Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FEȚIȘOARĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentru FEȚIȘOARĂ.

Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea

Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ...

 

Ioan Cantacuzino - Cîntec grădinăresc

Ioan Cantacuzino - Cîntec grădinăresc Cîntec grădinăresc de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție     Frumosule trandafire,     Țineți fețișoara în fire     Fii dragule tot rumeor,     Vestitor Bică[ i ] dă mult dor.     Nu mi-ți plînge tulpiniță     Că ți-l dau din rămuriță.     Floricea așa frumoasă     Trebuie a fi și norocoasă.     Bucură-te, crai dă flori     Că o să vezi az doi ochișori,     Care omoară și care învie     Ah, iubite, așa îmi fac mie.     Nu mai dori grădinița,     Că o să-i podobești cosița     Unde în părul cel drăgălaș     Și-au făcut amorul lăcaș.     Iar dă t-o pune pă pieptul ei     Știu negreșit că nu mai pei.     Toți or rămni să te vază     Și tu poți dori altă loază.     Ține un ghimpe la-ndemînă     Ca să-nghi[ m ]pi s[ t ]reină mînă,     Care o vrea să te răpească     Și cu tine să

 

Vasile Alecsandri - Floricică-n foi albastră

Vasile Alecsandri - Floricică-n foi albastră Floricică-n foi albastră! Păcat de dragostea noastră Că e lumea rea și hoață, Umblă-n față să ne-o scoață. Toți strig și fac gură largă Dragostea ca să ne-o spargă, Of! draga mea-n-lume una, Mai frumoasă decât luna, Cu fețișoara ca crinul Și cu ochii ca seninul, Din mână dacă m-ar pierde, Cine o să te dezmierde? Cine-o să-mi apuce locul Să-și fericească

 

Vasile Alecsandri - Miorița

Vasile Alecsandri - Mioriţa Miorița Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri . Soveja, Județul Vrancea. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei, Cu trei ciobănei. Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Și unu-i vrâncean. Iar cel ungurean Și cu cel vrâncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman Ș-are oi mai multe, Mândre și cornute Și cai învățați Și câni mai bărbați. Dar cea mioriță, Cu lână plăviță, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace, Iarba nu-i mai place. — Mioriță laie, Laie, bucălaie, De trei zile-ncoace Gura nu-ți mai tace! Ori iarba nu-ți place, Ori ești bolnăvioară, Drăguță mioară? — Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace, La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. Stăpâne, stăpâne, Îți cheamă ș-un câne, Cel mai bărbătesc Și cel mai frățesc, Că l-apus de soare Vreau să mi te-omoare Baciul ungurean Și cu cel vrâncean! — Oiță bârsană, De ești năzdrăvană Și de-a fi să ...

 

Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea

Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ...

 

Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei

Petre Ispirescu - Fata de împărat şi fiul văduvei Fata de împărat și fiul văduvei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat foarte bogat și puternic. Acest împărat avea un fecior și o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste și alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge și dânsa să­l petreacă. Așa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât până atunci nici soarele nu­i văzuse fețișoara, nici vântul nu-i bătuse părișorul. Ea se îmbrăcă în negru și-și lăsă părul despletit (pe) spate, și așa merse de petrecu pe frate-său la groapă. Și așa gătită îi ședea și mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba ea era foarte frumoasă. Crinii și viorelele rămăseseră pe jos și nici la degetul cel mic al ei nu le punea. Când o văzu așa de gingașă și de plăpândă, rămase cu ochii zgâiți la dânsa. Și așa de puțintică și drăgălașe mai era, încât s-o sorbi într-un pahar cu apă. Lumea uitase și mort ...

 

Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite

Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și avea un fecior; acesta, șezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră și aruncând-o către fântână, nemerește drept în tivgă, și aceasta se sparge; baba, care simțise de unde venise piatra își auncă ochii la fereastra împăratului și vede pe fiul de împărat făcând haz; atunci baba zise: - Până nu vei găsi cele trei rodii aurite, să nu te însori, dragul mamii; și se întoarse acasă tristă și fără tivgă și fără apă. Fiul de împărat, auzind acest blestem, stătu, și după ce se gândi mult timp la rodiile aurite, se aprinse dorința în el de a le vedea și de a le avea; deci se duse la tată­său și-i zise: - Tată, să-mi faci trei rânduri de haine de fier, căci am să fac o călătorie mare. Și toată silința ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. ...

 

Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta

Calistrat Hogaş - Cucoana Marieta Cucoana Marieta de Calistrat Hogaș Alți oameni, alte timpuri!..: Iată pentru ce nu găsi nimeni nici prea mojic, nici prea necuviincios pe Andrei, nepotul căpitanului Enache, când, într-o sară, sosind de pe coclauri la moșul său, căpitanul, umplu așa, fără de veste și cum se afla de pe drum ușa salonului plin de lume, cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepeptănată, cu umbra neagră a imensei sale pălării, cu cele două opinci de la picioare nu mai puțin imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu-l pot suferi... Și, legănându-se în cumpănă pe scaun, își făcea vânt alene cu evantaliul, uitându-se nehotărât înainte și cam pe sus... — Eu, Lențo, dacă m- ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepţionismul în literatura română Decepționismul în literatura română de Constantin Dobrogeanu-Gherea Înainte de toate să deslușim acest titlu. Vroind să scriem câteva articole asupra literaturii noastre contemporane, asupra celor mai talentați reprezentanți ai ei, am chibzuit cu ce cuvânt am putea caracteriza mai bine epoca noastră literară, care e trăsătura caracteristică prin care această literatură se deosebește de cea care a precedat-o și de cea care, probabil, o va urma? Cum să numim curentul nostru literar? Socoteam să-i zicem pesimist; însă, deși în multe privințe potrivit pentru a caracteriza literatura noastră contemporană, acest termen este prea îngust, după înțelesul ce-i dau unii, și prea larg, prea general, după alții. Unii ar fi vrut să înțeleagă sub numirea de pesimism numai forma care s-a manifestat mai cu seamă la germani în veacul nostru, primind formularea științifică, ajungând sistem filozofic. Înțelegându-l astfel, pesimiști n-ar fi decât Schopenhauer, Hartmann, Leopardi și urmașii lor; pesimismul nu ar fi decât un fenomen al veacului nostru, care în trecut nu s-a arătat decât în India, cu Budha și budismul [1] Alții înțeleg prin pesimism o boală ...

 

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

Vasile Alecsandri - Românii şi poezia lor Românii și poezia lor de Vasile Alecsandri Articol publicat pentru prima oară în anul 1850, în revista Bucovina . Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina I În trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești , și despre poporul frumos ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică ...