Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DORIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 604 pentru DORIT.

Alexei Mateevici - Un vis dorit

Alexei Mateevici - Un vis dorit Un vis dorit de Alexei Mateevici Un vis grozav eu am visat Și-acum nu-l pot uita: Că sufletul meu în păcat Și patimi dormita. Viața repede trecea Și moartea-mi sta în prag Și tot mai scurt mi se făcea Al zilelor șirag. Și vestitori de-acuma sânt A morții — boli, dureri, Ș-al viitorului mormânt Simțesc eu reci suflări. Dar păcătos, nepăsător Sărmanul suflet stă Și nici un gând mântuitor Lumină nu-i mai dă. Ș-așa sfârșitul m-a găsit În dormitare grea, De drumul morții negătit, Robit de viață rea. Și îngerul meu păzitor De jalea mea plângea, Dar plânsetul lui jelitor L-a suflet n-ajungea... Din somnul meu am tresărit Cu scârbă-amară eu Și văd: de sufletul robit Departe-i Dumnezeu! Și către suflet am strigat: Fii treaz și nu dormi, Dormind în patimi și păcat Pe veci vei adormi. Puține zile ți-au rămas Pentru căința ta, Deci, scoală și fii treaz, Mai mult nu dormita. Îndreaptă-ți mintea spre Hristos, Dreptate și-adevăr: Căința unui păcătos Îi sărbătoare-n cer. Iulie

 

Mihai Eminescu - Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

Mihai Eminescu - Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie de Mihai Eminescu Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor, Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc; Căci rămîne stînca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormîntul Spada ta de sînge dușman fumegînd, Și deasupra idrei fluture cu vîntul Visul tău de glorii falnic triumfînd, Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surîzînd, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd, El pe sînu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strînge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie! Tînără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăție Ca a nopții stele, ca a ...

 

Ion Luca Caragiale - Bene-merenti

Ion Luca Caragiale - Bene-merenti Bene-merenti de Ion Luca Caragiale Între noi literații, se vorbește foarte adesea despre Bene-Merenti. Unii doresc să-l aibă, alții nu, ba chiar propagă cu mai mult sau mai puțin spirit un dispreț suveran pentru o așa copilărească dorință, în genere — se brodează, cu sarcasm, sau mai bine cu parapon, pe tema lipsei de merit a multor dintre medaliați și pe meritele patente ale celor ce n-au obținut încă această medalie. Iată aci o deosebită opinie: Să procedăm metodic. Oamenii toți se-mpart în două mari categorii: I. Cei cari au Bene-Merenti; II. Cei cari nu-l au. Sperăm că nimeni nu va fi deocamdată de altă părere - aminteri n-am putea continua. Acum întrebăm: 1. Dintre toti câți îl au, nu-l merită nici unul? 2. Toți câți nu-l au, l-ar merita toți? Noi credem că nu se poate răspunde, după bunul-simț elementar, la aceste două întrebări decât așa: La întâia: da, dintre toți câți au Bene-Merenti, unii îl merită; La a doua: nu, nu toți câți n-au această medalie ar merita s-o aibă. Că nici nu s- ...

 

Constantin Stamati - Omul și cerul

Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...

 

Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească

Grigore Alexandrescu - Viaţa câmpenească Viața câmpenească de Grigore Alexandrescu Dlui V. G. C. Așa, simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc Și de acea fericire Voi bucuros să-ți vorbesc. Dar florile și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și de mâhnire, De soarta mea ocolit, În rele ce mă-mpresoară, Ce gânduri, idei omoară, Duhul își pierde puterea: E greu să descrii plăcerea, Când sufletul e mâhnit. Însă a mea mulțumire Pentru a ta găzduire Eu tot nu o pot uita, Și cât va sta prin putință Voi pune a mea silință Adevăru-a imita; Măcar în vorbele mele Să pot să găsesc vopsele, Să știu să-ntrebuințez Culorile osebite, Tonurile felurite, Care stilu-nsuflețez; S-arăt atâta simțire, Câtă simțeam mulțumire, Când dulcea serii răcoare În preajmă-mi se întindea, Și patimi sfâșietoare, Ca aburi din lac, din mare Deșertul mi le-absorbea. Cuprinsul, unde odată Împreună-am viețuit, Și plăcerea-adevărată ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură asupra omului mort Cuvânt de învățătură asupra omului mort de Antim Ivireanul Nu plângeț, că n-au murit, ci doarme. Așa au zis Fiiul lui Dumnezeu, când au văzut moartă în pat pre fata lui Iair, mai marele Sinagogului. Și așa zic și eu cătră înțelepțiia voastră, blagosloviților ascultători și cătră dumneata (curatele) și cătră cĂ©lialalte iubite rudenii, carii cu tânguiri și cu lacrămi vă întristați împreună, pentru această de bun neam și de cinstită cocoană carea s-au odihnit în Domnul. Nu plângeți, că n-au murit, ci doarme. Fericitul ei sfârșit iaste adormire, iar nu moarte. Drept acĂ©ia nu cĂ©re de la voi lacrămi, nu pohtĂ©ște suspinuri, nu priimĂ©ște întristăciune, nici plângere. VrĂ©dnici de plâns sunt limbile că n-au credință, jidovii, că n-au botez, ereticii, că sunt despărțit din brațele bisericii; pentru căci aceștea adevărat mor, aceștea iau vĂ©cinica moarte, precum zice fericitul Pavel, la al șaselea cap, cătră romani: Că cel ce au murit păcatului, au murit odată. Iar o cocoană creștinească, ca aceasta, ce s-au născut în baia sfântului botez, ce au supt laptele credinții, ce s-au hrănit în ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

... putut învinge zavistia grețoasă, Răsplata muncii tale nu este prăpădită Urmând virtuții calea, lăsând un nume bun, E cea-ntâi răsplătire ce poate-un om dori

 

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2 EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe        Și stâncile rar        Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună        În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie        Și văile sunt        În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier        Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare;        Trec albe ca-n vânt        Dulci ...

 

Mihai Eminescu - Eco

Mihai Eminescu - Eco EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe        Și stâncile rar        Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună        În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie        Și văile sunt        În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier        Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare;        Trec albe ca-n vânt        Dulci neguri de- ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete

Ştefan Octavian Iosif - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, ...

 

Alecu Russo - Poetul Dăscălescu

Alecu Russo - Poetul Dăscălescu Poetul Dăscălescu de Alecu Russo România literară, Zimbrul, în urma Steaua — care are toate simpatiile noastre pentru călduroasa și folositoarea sa redacție, deși limba ei bate prea în franțuzie, — și mai mult o broșură tipărită în Îași în anul acesta, au făcut cunoscut publicul cu talentul dlui Dăscălescu — un talent drept și adevărat național, că se tălmăcește cu limba, năravurile și durerile românului. De la ivirea broșurii dlui Dăscălescu au trecut vro șase luni, și în zadar am așteptat ca magistrații și areopagele să-și deie socotința spre a opri sau a îndemna publicul; dar areopagele au fost mute, și critica a tăcut până astăzi. Prin critică nu înțelegem numai aceea care bate fără cruțare frazeologia, sărăcia ideilor, pedanteria și obiceiurile literaturilor străine introduse cu patos în pământul român, dar critică sănătoasă, ce răspândește bunul, când vine ca acuma sub chipul poeziei dlui Dăscălescu, română până în cap; și pentru că poezia astă e română și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și ...

 

   Următoarele >>>