Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LĂCAȘ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 89 pentru LĂCAȘ.

Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său

... fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș ... vânt? Căci eu vară n-am simțit de când aici am intrat; Nici tu vei putea găsi un fir de iarbă măcar În acest muced lăcaș, nici vei putea auzi Alt răsunet, sau alt rost, decât și noapte și zi, Obezile clănțăind, ș-a-nchișilor plâns amar. Zboară dar ... ce am făcut eu! Din obezi am scuturat, Și de-a lor sunet grozav, gingașul meu fluturaș Speriat au pribegit din acest negru lăcaș

 

Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său

... fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș ... vânt? Căci eu vară n-am simțit de când aici am intrat; Nici tu vei putea găsi un fir de iarbă măcar În acest muced lăcaș, nici vei putea auzi Alt răsunet, sau alt rost, decât și noapte și zi, Obezile clănțăind, ș-a-nchișilor plâns amar. Zboară dar ... ce am făcut eu! Din obezi am scuturat, Și de-a lor sunet grozav, gingașul meu fluturaș Speriat au pribegit din acest negru lăcaș

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului

... dezbrăcat, zic, de trupul acesta, pentru ca să se îmbrace cu altul, fără de stricăciune, au lăsat lăcașul cel pământesc pentru ca să câștige alt lăcaș, în ceriuri, precum mărturisĂ©ște fericitul Pavel, zicând: pentru că știm că de să va surpa casa noastră cea pământească a trupului, avem ...

 

Nicolaus Olahus - Către secolul de acum

Nicolaus Olahus - Către secolul de acum Către secolul de acum de Nicolaus Olahus Ce secol fost-a vreodată mai sinistru? Ce ciumă crâncenă mai aducătoare de moarte? Ce pedeapsă mai crudă decât aceea a Styxului Și a lăcașului lui Pluto cel nemilos? Ce venin mai funest decât tine, Secol îngrozitor? Cine, rogu-te, și-ar fi închipuit vreodată ceva mai crud Decât otrava ucigătoare din Colchis? Sau pedepse mai grele decât ale lui Hercule? Semănat-au oare Erinys sau Megaera un război Atât de crud în sânul muritorilor Ca tine, secol criminal și perfid, Vrednic de cuvinte de blestem? Colo, călărețul păgân, pustiind hotarele Italiei, Pradă lăcașurile sfinte, Aici, cruzimea sălbatică a neamului turcesc Vai, pe noi, pannonii distruși Și cu puterile odinioară neîntrecute, acum înfrânte, Ne extermină din cauza discordiei Unor duci și principi Care se închină în religia preasfântă a lui Hristos; Dincolo, flotele dușmanilor, pline de tâlhari, Tulbură întinsul apelor mării. Otrava stă ascunsă în inimile noastre, Dogme nedrepte răspândesc moravuri nemiloase. De aceea războiul, foamea și ura Nimicesc, vai, țările noastre. Milă nu mai este, Iar discordia ce bântuie toate țările Aduce primejdie celor buni. ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin

... al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt ... de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică pustie, La care ne-ncetat mă trag, Venind, mă-nchin acuma ție ...

 

Alexei Mateevici - Ioan Damaschin

... al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt ... de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică pustie, La care ne-ncetat mă trag, Venind, mă-nchin acuma ție ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură asupra omului mort Cuvânt de învățătură asupra omului mort de Antim Ivireanul Nu plângeț, că n-au murit, ci doarme. Așa au zis Fiiul lui Dumnezeu, când au văzut moartă în pat pre fata lui Iair, mai marele Sinagogului. Și așa zic și eu cătră înțelepțiia voastră, blagosloviților ascultători și cătră dumneata (curatele) și cătră cĂ©lialalte iubite rudenii, carii cu tânguiri și cu lacrămi vă întristați împreună, pentru această de bun neam și de cinstită cocoană carea s-au odihnit în Domnul. Nu plângeți, că n-au murit, ci doarme. Fericitul ei sfârșit iaste adormire, iar nu moarte. Drept acĂ©ia nu cĂ©re de la voi lacrămi, nu pohtĂ©ște suspinuri, nu priimĂ©ște întristăciune, nici plângere. VrĂ©dnici de plâns sunt limbile că n-au credință, jidovii, că n-au botez, ereticii, că sunt despărțit din brațele bisericii; pentru căci aceștea adevărat mor, aceștea iau vĂ©cinica moarte, precum zice fericitul Pavel, la al șaselea cap, cătră romani: Că cel ce au murit păcatului, au murit odată. Iar o cocoană creștinească, ca aceasta, ce s-au născut în baia sfântului botez, ce au supt laptele credinții, ce s-au hrănit în ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Grădina morții

