Cu fata de-mpărat. De-amar ea nu mai poate: Inelul scump și-l scoate, Din deget, și-l aruncă În marea ...

 

George Coșbuc - Non omnis moriar

George Coşbuc - Non omnis moriar Non omnis moriar de George Coșbuc La mormântul lui Timotei Cipariu Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit, Dar toată măiestria clădirilor eline, Columnele de marmur și templele divine, De mult s-au năruit. Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc: Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea? Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea Poporului grecesc? Nu murii țin pe-o gintă, căci murii pot să cadă; Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc și mor: Bărbații numai poartă putere și dovadă, Dar nu prin fier și lance, ei nu înving prin spadă, Ci-nving cu mintea lor. Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri; Trăiesc, ca să creeze, și trec ca niște regi. Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri, Ei mor deplânși de-o gintă și, chiar să moară-n chinuri. Nicicând nu mor întregi! Aceia sunt bărbații, cari pot s-alunge norii Națiunilor uitate prin noapte și sub fier, Bărbați superbi cari poartă menirile-Aurorii, Au larg avânt de vultur și-n șir, ca ...

 

George Topîrceanu - Aprilie

George Topîrceanu - Aprilie Aprilie de George Topîrceanu Baloane mari de spumă albă prin grădini (Și zarzărul, și vișinul, și perii) Stau gata să se-nalțe din tulpini Spre cerul primăverii... Caisul nostru s-a gătit la poartă Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi, Și cu zulufi de floare la urechi, Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă. Pe strada mare, Ies flori înalte la plimbare În rochii de sezon, ușoare, Cu toate că-i o vreme așa de schimbătoare. Ah, fetele — și mai ales cucoanele — Când vine primăvara Sunt dulci și colorate ca bomboanele! Pe cea care-a trecut o cheamă Clara, Fiindcă are Ochi albaștri tare, Și gura ei cu rouge ca de coral Surâde vertical... Un mic vârtej, copil al Neființei, De-a curmezișul străzii rătăcit, Nebun în jurul lui s-a răsucit Să-și prindă coada galbenă cu dinții. Departe, în azurul dintre nori, S-arată bifurcat pe cer Un șir subțire de cocori, O escadrilă de pe vremea lui

 

George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară

George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngerași Cu alai De toporași. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul. De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuți ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Și din covor. Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, Și-a răsfirat crenguțele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare, Din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață Cu ramuri albe — și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e- ...

 

George Topîrceanu - Vin%E2%80%99, iubito

George Topîrceanu - Vin%E2%80%99, iubito Vin’, iubito de George Topîrceanu Prin dumbravă se strecoară Vânt de vară, Și cocorii, șir pribeag, În adânc senin plutesc. Cântă cucu în huceag: Cucule, câți ani trăiesc? Îmbrăcatu-s-au în floare De ninsoare, Pomii toți de prin livezi. Râul lunecă pe prund Așa limpede că-i vezi Pietricelele din fund. Jos, în umbră de răchite, Tăinuite Viorele s-au ivit, Și-n păr negru la femei Cât de albi au înflorit Parfumații ghiocei! Vin’, iubito! O poveste Tristă este Viața noastră când s-a stins, Dar e rai când o trăim. Vino! Domnul dinadins Ne-a făcut să ne iubim: A pus vara în dumbravă Și-a zis: “Na-vă Crângul plin de cântători, Și copacii înverziți, Și poienile cu flori Vi le dau să vă iubiți!

 

Mihai Eminescu - Stelele-n cer

Mihai Eminescu - Stelele-n cer Stelele-n cer de Mihai Eminescu Stelele-n cer Deasupra mărilor Ard depărtărilor        Până ce pier. După un semn Clătind catargele, Tremură largele        Vase de lemn; Niște cetăți Plutind pe marile Și mișcătoarele        Pustietăți. Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele        Drumuri de nori. Zboară ce pot Și-a lor întrecere, Vecinică trecere ­        Asta e tot... Floare de crâng, Astfel viețile Și tinerețile        Trec și se stâng. Orice noroc Și-ntinde-aripele Gonit de clipele        Stării pe loc. Până nu mor, Pleacă-te, îngere, La trista-mi plângere        Plină de-amor. Nu e păcat Ca să se lepede Clipa cea repede        Ce ni s-a

 

   Următoarele >>>