Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TIPSIE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 23 pentru TIPSIE.

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale) Muzica de Ion Luca Caragiale Conservatorul nostru de muzică și declamațiune, școala care adat atâția iluștri artiști în așa scurt timp, devine din ce în ce mai complet: i s-a înființat, în fine, o clasă de harpă. Harpa sau harfa, după cum spune profesorul de istoria universală a muzicii al Conservatorului, este un instrument foarte vechi, de origină africană. Cuvintul harpă sau harfă vine de la harfonistă — artistă care cântă cu harfa. Harpa este instrumentul cel mai principal în orchestră. Afară de foarte rare excepții, în toate bucățile de deosebite genuri, mai ales în cele clasice, harpa nu are în tot timpul nici o pauză, absolut nici una: ea sună mereu, fără o clipă de întrerupere. E un instrument mai mult decât important, este indispensabil. Pentru aceea, harfonistele sunt atât de rare și așa de scump plătite. Unei orchestre pot, de exemplu, să-i lipsească vioara, viola, violoncelul, contrabasul, flautul, oboiul, clarineta, fagotul, însă nu se poate, nu trebuie să-i lipsească harpa. De aceea publicul a și constatat că până acum nu avem o orchestră: vioara primă — fals, armonia — cu un sfert de ...

 

George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu

... de mâine Vor ști cum fluierau străbunii... Căci, ce e placa? E un zero în exercițiul funcțiunii. O suprafață cântătoare. Un ghem de note. O tipsie Pe care doarme o romanță căzută în catalepsie. E o spirală fecundată de vârful unui ac virgin. Carusso, Patti, Batistini Și tragicul Șaliapin. Eu sunt ...

 

Vasile Alecsandri - Badiul

... mpărătească!" Badiule, te ține bine, Că urdia-ntreagă vine! Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. [4] Iată lupta se-ncleșta: Badiul singur se lupta, Chiar în sânge se scălda Și din loc el nu se da ...

 

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

... gură chiuind. Când deodată cei Buzești Și cu cei tustrei Căplești Peste Radu năvăleau, Cu cinci lănci îl străpungeau, Apoi capul îi tăiau, Pe-o tipsie îl puneau Și la domnul îl duceau Și cu toți așa grăiau: ,,Alei! doamne, doamne Mirce! Alei! doamne mult voinice! [3] Radu de-ar mai ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Departe, departe Departe, departe de Barbu Ștefănescu-Delavrancea .......... sub castanii din via părăsită. Mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari și verzi... Departe, departe, era odată un palat de marmură lângă un lac adânc, limpede și liniștit; și în lac tremura răsturnat palatul și grădina lui cu naramzi și portocali. Și nici o lebădă nu se lăsa pe lac, nici o privighetoare nu cânta în portocali. Nimic nu se auzea în curte, nimic în palat. Ușile nu se deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

Ion Creangă - Povestea porcului Povestea porcului de Ion Creangă Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi ...

 

Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului

... sta pe loc. I se părea că-i iese-n cale Un năzdrăvan de dobitoc Ce se-nchina măriei-sale, Purtându-și ochii pe-o tipsie În labele de dinainte, Și-n locul lor, în scăfârlie, Crescându-i câte-un colț de dinte. Sau întindea mâna să prindă Muscuțe albe pe ...

 

Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos

... să vezi d-ta? două pene cu totul și cu totul de aur. Cum se făcu de ziuă, culese câteva mere, le puse pe o tipsie de aur, și cu penele la căciulă se duse de le înfățișă tatălui său. Împăratul, văzând merele, mai-mai era să-și iasă din minți ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur Făt-Frumos cu părul de aur de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată într-o pustie mare un pustnic, și petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Și așa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile se duse pustnicul pe marginea gârlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, și iată văzu că vine pe apă un sicriaș smolit și încleit bine, și auzi un orăcăit de copil ieșind dintr-însul. Stătu puțin de cugetă și, după ce făcu rugăciune, intră în apă și trase cu o prăjină sicriașul la margine. Când deschise, ce să vază în el? Un copilaș ca de vro două luni; îl scoase din sicriu și cum îl luă în brațe tăcu. Acest copil avea un baier atârnat de gât. Și, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti și află că copilul de față este lepădat de o fată mare de împărat, care alunecase și ea în valurile lumei și, care, de frica părinților, lepădă copilul, îl puse în ...

 

Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur

... lângă pom și apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puțin, culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur și le duse la tatăl său. Niciodată n-a simțit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la ...

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpuşneanu Alexandru Lăpușneanu (1564 - 1569) de Constantin Negruzzi Dacia literară , tom I, ianuarie—iunie, 1840; vol. Păcatele tinerețelor, 1857 Cuprins 1 Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… 2 Ai să dai samă, doamnă!… 3 Capul lui Moțoc vrem… 4 De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu… Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de Buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum cîrmuia țara, dar Alexandru Lăpușneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oștile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pănă în picioare. — Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare? — Să nu ...

 

   Următoarele >>>