Ştefan Octavian Iosif - Grădina morţii Grădina morții de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ți-aduci aminte de grădina morții ? Era-n amurg, cînd ziua se îngînă Cu noaptea, și, ținîndu-ne de mînă, Lăsasem pașii noștri-n voia sorții. Mergeam domol, vorbind în taină, pînă Ne-am pomenit deodată-n fața porții, Și-ntrarăm în lăcașul unde morții Dorm înfrățiți de veșnica stăpînă. Amețitor plutea-n răcoarea serii Mireasma florilor de pe morminte, Și pătrundea ființa noastră-ntreagă. Înfiorați de farmecul tăcerii, Tăceam și noi... Mai ții tu încă minte Întîia noastră sărutare,

 

Alecu Donici - Autorul și hoțul

Alecu Donici - Autorul şi hoţul Autorul și hoțul de Alecu Donici În întunericul lăcașului de umbre, În tartarul cumplit Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple Și unde merge omul de fapte osândit, Sosiră totodată La aspra judecată Un hoț răutățit, În sânge încruntat Care au și murit, Pe viață spânzurat, Și un autor vestit, Puternic în condei, Care au dezvelit Mult slobode idei, Ce-ntocmai ca Sirene* Era la glas duios, Dar, potrivit cu ele, Și mult primejdios. Orânduielile la iad sunt cu grăbire, Nu este ca la noi zadară prelungire Și hotărârile se dau într-un minut. Fără zăbavă dar, Pe două strașnice grătare de metal S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut Și bieții vinovați în ele au intrat. Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad, La care singură Alecto** foc au dat, Stârnind o flacără atâta de grozavă, Cât bolțile la iad Mai toate au crăpat; Iar către autor părea asprime slabă. Sub el la început Ardea un focușor abia-abia văzut, El însă ne-ncetat mai rău se aprindea. Trecură zile, ani și sub tâlhari de mult Cenușă s-au făcut, Iar focul sub autor necontenit ardea. ...

 

Alecu Donici - Momița și două mâțe

... Chibzuia cu scumpătate Cumpăna cea de dreptate. Și iată că la momiță Se arată două mâțe, Zgâriate, încruntate, În prigonire de moarte, Părăsind al lor lăcaș, Pentr-un bulgăre de caș. Una strigă: "Socotește! Cașul eu l-am fost ochit." Alta țipă: "Hotărăște! Cașul eu l-am dobândit." — Stați! le ...

 

Alecu Donici - Norocul în vizită

Alecu Donici - Norocul în vizită Norocul în vizită de Alecu Donici Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân' la mare Găsesc norocul vinovat. Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit, În lume nicăiuri nu stă statornicit; Ci umblă-n vizite, atât la împărați, Precum la negustori, la domni și la magnați, Și poate mâni va fi în bordeiașul meu, Sau în lăcașul tău, Prea bune cititor! Dar trebuie să fii tu singur lucrător, Să iai aminte bine Și vreamea să nu pierzi Când de prilejul bun favorisit te vezi; Căci el ades nu vine. Iar dacă n-ai știut atunci să folosești, Apoi fără cuvânt norocul ocărăști. În margine de târg era o casă mică, Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a lor strigare, Norocul hotărî curând să-i viziteze Și la căsuța lor o vară să văreze. O vară de noroc! Cui șagă i se pare? De-ndată ...

 

   Următoarele >>>