Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUIȘOR

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 37 pentru PUIȘOR.

Vasile Alecsandri - Puișorul

... Vasile Alecsandri - Puişorul Frunză verde de bujor, Am avut un puișor. Pui, pui, pui, pui, pui, pui, Vină-n cușcă să te pui. Puișorul a zburat Și cu lacrimi m-a lăsat ...

 

Ion Luca Caragiale - D-l Goe

... în sfârșit, și ajunge în București cu o întârziere de câteva minute. Toată lumea coboară. Mam' mare așază frumușel beretul lui Goe, îl scuipă pe puișor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul și-l sărută dulce. Apoi cocoanele se suie cu puișorul în trăsură și pornesc ...

 

Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă

... întâlnea C-un cioban cu fluieraș Și cu port de oltenaș. Domnu-n cale-i se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Ciobănaș cu fluieraș, Puișor de oltenaș, Cunoști calea codrului De prin muntii Crișului? Cunoști fagul Mihului Din codrul Cobiului?" ,,Cunosc calea codrului Până-n fundul fundului, Știu și fagul ...

 

Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină

Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Vulturul și bufa

Ion Heliade Rădulescu - Vulturul şi bufa Vulturul și bufa de Ion Heliade Rădulescu După multe protestații, Veniră la stipulații Vulturul și bufnița, și făcură,-n fine, pace; Însă ciocul, ghearele suveranului rapace Da cam multă bănuială Bufniței de a se teme Pentru puișorii săi. (Avea, biet, și ea-ndoială Pe această de foc vreme , Când cei răi devin mai răi.) Vulturu-și dete cuvântul, și cuvânt de împărat, Că au să trăiască-n pace în paternul lor palat Puișorii aliatei. "Ca mai sigură sa fie Familioar-alteței-tale — Zise suveranul vultur verișoarei dumisale — Și lămurit să se știe, Fă bine și mi-o descrie, Ca să știu a mi-o scuti." "Zău, nu poți a te-amăgi, Zise bufa, căci natura Pui pe lume mai frumoși Ca ai mei nu mai produse: când îi vezi, râde făptura, Sunt minune! ochi de soare, gentili, sprinteni, grațioși, Și când cântă te dezmiardă, vocea lor pătrunzătoare E mai dulce decât zisa voce de privighetoare." Nu trecură zile multe: după legea domnilor Și legea-mpăraților, Ieșind la vânătoare mărirea-sa vulturul Și-n svol făcându-și turul, A fame ca o streche În ...

 

Vasile Alecsandri - Dorul româncei

... la sânu-mi l-aș păzi! L-aș păzi, l-aș dezmierda, Mii de sărutări i-aș da, Și i-aș zice-ncetițor: Nani, nani, puișor! [1] De-ar fi cerul cu priință Să-mplinească-a mea dorință! De mi-ar da un băiețel, Dragul mamii voinicel! N-ar ... nici n-ar mai fi! Și l-aș pune să se culce Pe-al meu sân, legănat dulce, Și i-aș zice-ncetișor: Nani, nani, puișor! Note ^   Femeile românce au obicei a legăna și adormi copiii lor cu cântice dulci și melodioase, în care cuvântul nani, nani răsună ades ...

 

Vasile Alecsandri - Mogoș vornicul

Vasile Alecsandri - Mogoş vornicul În oraș, la București, Tot să stai și să privești Pe cei șapte voinicei, Mândri puișori de zmei, Șapte frați ca șapte brazi, Toți de-ai lui Mogoș cumnați. Ei în capul podului, În fruntea norodului, Așteptau pe sora lor Și pe mândru-i soțior, Mogoș, vornicul bogat, Ce glumește ne-ncetat. Ei la umbră se culcau, Beau voios și ospătau, Cu ploscuța închina De cinci vedre ș-o oca, Vadra Țarigradului, Măsura-mpăratului. Iar fratele cel mai mare (Că-i mai mare, minte n-are) Pe drum ochii-și alerga Și cu glas dogit striga: ,,Zăriți voi ce zăresc eu? Iată vine ca un zmeu, Vine Mogoș vornicul, Călare pe galbenul." Frații toți mi se sculau, Peste câmpuri se uitau, Și vedeau, mări, vedeau Cum venea Mogoș, venea: ,,Bună ziua, șapte frați, Șapte frați ca șapte brazi!" ,,Bun sosit, frate cumnate, Ai venit pe neașteptate. Dar unde ți-e soțioara? Ce ne-ai făcut surioara? Ori poate c-ai și uitat Către noi că te-ai legat Când pe Stanca ne-ai luat, S-o aduci la frățiori. Pe iarnă de nouă ori, Că-s mai multe sărbători: Pe vară de patru ori, Că- ...

