Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SUFLEOR

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru SUFLEOR.

Alexandru Vlahuță - No. 6

... Bre, ce zodie-ncîlcită ! Cît n-am stat să-i dau de rost? Unde n-am cătat norocul?... Numai popa doar n-am fost. Pedagog, sufleor la teatru, Jurnalist, birtaș, misit, Ba am fost și-n pușcărie, Și sunt tot nepricopsit !... Dar la ce-mi mai pierd eu vremea, Toate astea ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur Din carnetul unui vechi sufleur de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 NENOROCIREA UNEI REGINE 2 QUIPROQUO 3 EXCES DE ZEL 4 REVANȘĂ 5 DIN CARE SE VEDE CĂ METODA CHINOROZULUI NU-I ATÂT DE RECENTĂ PE CÂT S-AR CREDE 6 LOGICĂ STRÂNSĂ 7 MOMENT DE DISTRACȚIE 8 LUPTĂ DREAPTĂ 9 RUȘINE 10 FERICITĂ IMPROVIZAȚIE 11 EXTEMPORARE 12 UN “LAâ€� NATURAL 13 GLUMĂ PROASTĂ 14 OFERTĂ GRAȚIOASĂ 15 UN CREDITOR TURBAT 16 ÎNDOIT LAPSUS 17 CHESTIE PERSONALĂ 18 BONBON NENOROCIREA UNEI REGINE Seara când are să joace, își aduce fiecare actriță slujnica, s-o aibă de ajutor la costumat — mai coase ici, mai prinde-mă dincoace, ori du-te de-mi adu un ceai, sau cere de a cineva o țigară șcl. Raluca Stavreasca luase de câteva zile o slujnicuță așa de nostimă încât ardeau în foc toți actorii, toți mașiniștii, lampiștii, dulgherii și pompierii; căci este pesemne și aici ca-n toate ale lumii un fel de ironie a soartii: nimini nu s-aprinde mai grozav ca un pompier. Când îi trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ori se zbenguia pântre culise . ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

Paul Zarifopol - Introduceri la ediţia critică I.L. Caragiale, opere Introducere [1] de Paul Zarifopol "Sunt vechi, domnilor" era vorba favorită a lui Caragiale, când se certa cu prietenii pentru idei, pentru idei de artă mai cu seamă. Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere. Nu interesează aici să verificăm principiul acestei generalizări curente, ci numai întrucât acea coincidență e, în anume caz, evidentă, să căutăm a preciza condițiile în care ea se arată acolo. Caragiale avea un spirit de o rară mobilitate; prefacerea simpatiilor lui intelectuale în antipatii era fenomen cronic, de care prietenii lui toți erau deprinși a se amuza. Totuși, e adevărat că simpatia lui pentru ceea ce e vechi, în artă cel puțin, era oarecum sistematică. Cred că acest conservatism ferm, care izbucnea numaidecât în dispreț agresiv pentru orice i se părea abatere obraznică și proastă de la adevărurile bine hotărâte, era, probabil, mai întâi un semn firesc al energiei unui talent care se simțea sigur pe ce apucase odată să știe și refuza cu superbă îndârjire orice i se părea măcar o umbră de obiecție la cele hotărâte ca bune și învățate ca atare. Era poate ...