Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OMĂT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 88 pentru OMĂT.

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... târziu. Locomotiva slobozi un șuier îndelungat și neagra umbră a ei cu șirul de vagoane dispăru de înaintea ochilor mei în ceața de omăt. Lanternele se stinseră și câțiva slujitori, chiar și ei se făcură nevăzuți, ascunzându-se prin ale lor locașuri. Rămăsei singur pe loc ca într-un ... de lângă picioare cu gândul ca să mă duc la stație, unde, fie ea cât de mică, aș fi fost măcar scutit de viscol și omăt. — Poate căutați prilej? îmi zise subit la spinare o voce ne­cunoscută. Eu m-am întors și zării prin genele mele lipite de udeală ... aici la lucru, ști­ind că calea este troienită. Eu m-am uitat în jur cu oarecare sfială și în adevăr zării prin pâcla de omăt câteva umbre de oameni ce se mocoșeau pe lângă o gloabă înhămată la o săniuță. Nu aveam ce face și m-am hotărât să mă ... oarecare tulburare spirituală, ridicai ceva gulerul ce-mi acoperea ochii și mă uitai împrejur. O, ce fioros tablou!... Crivățul sufla cu turbare, ridicând valuri de omăt ce ca niște stafii albe se urmăreau unul după altul, pierzându-se în depărtare pe orizont. Pe cerul întunecat lunecau ca niște cortine negre nouri ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină

Ştefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină Noaptea-n cabină de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Legănat ca-n vis de valuri Și cu ochii către cer, Stau culcat într-un ungher Din cabina-ntunecată. Caut dus prin ferestruie Sus, la spuza cea de stele, Ochii dragostelor mele, — Legănat ca-n vis de valuri. Ochii dragostelor mele Stau deasupra mea de pază, — Tot clipesc, tot scînteiază Drăgăstos din bolt-albastră... Astfel către bolt-albastră Multă vreme caut dus, Pînă ochii dragi de sus Albe neguri mi-i acopăr... În coasta năvii, unde zac Și-mi razem capul visător, Izbind se frămîntă sălbatece valuri Și murmură-ntr-una: — Copil fără minte ! Ai brațul scurt și ceru-i departe, Și stelele stau țintuite de cer Cu ținte de aur... Deșarte dorințe ! Oftări deșarte ! Mai bine-ai face s-adormi în pace... Visai departe-n zare, un cîmp pustiu și nins, Lințoliu de omături nemărginit de-ntins. Și sub omătul rece, în fundul groapei reci, Dormeam uitat de veacuri în negura de veci. Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele, Vegheau fără de număr frumoșii ochi din stele, ...

 

George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară

... crânguri și poieni? Pogorâtă pe pământ În mătăsuri lungi de vânt, Lași în urmă, pe câmpii, Galbeni vii De păpădii, Bălți albastre și-nsorite De omăt topit abia, Și pe dealuri mucezite Arături de catifea. Și pornești departe-n sus După iarna ce s-a dus, După trena-i ... an cu an Pasul tainic și te mint Spre ținutul diafan Al câmpiilor de-argint. Iar acolo te oprești Și doar pasul tău ușor, În omăt

 

Heinrich Heine - Noaptea-n cabină

Heinrich Heine - Noaptea-n cabină Noaptea-n cabină de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Legănat ca-n vis de valuri Și cu ochii către cer, Stau culcat într-un ungher Din cabina-ntunecată. Caut dus prin ferestruie Sus, la spuza cea de stele, Ochii dragostelor mele, — Legănat ca-n vis de valuri. Ochii dragostelor mele Stau deasupra mea de pază, — Tot clipesc, tot scînteiază Drăgăstos din bolt-albastră... Astfel către bolt-albastră Multă vreme caut dus, Pînă ochii dragi de sus Albe neguri mi-i acopăr... În coasta năvii, unde zac Și-mi razem capul visător, Izbind se frămîntă sălbatece valuri Și murmură-ntr-una: — Copil fără minte ! Ai brațul scurt și ceru-i departe, Și stelele stau țintuite de cer Cu ținte de aur... Deșarte dorințe ! Oftări deșarte ! Mai bine-ai face s-adormi în pace... Visai departe-n zare, un cîmp pustiu și nins, Lințoliu de omături nemărginit de-ntins. Și sub omătul rece, în fundul groapei reci, Dormeam uitat de veacuri în negura de veci. Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele, Vegheau fără de număr frumoșii ochi din stele, Frumoșii ...

