Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SULFINĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentru SULFINĂ.

Ștefan Octavian Iosif - Daine din Litvania

... n satul meu, Acolo aș găsi hodină. Acolo vîntul pe-nserat Adie dulce și suspină, Ș-aș tot dormi netulburat Sub flori de cimbru și sulfină. Sămănătorul , 26 octombrie 1903 Dor de mamă Și cînd mă scol de dimineață De-mi spăl cu rouă ochii mei, Mîndruța-i galbenă la față ...

 

Cincinat Pavelescu - Necunoscutei

Cincinat Pavelescu - Necunoscutei Necunoscutei de Cincinat Pavelescu Blondă, palidă, înaltă, Când trecu pe lângă mine, mlădioasă,  Statuie abia ieșită de sub daltă Avea-n ochi privirea caldă, voluptoasă, Și visa niște imagini depărtate... Scene dulci din vremi de mult înmormântate, Iar cu degetele albe și subțiri Scutura dintr-un buchet de trandafiri O risipă de petale parfumate, Ce, plutind în juru-i albe și ușoare, Păreau fluturi ce se țin după o floare! Urmăream prin cugetare al ei vis, Când privirea-i, de lumină rătăcită, Mă-nveli cu-o mângâiere infinită. Ceru-albastru cu seninu-i depărtat Parcă tot în al meu suflet a intrat, Când din ochii ei adânci, de peruzea, Două raze scăpărară-n noaptea mea. ... Ani trecură; toamne lungi și ierne grele. Peste frunte-mi perii albi au înflorit, Și, spre zările pierdute, rândunele S-au tot dus și s-au întors din pribegit. Primăvara, liliacul și sulfina Așteptară, în grădină și pe lunci, Să mai scapere asupră-le lumina Din privirile Necunoscutei de atunci... Dar, de când cărarea serii a-nghițit-o Și amurgu-n păru-i galben a apus, Că e moartă pentru mine am simțit-o, Și- ...

 

Duiliu Zamfirescu - Iulie

Duiliu Zamfirescu - Iulie Iulie de Duiliu Zamfirescu Călin, jitarul de la sat, Cu pușca vecinic de-a spinare, Era pe holde împărat Și statul lui n-avea hotare. În el tot câmpul se-ncredea, Toți fluturii și toată floarea: Sulfina, seara-l adormea Și-l deștepta în zori cicoarea. Odată, deșteptat în zori De-acel miros de dimineață, Își ridică ocii din flori Și se uită peste fâneață. Din pricina zilelor calde, Mărica, zână printre fete, Se coborâse să se scalde Ș-acum... se descingea de bete. Jitarul nostru, năzdrăvan, Se subțiè ca o șopârlă, Ș-ascuns de-un ciot, de-un bolovan, Se strecură până la gârlă... Cuptior, cuptior, câte mai faci Cu vinovata ta căldură!... Noroc numai că poți să taci. Așa și eu: streajă la gură. (

 

George Topîrceanu - Rapsodii de vară

George Topîrceanu - Rapsodii de vară Rapsodii de vară de George Topîrceanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Cine-ar putea să spună Câți secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți. Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil, Răsare Un astru inutil... II Iubito, fără tine Începe-o nouă zi... Dar cine Le poate socoti? Că zilele-n restriște Se-nalță și apun Ca niște Baloane de săpun... Cu mâinile sub tâmplă Cum stau așa culcat, Se-ntâmplă Un fenomen ciudat: Privirea mea distrată Prin negre rămuriști Mi-arată Doi ochi adânci și triști Și-n orice strop de rouă Văd două brațe, mici Ca două Picioare de furnici. Dar dacă o lăcustă, Din verdele talaz, Robustă Îmi sare pe obraz, - Din ochii mei dispare Mirajul interpus, Pe care L-am zugrăvit mai sus, Și-n ochii mei deodată, Ca-n alte dimineți, S-arată O tufă ...

 

George Topîrceanu - Sfârșit de vară

George Topîrceanu - Sfârşit de vară Sfârșit de vară de George Topîrceanu Dacă liniștea pădurii adormite Nici o veste de-altădată nu-ți trimite Și pe freamăte pornite de departe Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte, Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar Printre galbenele rariști de stejar, Cu sfioase campanule și sulfine, Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine. Dulce zumzet somnoros și ireal Să ne cheme spre poienile din deal. Taina liniștii înalte să ne fure Prin cotite luminișuri de pădure Și la umbră să ne-mbie mai târziu O clopotniță de aur străveziu, Legănând deasupra creștetelor noastre Licuricii înălțimilor albastre... Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis, Să trăim în clipe lungi același vis. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descânte un bondar Și cum stai cu ochii-nchiși pe jumătate, Soare galben printre ramuri nemișcate Să-ți învăluie-n tăcere și-n lumină Fruntea mică de domniță bizantină. Iar la-ntoarcere, să trecem prin pășuni Și prin funduri de livadă cu aluni, Printre garduri fumurii și solitare Ce se uită-n urma noastră cu mirare... Și din treacăt, ici și colo, să culegi Sânziene cu ...

