Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DEVASTAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru DEVASTAT.

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment) Amintiri literare de Cincinat Pavelescu [FRAGMENT] Părinții mei oameni de cultură n-au contrariat nicio- dată modesta mea vocație literară. Tatei, deși profesa ingin- eria și era un om de știință desăvârșit, având chiar reputația de a fi fost întâiul matematic al epocii sale, îi plăcea mult literatura, și biblioteca sa era plină de ediții frumos ilustrate ale clasicilor francezi, latini și italieni. El avea o fizionomie deschisă, ochii vii sub o frunte largă și un zâmbet binevoitor îi lumina veșnic buzele vesele. Mama, mică, talia în miniatură, avea un cap grec, expre- siv, cu un nas fin, drept și sculptat. Iar ochii, mari, negri și adânci erau mai totdeauna învăluiți într-o pânză de melan- colie dulce. Amândoi se ocupau mult de instrucția noastră. Mama învățase latinește și grecește ca să ne asculte seara lecțiile și venea la liceul Sf. Sava mai în fiecare săptămână să se intereseze de progresele noastre. Obiceiul de a răscoli prin cataloage notele mi-a pricinuit chiar o mare supărare în clasa V-a, dacă nu mă-nșel. Eram la toate materiile notat excelent, afară de muzică, pentru care nu ...

 

Gelu Vlașin - Suara

Gelu Vlaşin - Suara Suara de Gelu Vlașin știi că merge nici aaaaa nici aa cam insipid cu răbufniri uneori mă întreb ce-o fi cunilingusul am auzit la vecina de la șase când vorbea cu mitică zicea aaaaaahhh doamneee iubituuuleee ce dor mi-e de-un cunilingus în receptor poate-mi faci o felație zicea uite așaaaaa uiteeeeee aaaaaașaaaaa pe urmă așșșșșșșșșșa și tot așa până când luna ca o minge de foc s-a rostogolit în camera lor devastându-

 

Mihai Eminescu - Ah, mierea buzei tale

Mihai Eminescu - Ah, mierea buzei tale Ah, mierea buzei tale de Mihai Eminescu Ah, mierea buzei tale am gustat-o, A buzei tale coapte, amorul meu; Zăpada sânului eu am furat-o, De ea mi-am răcorit suflarea eu; Ah, unde ești, demonico, curato, Ah, unde ești să mor la sânul tău! Ce sunt eu azi? ­ o frunză, o nimică. Și-mi pare că am fost un împărat; Simțirea care sufletu-mi despică E ca și când o lume mi-a furat; Ah, mierea buzei tale, păsărică, Am nebunit de când o am gustat! Ah, cum nu ești, să-ți mistuiesc viața, Să-ți beau tot sufletul din gura ta, Să-ți sorb lumina pân- ce-or fi de gheață Frumoșii-ți ochi ­ să-ți devastez așa Tot ce tu ai frumos... o, mă învață Să te ucid cu respirarea mea! Să murim amândoi... La ce trăiesc eu, La ce trăiești tu pe a lumii spume? Sărmane inimi închegate-n vreme, Sărmane patimi aruncate-n lume; Ah, să murim, nu plânge, nu te teme. Că undeva s-afla al nostru nume! Încet, încet ... să ne culcăm în raclă, Încet de pe ...

 

Mihai Eminescu - Cum universu-n stele...

Mihai Eminescu - Cum universu-n stele... Cum universu-n stele... de Mihai Eminescu Cum universu-n stele iubește noaptea clară, Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit, Când am plecat eu fruntea cu-a gândului povară Pe sânu-ți să se-nchidă de lume ostenit. Simții atunci puternic cum lumea toată-n mine Se mișcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi Și-n fruntea mea oglindă a lumilor senine, Aveam gândiri de preot și-aveam puteri de regi. Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorât simțirea În goana lumei oarbe, pe strada în noroi. De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nșelat privirea, Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim... noi? Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată, Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort, Sunt ca un imperator cu fruntea devastată: Demult nu știu nimic de imperiul ce-l

 

Mihai Eminescu - Ghazel

Mihai Eminescu - Ghazel Ghazel de Mihai Eminescu Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă, Să devastez frumsețea ta cea dulce, făr- de milă ­ Și totuși corpul tău e plin de-o coaptă tinereță, Tu, al amorului duios demonică prăsilă! Eu am plecat purtând în piept durerea-mi toată scrisă, Precum al primăverei vânt duce-n văzduh o filă; Dar noaptea când am adormit, atunci durerea-mi toată Se ghemuiește-n inima-mi, o arde ș-o împilă; Părea din somn că m-am trezit și te-am văzut pe patu-mi, Boțind cerșaful meu cel alb cu mâna ta gentilă; Abia al hainei tale gaz de umăru-ți se ține Și sânii tăi s-au liberat de-a hainei crudă silă Și proaspeți, albi, rotunzi și tari ei se ridic, se lasă Și ochii tăi în lacrimi ard, în lacrimi dulci de milă. La răsuflarea cald-a ta se coace-uscata gură, Se văd frumoși mărgăritari ce-ntredeschiși defilă. Cu brațul meu eu șelele ți le-ncleștai sălbatec Și-am vrut să-ți mușc gurița ta de tremurai febrilă, Și tu te aperi surâzând, c-o mân-acoperi sânii, Privirea ta ...

 

George Topîrceanu - Infernul

George Topîrceanu - Infernul Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie de George Topîrceanu I "Allor si mosse, ed io gli tenni dietro." Dante ... Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adâncă. Și străbătând a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând profilul lui de babă: Tristețe-amară-n colțurile gurii, O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. Purta pe cap o veștedă cunună Și-n ochii lui părea că, deopotrivă, Melancolia lumii-ntregi s-adună. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere către mine, Ținând în gol privirea-i corosivă. — De unde vii și cine ești, străine? L-am ...

 

Ion Luca Caragiale - Inițiativa...

Ion Luca Caragiale - Iniţiativa... Inițiativa... de Ion Luca Caragiale — Stăm rău, foarte rău, domnule!... Statul nu vrea să se gândească!... Nu este nici o încurajare; ba, putem zice că este chiar o persecuțiune... Și asta — să-mi dai voie să-ți declar — este trist, nu numai pentru noi, agricultorii, care nu suntem capabili să mergem cu egoismul pân-acolo; este trist pentru țară; căci, în definitiv, noi plugarii suntem, ca să zic așa, topor de oase; noi ăștia devastații... — Pe d-ta — zic eu — nu te-a devastat. — Te rog, nu mă-ntrerupe; lasă-mă să termin... Noi ducem greul țării ăștia, care fără noi, ce să zicem?... Parcă n-ar mai merge, să fluieri numa din buze și să umpli doldora punga statului, din care pe urmă să vie și să sugă țâtă atâtea lipitori declarate și clandestine, care trăiesc pe spinarea noastră, care, vai de capul ei! numa sufletul nostru știe!... Nu, domnule! până nu vine statul cu o lege nu mai merge!... Statul trebuie să se gândească serios! Acestea mi le debitează iritat amicul meu, nenea Stasache, unul dintre marii noștri agricultori. Eu, care nu sunt în ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi Cronica de joi de Ion Luca Caragiale I Alaltăieri, în faptul zilii, mă deștept tresărind: bate cineva foarte nervos la geam. Știu cine e și ce veste-mi aduce. E cumnatul meu, un tânăr funcționar la C.F.R. și poet liric în momentele-i pierdute. Soția sa e însărcinată — a doua naștere; la cea dântâia, acum un an și jumătate, a avut impierioasă nevoie de forceps. Desigur, mi-aduce poetul vestea că au început durerile unei nașteri mai grele decât a unei poeme lirice. De cu seara ne-am înțeles să ne dea de știre la primul semnal al multașteptatei ușurări. Fusese o sarcină din cale-afară grea; pe lângă asta, teamă de un nou joc de forceps, apoi socoteala greșită a termenului, dezmințit de întârziere, toate contribuiau să irite nerăbdarea familiei și mai ales a femeii. De două săptămâni, tot așteptam zadarnic... E curios cum întârziarea sosirii momentelor grele inspiră mai multă nerăbdare decât a sosirii momentelor plăcute. La prima ciocănire în geam, sar din pat. Nu m-am înșelat. Deschid geamul. Au început durerile! Un fior rece, produs desigur ...

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă 1907 din primăvară până'n toamnă de Ion Luca Caragiale În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru "die Zeit" un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau asta îndată. Dar articolul a trecut cu totul neluat în seamă de presa noastră, și, probabil, rămînea uitat detot, dacă d. M. Dragomirescu, jertfind, din strîmtul spațiu al revistei d-sale literare "Convorbiri", nu-i făcea acum în urmă favoarea să-l reproducă, după originalul romînesc, măcar în bună parte. Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n'ar fi nepotrivit să-și publice articolul așa cum l'a așternut el pe atunci, cu un adaus, ce se impune acuma, o jumătate de an mai tîrziu. Propunîndu-și a da la lumină încet-încet o serie de note asupra împrejurărilor la cari asistăm, el socotește să aducă un oarecare serviciu public, util, dacă nu în momentele actuale, barem în unele viitoare; ...

 

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

Nicolae Filimon - Oraşul Bergamo şi monumentul maestrului G. Donizetti Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti de Nicolae Filimon Scopul călătoriei mele în Italia fiind acela de a asculta celebritățile muzicale ale aceii țări și a dobîndi mai multe noțiuni practice în arta sunetelor, se înțelege de sine că era de mare necesitate a străbate Peninsula Italică în toate direcțiunile ei. Astfel dar mă văzui silit a părăsi orașul Milano, acel locaș al plăcerilor, în care turistul poate să locuiască mai mult timp fără să-l apuce urîtul cu ghearele sale cele de gheață. Cu o zi dar înaintea plecării mele din acest oraș îmi luai ziua bună de la junele Titto Ricordi, neguțătorul de muzică, unicul locuitor din Milano cu care legasem o amicie mai strînsă pe timpul locuinței mele acolo, și îmi îndreptai pașii către debarcaderul căii ferate ce duce la Bergamo, capitala provinciei cu același nume. Plătii patru sfanți și jumătate tarifă pentru atomul meu și cincizeci și patru centimi pentru sacul de călătorie, iar la două ore dupe-amiazi începui a alerga cu cea mai mare iuțeală pe făgașele căii ferate ce duce la Bergamo. ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau necon­tenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprin­dea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la Mos­cova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...

 

   Următoarele >>>