 

Mihai Eminescu - Miradoniz

... Pe drumuri Cireși în floare scutură zăpada Trandafirie a-nfloririi lor, Vântul le mână, văluros le nalță, De flori troiene în loc de omăt Și sălcii sfinte mișcă a lor frunză De-argint deasupra apei și se oglindează În fundul ei ­ astfel încât se pare Că ... de aur Lin împletind în crinii mânilor, Ivind prin haina albă membri-angelici, Abia călcând podul cel lung cu-a ei Picioare de omăt, zâna Miradoniz. Ea-ajunge în grădina ei de codri Și rătăcește, ­ o umbră argintie Și luminoasă-n umbra lor cea neagră; Ici se pleacă ...

 

Vasile Alecsandri - Pohod la Sybir

... nedezlipit, Îngenunchind se lasă Pe câmpul alb și troienit, Sub negura geroasă, Și stă gramadă la un loc, Făr-adăpost, nici foc. Cu pieptul pe omăt lungiți, Sărmani! adorm îndată, Visând de câmpii înfloriți, De țara depărtată, Și pieptul lor plin de amar Se bate tot mai rar. Unul prin vis ...

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil Pâinea amară a exilului de Vasile Alecsandri 1881 Mircești, 1881 Amice Ghica, Gustat-ai vreodată pâinea amară a exilului? Sper că nu, dar în orice caz îmi place a constata că ai scăpat teafăr, ca și mine, de influența sa perturbatoare. Pâinea amară a exilului posedă strania proprietate de a crea în țara noastră martiri noi și patentați. Ea trebuie să fie plămădită cu o parte din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi mâncat pâinea amară a exilului este un fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea, la recunoștința generațiilor prezente și viitoare. Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: Aux grands hommes la Patrie reconnaissante. Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om cât de ordinar, destinat a trece pe lume necunoscut? A face umbră pământului ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... furie sinistră pornește valurile sale tulburate, înecând cu ele cele mai frumoase străzi; sau când iarna înfricoșatul viscol, sub un ger nesuferit, o acoperă cu omăt. Natural că cetățeanul cel avut, în palaturile sale bogate, nu suferă atâta cât acei ce locuiesc în mahalale, unde furtuna fără cruțare dărâmă și strică ... 10 ore, când furtuna și vis­colul turbau mai grozav, pe una din străzile insulei Vasilievsk, o femeie îmbodolită într-o blană rufoasă șovăia prin omăt abia ținându-se pe picioare sub apăsarea viscolului. Un moment ea se opri pentru a răsufla și a orienta la palidele ... câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul palat de odinioară ce-a rămas acum? Numai un munte de moloz acoperit cu omăt și ici-colea se mai zăreau niște văgăuni căscate în pereți, iar capetele bârnelor tăciunite se distingeau din albul cerceaf de omăt. Bătrâna, după ce făcu o mică rugă, prinse iarăși frânghiuța în mâna-i tremurătoare și începu să sune. Printre crăpăturile unui oblon ce astupa fereastra ... spre a le dezamorți. — Of! Doamne, ce viscol e afară, zise ea. Mai că nu am fost îngropată de vie în ...

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

Ion Grămadă - O noapte de groază O noapte de groază de Ion Grămadă Călindarul poporului Bucovinean (1911), apud Cartea sângelui , editura Mușatinii, Suceava, 2002, pp. 118-124. Amândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera visco­lul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul su­fla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde ... cumplită îmi ardea tot trupul. Mă simțeam înădușit și, fără să știu ce fac și unde mă duc, am ieșit pe stradă. Un spulber de omăt mă împroșcă în față, orbindu-mi vederea, iară suflarea cea rece a crivățului mă pătrunsese până la oase. Dar ce-mi păsa... eu ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cișmigiul

... Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace. Platanii, uriașii grădinii, se despoaie De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină ... S-a ramolit acuma și falnica gherghină Zvârlindu-și ...

 

   Următoarele >>>