 

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile

... Ce îi râde frumușel. Și cum codrul se frământă, Ea își cântă, ea-și descântă, Legănând dintr-un picior Îi zicea încetișor: ­ Nani, nani, puișor, Nani, nani, copilaș, O poveste spune-ț-aș, O poveste drăgălașă, Ca să-mi crești voinic în fașă. Tată-meu era cioban, Câte clipe-s ... o vei ști, Și eu tot voi împlini. Zâna pe copil se pleacă, Ochi-n lacrimi i se-neacă Și ea zice-încetișor: ­ Nani, puișor, Cerul, când o să te scoli, Ți-o trimite soli, Căci ți-e dat acum de soarte Viață fără moarte Și ți-e dată tinereță ...

 

Alecu Donici - Vulpea duioasă

Alecu Donici - Vulpea duioasă Vulpea duioasă* de Alecu Donici În timpul primăverii un tânăr vânător Ucise-o păsăruică; și prin a lui urmare Făcu un rău mai mare, Căci puii ei rămase sărmani în cuibușor! Abia ieșiți din ouă, goli, cruzi, fără putere, De-a foamei grea durere Ei casc din pliscușoare, cer milă piscuind; Cer hrană ș-aripi calde, pe mumă rechemând; * Dar muma nu-i!... Când, iată, O prea cinstită vulpe pe-acolo se arată Și de sub cuib începe a predica așa: — Ce inimă-mpietrită nu s-a înduioșa Văzând aste ființe atât de neferice! Voi, păsări ce zburați În preajmă-le pe-aice, Cum nu vă îndurați Ca să le ajutați?.. Tu, cuculeț, vecine? Tu schimbi acum la pene și oare nu-i mai bine Să le aduci pe toate în cuibul de orfani? Tu, ciocârlie dragă, ce cânți a ta plăcere În leagănu-ți de zefiri... au, doar, nu simți durere De ticăloasa stare acestor sărăimani? O! tu, mierlușcă dulce, tu trebui să fii bună. Zburând pe jos adună Și adă viermișori La bieții puișori. Iar tu, privighetoare, Ce cu a ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mircea la bătaie

Dimitrie Bolintineanu - Mircea la bătaie Mircea la bătaie de Dimitrie Bolintineanu Armia maghiară țara a-nvelit; Soarele văzând-o, a îngălbenit. Dar bătrânul Mircea nu se înspăimântă: Cu o mică ceată de voinici s-avântă. Nu că el voiește țara a scăpa, Ci va să-mplinească datoria sa. Unde este timpul cel de bărbăție Când murea românul pentr-o datorie! Pe un cal ce mușcă spumă în zăbale, Printre zi și noapte el își face cale. - "Frații mei! vorbește falnicul bătrân, Dumnezeu voit-a ca să mor român. Cel ce a sa viață țării sale-nchină Piere ca lumina într-a sa lumină. Ce e-n viața țării viața unui om? Ce e-n primăvară floarea unui pom? Ceea ce prin stele este-o stelioară Și-n nemărginire un minut ce zboară. Șoimul când se vede prins de vânători, Spun că își sfărâmă cuib și puișori. Astfel decât lanțul brațul să le-ncingă, Ce-i român, ce-i nobil astăzi să se stingă." Unde este timpul cel de bărbăție Când murea românul pentr-o

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...

 

   Următoarele >>>