 

Vasile Alecsandri - Sună pietricica-n vale

... vale Frunză verde de alună, Sună, sună și răsună, Sună pietricica-n vale, Răsturnându-se pe cale, Mândra mea plânge cu jale. Frunză verde de sulfină, Plânge mândra și suspină, Că pe deal, pe colnicele Și-a pierdut sărmana lele Dragostele tinerele. Frunză verde de alună, Duce-se lelea ...

 

Cincinat Pavelescu - Zopira

Cincinat Pavelescu - Zopira Zopira de Cincinat Pavelescu EPISOD Marelui artist, genialul Nottara Este liniște suavă, vântul serii dormitează. Nu s-aude nici chiar vocea marinarilor voioși, Pe a mării depărtare stele blonde lăcrimează; Diamante de lumină, ochi în veci misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare... Adâncimea fremătează ca o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit, Așternându-se ușoare pe al mării infinit. Atmosfera poartă-n unde simfonia veseliei; Glasuri, cântece, mișcare sparg tăcerea de cristal Și se duc, coboară, urcă, când pe-un val, când pe alt val, Să sporească vraja nopții și splendoarea feeriei, Căci pe vasul nins de lună e serbare. Generos Vrea să fie Osman-aga cu ai săi de astă-dată, Fruntea lui pentru o clipă nu mai pare încruntată Și s-arată bun și nobil și cu toți prietenos. Masă lungă e ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fata moşului Fata moșului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Copiii cutreierau voioși via părăginită. Un șir, ținându-se cu amândouă mâinile de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhațe "mama-gaia". Fetele începuseră "de-a ulciorul". — Cum dai ulciorul? — Cum îl vezi, cu ochii verzi, ș-o lingură de păsat, să nu zacă de vărsat. Sub castani, oamenii stau de vorbă. Numai moș Doroftei judecă cel din urmă clondir și-l stoarce, picătură cu picătură. — Așa să se scurgă ochii fetelor după mine. — Ei, aș! ți-ai trăit traiul, ți-ai păpat mălaiul, zise una dintre femei. Mai bine ne-ai spune câte ceva, da mai altfel, nu ca nea Tămădueanu. — Hai să spunem ghicitori, zise Doroftei, începând a cânta, legănând capul, cam fără voie, aci pe-un umăr, aci pe celalt. Și lumea se grăbi a-i da de nimic ghicitorile lui. — Bulgăraș de aur, joacă pe piele de taur? — Soarele. — Nuia vâjâia, ocolii țara cu ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul. — Ei, așa, așa mai merge. — ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului Din memoriile Trubadurului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea S-a dus greutatea întunericului care învăluia toată încăperea lumii. Parcă vântul a desfundat ș-a risipit negura din rețeaua copacilor. Soarele și-a deschis la răsărit apărătoarea sa năprasnică, roșie ca para focului, aurie, violetă, albastră și, pe la mijlocul cerului, ca o jumătate de roată verzurie. Desfășurați pe cer, cu închipuirea, o coadă de păun, înfiptă cu rădăcina în pământ, și prelungiți-i penele cu lumini metalice până la înălțimea amiezii, și totuși n-o să simțiți acea frumusețe fără de pereche a unui răsărit de soare. Nu vă rămâne decât să vă scuturați trupul de trândăvia încropită a patului, să crăpați ochii voștri cârpiți de somn și, deșteptându-vă simțurile greoaie cu apă proaspătă și rece, să priviți fără a vă sătura ceea ce omul nu poate nici descrie, nici zugrăvi cu fețe mincinoase pe o pânză moartă. Arta împuținează natura. Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășură înaintea lor. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi Iancu Moroi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1884 în suplimentul literar al gazetei România liberă , semnată pentru prima oară cu numele ce și-l va lua de aici înainte: "De la Vrancea". Lui Alexandru Economu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Nu se auzea, în întunericul unei nopți de toamnă, decât lătratul câinilor din mahala. Pe ulițele strâmte și dosnice de pe lângă Grădina Icoanei, noroiul și bolovanii de piatră se împestrițau cu băltoacele întinse de-a curmezișul drumurilor. Felinarele, înfipte din răspântie în răspântie, nu luminau mai mult decât stâlpii telegrafului. Norii posomorâți burnițau, înecând casele într-o atmosferă fumurie și împufată asemuită cu aburii ce plutesc alene pe deasupra bălților. În fața unui maidan, îngrădit cu lațe, o casă mai răsărită decât celelalte. Pridvorul ei, de scânduri noi, rânjea în întuneric, ca un șir de dinți uriași. Înlăuntru, răsturnat în lungul patului, cu capul vârât într-o pernă, și-ascundea fața în mâini domnul Moroi. Slab și deșirat, îmbrăcat în haine negre, părea gata de plecare, cu toate că și-afunda capul din ce în ce în ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

Duiliu Zamfirescu - Viaţa la ţară Viața la țară de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată ...