Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STRUNI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 22 pentru STRUNI.

Alexei Mateevici - Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

... Ierusalim Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim de Alexei Mateevici Glasuri de bucurie, Laude și rugăciuni, Din cântarea gurii vie Și a chimvalurilor struni... Iudeea slobozită Poate-și cânta izbăvirea? Roma [1] poate-i biruită Și venitu-i-a pieirea? Împăratul cel puternic, Așteptat cu nerăbdare Poate ... a venit să izbăvească, Ce-a venit Mântuitor!" * Glăsuiri de bucurie, Laude și rugăciuni, Din cântarea gurii vie Și a chimvalurilor struni, -- Ele oare ce înseamnă? Din măria pământească Nu-i căzută Roma-Doamnă, Și pierirea vrăjmășească Îi departe. Împăratul Păcii , nu al biruirii , Vine blând acuma ... cea frățească Și vor boteza noroade, Țările să le sfințească... * Glăsuiri de bucurie, Laude și rugăciuni, Din cântarea gurii vie Și a chimvalurilor struni... Drumul dinspre Galileea Tună-n vuiete de glasuri; Parcă toată Iudeea A uitat a ei necazuri; Și mulțimea zgomotoasă Merge-n ...

 

Alecu Donici - Calul și călărețul

Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor; Dar când au înțeles că n-are frâu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai ușor. Apoi, luându-și vânt, Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire Eu însumi ți-am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit, Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai. Și slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un norod nu are A sa măsură înțeleaptă, Se face

 

Alexandru Vlahuță - Când n-am ce scrie

Alexandru Vlahuţă - Când n-am ce scrie Când n-am ce scrie de Alexandru Vlahuță Ce v-eți fi mirând de mine? Scriitor sunt, vedeți bine, Și pot spune cui mă-ntreabă Că și eu mă aflu-n treabă. Cronici, critică, nuvele Sunt la mine bagatele: Dă-mi subiectul, spune-mi plata, Și articolul e gata. Parcă cine știe ce e... Fur de colea o idee, Mai un calapod de colo, Și-s și eu de-ai lui Apolo. Ș-apoi sunt atâtea-n lume, Că, să stai, să scrii volume! Stil? Grămatică?... Gogoși, Pentru cei neputincioși. Astea-s spuma, gându-i marea... Nu-mi strunesc eu cugetarea Plină, clară, elegantă Pentr-o virgulă pedantă! Am subiectul? Restu-i gata: Ți-aștern proza cu lopata. Iar când n-am și n-am ce scrie, Atunci... torn o

 

George Topîrceanu - Balada munților

George Topîrceanu - Balada munţilor Balada munților de George Topîrceanu I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele și berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din Fruntarii, Zăbovește-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. El se pleacă din cărare Și tot leagă și dezleagă, Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă: Maldăr de tărhaturi grele Cu desagi, căldări și pături, Că de-abia pot sta sub ele Doi măgari voinici alături. Gata!... Baciul stă pe gânduri, Peste frunte mâna-și duce. Se ridică-n două rânduri Și domol își face cruce. Apoi cată lung spre creste Și spre țarcurile goale... Și convoiul, fără veste, A pornit încet la vale. Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte... După el, călcând cu teamă, Merg tăcuții lui prieteni Prin sălbatice pripoare, Pe sub poale verzi de cetini, Pe potecă fără soare, Ori străbat în pas alene Luminișuri fără flori, Singuratice poiene Cu mesteceni visători... ...

 

Panait Cerna - Primăvara (Cerna)

Panait Cerna - Primăvara (Cerna) Primăvara de Panait Cerna Cu făptura ei de floare Și cu daruri noi, Veșnica biruitoare A sosit la noi. Trandafirii aurorii Sunt obrajii ei, Văl de argint ea are norii Albi și subțirei. Naltă, mândră, stă-n picioare În rădvan domnesc... Gingaș chip de fată are Brațul voinicesc. Viu strunește-n aer zâna Roibi hrăniți cu jar; Cai de vânt, scăpați din mâna Cruntului Ghenar. Bubuind înaintează Pe un pod de nori, Până iese-n drum de rază Străjuit de

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni Muza de la Burdujăni de Constantin Negruzzi Farsă într-un act. Apărută pentru prima dată în broșură, Iași, 1851. Cuprins 1 Distribuție 2 Scena I 3 Scena II 4 Scena III 5 Scena IV 6 Scena V 7 SCENA VI 8 SCENA VII 9 SCENA VIII 10 SCENA IX 11 SCENA X 12 SCENA XI 13 SCENA XII 14 SCENA XIII 15 SCENA XIV 16 SCENA XV 17 Notă Distribuție Persoane Cucoana CALIOPI BUSUIOC TROHIN , vameș și amorezat de c-na Caliopi DRĂGĂNESCU , nepotul său TEODORINI BARON FLAIMUC SIGNIOR TURLUPINI KIR LACHERDOPOLOS STĂNICĂ , băiet de țăran, slugă la c-na Caliopi Scena I Scena se petrece la Burdujăni, în casa c-nei Caliopi. Teodorini (Teatrul înfățișează un salon) DRĂGĂNESCU (singur) . În sfârșit iată ziua cea mare... Of! și tare-s îngrijit! Pănă aici, slavă Domnului, toate merg bine. Cucoana Caliopi a priimit tustrele răvașele, și a rămas încântată de dânsele. Așteaptă cu cea mai vie nerăbdare vizita pețitorilor ei; și ideea unor izbânde așa de frumoase o fac rea și amarnică cătră moșu-meu. Macar de l-ar face să se lasă de dânsa! Când se-ntâmplă ...

 

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți,     De-al cornului țipăt     Codrul răsuna,     De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula.     Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați     Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați     Și arme-nvechite     A strămoșilor săi,     Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi.     De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea     Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea;     Zale blehuite     Cu-adânci săpături,     Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri.     Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc...     Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc;     Ale ei cosițe     În răscol cădea,     Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți,     De-al cornului țipăt     Codrul răsuna,     De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula.     Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați     Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați     Și arme-nvechite     A strămoșilor săi,     Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi.     De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea     Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea;     Zale blehuite     Cu-adânci săpături,     Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri.     Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc...     Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc;     Ale ei cosițe     În răscol cădea,     Ca de aur vițe, Și pe piept și spate ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... bătrânul măsurându-se din priviri cu fata. În cele din urmă Ruja începu să râdă, îi apucă mâna și zise hohotind: — Lasă, moșule, nu struni așa gura murgului, că i-o sângera... și-i cal de furat. Pe urmă sări jos, dădu calului o palmă, și surul își luă vânt ...

 

Ion Creangă - Soacra cu trei nurori

... ajutată de feciori și mângâiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: "Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră-mea — fie-i țărna ușoară! â ...

 

   Următoarele >>>