Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru COMPARAȚIUNE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru COMPARAȚIUNE.

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 de Titu Maiorescu Cuprins 1 PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 2 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI 3 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 4 I - Condițiunea materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor ...

 

Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale

... învîrtituri puteau să placă poate părinților noștri; pentru noi însă să cere muzica de Verdi. Rossini, Bellini, Mozart și Auber nu se pot pune în comparațiune cu acest mare geniu, unic în sublimitate și în forma dramatică. Această iperbolă a partizanului lui Verdi și modul esprimării aprinse pe un ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul

... trecătoare, Ce pier pe toată ziua și nu produc nimic. Ei nu v-admiră, ziduri; pe sufletul lor mic Aceste monuminte prea mari descuragează, Prin comparațiune, pe ei îi micșorează. Vedeți această sală ce timpul a lovit? Aicea fuse centru de tot ce-a strălucit. Locașu-ambițiunii ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... saÅ­ mal prin CelțÄ­ direct saÅ­ indirect; cele-lalte sunt exclusiv albanese. Cu tĂ³te astea, identitatea lexică albaneso-română e secundară, după mine, în comparațiune cu identitatea cea gramaticală. Caracteristice maÄ­ ales sunt întâlnirile între Români si AlbanesÄ­ nu prin vocabular, ci prin particularități fonetice, morfologice și sintactice, carÄ­ nicÄ ...

 

Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora

... încredințat și mai bine din trăsurile feței tale, care seamănă întocmai cu ale lui Guglielm Tell, triumfător în contra lui Gessler [3] . — Mulțumesc de comparațiune, dar între un sîrman vînător și eroul din Unterwalden este o mare diferință: acela și-a liberat patria de opresiunea casei de Habsburg ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit Ioan Vodă cel Cumplit de Bogdan Petriceicu Hasdeu Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574) Ainsi d'un peuple entier je feuilletais l'istoire! Livre fatal de deuil, de grandeur, de victoire... Astfel răsfoiam istoria unui popor întreg: carte fatală de doliu, de mărire, de victorie! Victor Hugo, oda Ubi defuit orbis Cuprins 1 PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE 2 PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI 3 INTRODUCȚIUNE 4 AVENTURIERUL 5 DOMNUL 6 CĂPITANUL 7 CATASTROFA 8 DUPĂ EL... 9 EPILOG PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE Sunt acum aproape 30 de ani, la 1864, în casele lui Mircousch din Piața Teatrului, am scris pe Ioan-vodă cel Cumplit. Eram tânăr și scriam așa cum nu mai sunt în stare de a scrie astăzi: dar tocmai de aceea, reproducând lucrarea mea de atunci, o las cum a fost, fără a cuteza să-i îmbătrânesc tinerețea, căci orice adaos ar fi un benghi, orice scurtare — o zbârcitură. Fără a adăoga, fără a scurta, fără ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo cinci ani cu înaltă căldură asupra întrebărilor: Artă pentru artă? sau artă cu tendență?? Rezultatul aprigei lupte a fost că fiecare dintre polemiști a rămas să împărtăsească până la urmă opinia sa proprie. De ce? Pentru că și atunci s-a vorbit despre toate, despre toate, afară de un singur lucru, care, după părerea mea, ar trebui și el pomenit măcar în treacăt. Mă rog, câteva întrebări: Au tendență piesele lui Shakespeare? — Desigur, nu. Dar Tacit?... dar Divina Comedie?... Ba bine că ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță se vede un parc format din mai multe alee de arbori neroditori, unde florentinii își fac preumblările pe timpul frumos de vară. Tocmai pe lîngă această grădină se află drumul sau șoseaua ce duce pe eminențele colinei Fiesole. Călătorul, dar, ce voiește a vizita această localitate are a face o călătorie aproape de două ore printre cele mai frumoase grădini și vile și a privi o mulțime de vedute încîntătoare. Ajungînd pe creștetul colinei, primul obiect care îi lovește privirea este monasterul călugărilor dominicani, clădit tocmai pe acel loc unde odată era monasterul ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos Pseudo-Kynegetikos (ΨΕΥΔΟ-ΚΥÎ�ΗΓΕΤΙΚΟΣ) de Alexandru Odobescu 1874 Cuprins 1 Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului 2 I 3 II 4 III 5 IV 6 V 7 VI 8 VII 9 VIII 10 IX 11 X 12 XI 13 XII Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului DOMNULUI C. C. CORNESCU Amice, Când mi-ai dat mai întâi să citesc manuscriptul tău, intitulat Manualul vânătorului1, ai arătat dorința ca să-i fac eu o precuvântare. Mai apoi ți-ai luat seama și m-ai scutit de această măgulitoare sarcină. În cazul din urmă, rău nu te-ai gândit, căci eu, după ce am răsfoit cartea ta, m-am luat în adevăr cu plăcere pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ți alege cea mai bună pușcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: ...