Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRĂVĂLI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 78 pentru PRĂVĂLI.

Emil Gârleanu - Gâza

Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...

 

Miron Costin - Viața lumii

Miron Costin - Viaţa lumii Viața lumii de Miron Costin Sueta seustv, vsa vseaceska sueta Eclisiastis, glava I (Deșertarea deșertărilor și toate sunt deșarte) A lumii cântu cu jale cumplită viiața, Cu griji și primejdii cum iaste și ața: Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare. O, lume hicleană, lume înșelătoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară, Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară. Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată. Fug vremile ca umbra și nici o poartă A le opri nu poate. Trec toate prăvălite Lucrurile lumii, și mai mult cumplite. Și ca apa în cursul său cum nu să oprește. Așa cursul al lumii nu să contenește. Fum și umbră sântu toate, visuri și părere. Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere? Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu, Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu? Zice David prorocul: "Viața iaste floara, Nu trăiaște, ce îndată iaste trecătoarea". "Viiarme sântu eu și nu om", tot acela strigă O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaște Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaște Spre cădere de tine? ...

 

Alexandr Pușkin - Șalul negru

Alexandr Puşkin - Şalul negru Șalul negru de Alexandr Pușkin (Traducție) - traducere de Constantin Negruzzi Publicată în Curier de ambele sexe , periodul I, nr. 6 La șalul cel negru mă uit în tăcere Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu dulceață O gingașă greacă cu părul frumos, Cu negre sprincene, cu rumănă față Și trup mlădios; Căci atunce lesne în amor credeam, Și amărăciunea-i încă n-o știam. Iscusita fată cu a sa iubire, Cu-a ei cătătură ce înflăcăra, Singurul meu bine, ș-a mea fericire Pe lume era. Dar statornicie este pe pământ?... Credința e vorbă, amorul cuvânt! Într-una din zile, poftisem la masă Câțiva buni prieteni, cu care vorbind Mă simțeam ferice, la greaca frumoasă Gândul meu fiind. Căci de zile negre grijă nu purtam; Vro nenorocire nici macar visam. Iat-un mârșav jidov vine și-mi șoptește: “Greaca ta, stăpâne, ce-atât o iubești, Te vinde pre tine și te viclenește, Iar tu nici gândești!â€� Eu îi ...

 

Alexandru Macedonski - Imn la Satan

Alexandru Macedonski - Imn la Satan Imn la Satan de Alexandru Macedonski Satan, fermecător Satan, proteu ce ești ascuns în toate, În iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate; Te-ador, Satan, fiindcă tu ești zâmbet, rază și coloare, Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cântare, floare, -- Ești tot ce e ispititor: plasticități de corpuri goale, -- Și zbor spre cer și voluptăți ce sunt titanice răscoale... O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forță -- Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie și torță... Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia... Satan, — oh! Iartă-mi neghiobia! Satan, fermecător Satan, Nemilostiv, cum e dorința, Și ager, cum e iscusința, Tot mai activ din an în an; Semeț cum este biruința... Satan, dorință de știință, Satan, dorință de frumos, Satan, voință și putință, Pe-altarul tău mă-aduc prinos... Jos, jos fățărnicia... Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia... În ochi adânci când scânteiezi, pe buze roșii când răsufli, Averi de-avari le risipești prin simțuri reci furtuni când sufli; Înnebunești pe prea cuminți, ce stau tâmpiți de-nțelepciune Și schimbi deodată în focar ce- ...

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă, Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe Ies fantastic ici și colo din noptosul labirint, Au tunici ...

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Cincinat Pavelescu - Madrigal

... e un înger Ce-ar tinde albele-i aripe, Și, înălțându-se pe-o rază În slava visului himeric, Din fericita mea lumină M-ar prăvăli în întuneric. Nici ochii-n care infinitul Și-a-nchis adâncurile-albastre... N-o să-i asemăn ca pierduta Melancolie a unor ...

 

Constantin Negruzzi - Șalul negru

Constantin Negruzzi - Şalul negru Șalul negru de Alexandr Pușkin (Traducție) - traducere de Constantin Negruzzi Publicată în Curier de ambele sexe , periodul I, nr. 6 La șalul cel negru mă uit în tăcere Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu dulceață O gingașă greacă cu părul frumos, Cu negre sprincene, cu rumănă față Și trup mlădios; Căci atunce lesne în amor credeam, Și amărăciunea-i încă n-o știam. Iscusita fată cu a sa iubire, Cu-a ei cătătură ce înflăcăra, Singurul meu bine, ș-a mea fericire Pe lume era. Dar statornicie este pe pământ?... Credința e vorbă, amorul cuvânt! Într-una din zile, poftisem la masă Câțiva buni prieteni, cu care vorbind Mă simțeam ferice, la greaca frumoasă Gândul meu fiind. Căci de zile negre grijă nu purtam; Vro nenorocire nici macar visam. Iat-un mârșav jidov vine și-mi șoptește: “Greaca ta, stăpâne, ce-atât o iubești, Te vinde pre tine și te viclenește, Iar tu nici gândești!â€� Eu îi ...

 

Constantin Stamati - Mascurii în vie

Constantin Stamati - Mascurii în vie Mascurii în vie de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Că niște porci stricători într-o vie au intrat, Găsind poarta făr’ de pază, căci vierul se-mbătase, Și pe cuptor se culcase. Via era minunată, vița era de soi bun, Sădită de Ștefan-vodă, după cum românii spun; A ei struguri ca de aur, sau de granat mărgele, Pleca mlădioșii curpeni la pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter tunător, Dar, cum am zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic nu cruță, Sta grohăind, între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa stau bour și se gurguță! Nu cumva gândește, oare, Că sub a ei frunze late Să se umbrească poate Vreun crai sau herțog mare, Și să bea al ei nectar? Dar noi să o umilim, Să o pedepsim amar: La dânsa să năvălim, La pământ s-o prăvălim, În picioare s-o ...

 

Constantin Stamati - Vulturul și paingănul

Constantin Stamati - Vulturul şi paingănul Vulturul și paingănul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Zburând vulturul cu fală decât nourii mai sus, În sfârșit, el se coboară spre a Caucazului munte, Și acolo pe un cedru de-o sută de ani s-au pus, De unde privea sub sine oblaste nemărginite; Acolo pe șes pâraie curgând strălucea la soare, Aici lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să pot privi sub mine frumusețea lumii toată...â€� Și iată de pe o creangă un paingăn îi răspunde: „Tu ești fălos peste samă, iubite, această dată, Căci eu mai jos decât tine nu sunt nici de un grăunte.â€� Vulturul ia sama bine și vede adevărat, Deasupra sa un paingăn ce mreaja și-au rășchirat, Ca când vrea perdea să țese între vultur ș-între soare, ...

 

Dimitrie Anghel - Amintire (Anghel)

Dimitrie Anghel - Amintire (Anghel) Amintire de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 17 nov. 1902 ...Dar printre-atîtea nopți uitate în viața mea, țin minte-o noapte Căci sunt, se vede,-anume clipe pe care sufletul le-nsamnă... Și se făcea ca astăzi parcă pe vremea pîrgului de toamnă, Cînd te urmează pretutindeni un miros vag de fructe coapte. Pomătu-ntreg dormea de somnul acelor miluiți de mană. Iar sus pe ramuri, albe-neguri dormeau grămezi de somn învinse. Ca niște pasări uriașe ce dorm cu aripele-ntinse, Stînd gata ca să-și ieie zborul la cea dintîi șoaptă dușmană. La adăpostul lor noi singuri, ca-n vremea nopților albastre, Venisem duși unul spre altul de un prisos bogat de viață, Dar gura mea de foc în umbră a-ntîmpinat gură de gheață, Și ale noastre vorbe parcă nu mai erau vorbele noastre. Atunci un rod din nalt de ramuri, rupt ca de-o mînă nevăzută, S-a prăvălit vuind cu zgomot, ș-a negurilor albe cete, Din somn trezite deodată, ca niște păsări speriete Întins-au albele lor aripi și s-au pierdut în noaptea

 

   Următoarele >>>