Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ROIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 104 pentru ROIT.

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ...

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

... pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră ... căuta o comoară. Își hrănesc puișorii. Gâgâlicii! boțuri de aur, cu două picături de rubin drept ochi. Uite-i cum se frământă, cum se strâng, roi, și se desfac pe urmă, cum se ciupesc de la un viermișor. Unul a sărit pe spatele mamei și, cu piciorușele lui subțiri ...

 

Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis

... la ele! Greu li-i de mindir de paie, și apoi din biata-mi piele Nici că au ce sa mai sugă. — Într-un roi mai de un stînjen Au ieșit la promenadă — ce petrecere gentilă! Ploșnița ceea-i bătrînă, cuvios în mers pășește; Cela-i cavaler… e iuteâ ...

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi de albine de aur împrejurul stupului de foc al soarelui, prindeau să rotească. Unele se desprindeau parcă, luate de cine știe ce vînt care străbate ...

 

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată, Pe cărare aruncată. Iar pe prispă, singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. Și cum codrul se frământă, Ea își cântă, ea-și descântă, Legănând dintr-un picior Îi zicea încetișor: ­ Nani, nani, puișor, Nani, nani, copilaș, O poveste spune-ț-aș, O poveste drăgălașă, Ca să-mi crești voinic în fașă. Tată-meu era cioban, Câte clipe-s într-un an Tot atâția baci avea, Cu mii ...

 

Mihai Eminescu - Umbra mea

... nalte a căror streșini de cărămidă se uitau în lună — iată tabloul. Fetele ce dormeau în budoarele lor profumate, mângâiate de-un roi de visuri de aur, studenți care dormeau cu capul pe cărți visând ministerii, dandi visând vânări și cai, proști nevisând nimica — ce îmi păsa ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Furtuna (Ștefan Octavian Iosif)

... la ei,     Și doar aduc furtună ! Abia o creangă s-a mișcat, Și-n freamăt lung, neașteptat, Lumina-n zări se stînge... Un roi de frunze joacă-n drum — Tot codrul e-un vîrtej acum,     Și eu pornesc a plânge... Alerg în jos, alerg în sus ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2)

... suflet plin de griji și de-ndoieli, Te-nfiorezi de tristele-i povești... El povestește despre moarte foi Pe care le gonește ca pe-un roi, Ca pe-un convoi De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri, El stinge crini, și roze, și zambile, El frânge ramuri, Și plânge ...

 

Alexandr Pușkin - Aduceri aminte

... tăcere A mea chinuitoare priveghere, Căci noaptea arde-n mine vie Mustrarea cugetului meu; Îmi fierbe mintea mea cea slabă și învie Un roi de gânduri negru, greu... Aducerea aminte-mi desfășoară Tot zapisul urâtei vieții mele, Citindu-l cu necaz și pocăințe grele, Eu tremur blestemând viața mea ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 6

Alexandru Vlahuţă - No. 6 No. 6 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 62, 25 august 1891 Baraboi se ia de gînduri: Iarăși a rămas la os, Cîte s-a-ncercat să facă, Toate i-au ieșit pe dos. "Bre, ce zodie-ncîlcită ! Cît n-am stat să-i dau de rost? Unde n-am cătat norocul?... Numai popa doar n-am fost. Pedagog, sufleor la teatru, Jurnalist, birtaș, misit, Ba am fost și-n pușcărie, Și sunt tot nepricopsit !... Dar la ce-mi mai pierd eu vremea, Toate astea s-au trecut. Pentru viitor e vorba Să vedem ce-i de făcut... Iat-un plan care-mi surîde: Am să dau în țară zvon Că m-am hotărît, la toamnă, Să deschid un «pension» !" Baraboi convoacă-ndată Un consiliu de samsari, Îi convinge c-or să fie Pentru toți gheșefturi mari; Fiecare, ca la teatru, Își ia rolul cuvenit: La-nceput sunt toți tovarăși... Planu-i foarte nemerit ! Sunt cinci ani de-atunci. În curtea Unei case mari, roiesc Cîrduri de copii zburdalnici... Zgomotele se-ntețesc. Directorul stă la pîndă Și cînd larma e mai mare, Iată-l, fioros și aprig, ...

 

Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată

Alexandru Vlahuţă - Răspuns la o cronică rimată Răspuns la o cronică rimată de Alexandru Vlahuță Așa-i: spre bolțile tăriei, Cu jind, la ce să mai cătăm, Când toți, sub fundul pălăriei, Câte-un crâmpei de cer purtăm? Tu zici: crâmpeile-s la fel... Pe osebitele cărări Toți ne-ndreptăm către un țel, Unii pe jos alții călări. E drept că-n cele patru scânduri Prostia cea mai guralivă Și capul cel mai dat la gânduri Vor amuți deopotrivă. Dar, pân-atunci, unul își strânge Sub bolta lui, șirag de stele, Altu-și mânjește, ori își frânge Partea-i de cer în bucățele. Unii în fel de fel de chipuri Frământă tainele vieții: Răstoarn-a mărilor nisipuri, Străbat și scotocesc planeții, Întreabă funduri de prăpăstii Ș-ale Eghipetului mumii, Și-n oasele fosili de bestii Cat rostul și urzeala lumii. Iar alții zilele-și petrec În al orgiilor vârtej: Un trai nesăbuit și sec, Întins pe patimi ca un vrej! C-o idioată nesimțire Își râd de tot ce-i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te ...

 

   Următoarele >>>