Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TITAN

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 16 pentru TITAN.

Mihai Eminescu - Demonism

... ne înșelăm. Impulsul prim La orice gând, la orișice voință, La orice faptă-i răul . Însă Atuncea când ne naștem, răsăriți Abia din carnea vechiului Titan, Noi suntem buni ­ până suntem copii. O binefacere ne dă pământul, Neprețuită-n duioșia ei, El ne permite ca să ne întoarcem Dup-o ... de munți de piatră, Puterea sa cumplită ­ contra Lui . Dar deturnat el recăzu în caos ­ Cadavru viu, l-învăli într-o raclă Albastră. Titan bătrân, cu aspru păr de codri, Plânge în veci pe creții feții sale Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat... stors de dureri ...

 

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

... fiică că iubește Un june erou mândru cu ochii de azur. Dar însă acum nu e nici bardul Tesaliei, Ce vede zbârlind munții acel imens Titan, Ce-aude umblând Scila pe vântul Siceliei; Nici al Scoției bardul, bătrânul Osian; Profeții de ai Iudeii ce pot să compareze Troienii de calcair, graniții ...

 

Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă

Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i ­ și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea ­ comedie Ea joacă azi ­ juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare ­ Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată ­ Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta ...

 

Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă

Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă Femeia?... măr de certă de Mihai Eminescu Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă, Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu ești în minte-i ­ și astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea ­ comedie Ea joacă azi ­ juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aeeași mască mândră, netedă, mișcătoare ­ Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată ­ Ea, cea ce nu gândește, gândind doară cu gura? Căci sărutări și vorbe de-amor i-a dat natura, Și râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare, Atâta-nțelepciune e-n gura ei de floare, Atâta-nțelepciune pari a vedea, ș-atâta ...

 

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

Elena Liliana Popescu - Imn Libertăţii Imn Libertății de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Luptătorule, în bătălia decisivă care te așteaptă , ai un singur adversar: tu însuți. Pentru a învinge ai un singur aliat: Tu însuți. I Doamne, nu-mi lua povara încă, al frământării minții chin. Mă zbat înlănțuit de stâncă, silit să-ndur un crunt destin Sunt osândit în veșnicie plătind păcatul făptuit – Secret păzit cu strășnicie, când lumii l-am destăinuit Credeam că sunt învingătorul ursit să schimb fixate legi și pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Și cum pe vremuri neofitul voind să-și dovedească arta a încercat, nefericitul, pecetluindu-și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp ...

 

Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului

Constantin Negruzzi - Disţărare şlicului Disțărare șlicului de Constantin Negruzzi În a Olimbului munte Iupiter singur șăzând, Au văzut că capu nostru n-a să mai poată purta O mătăhală așa mare, făcută de mucava — Șlicu—vreau să zic—atunce au tunat și fulgerat Și îndată toți dumnezeii lângă ei s-au adunat. Minerva cea înțăleaptă, Mars cel viteaz și avan. Mercur, Venus cu bărbatu și Apolon aceal plăvan, Neptun cu-a lui furculiță, Pluton negru c-abanos, Țiind în mână țăpoiu c-un aer fioros. În sfârșit, într-o clipală toată lățime atmosferii De dumnezei să umplură, era ca nisipu mării. Iupiter, cu îngâmfare, barba-n mână au apucat, S-au uitat la adunare, au tușit, au stărnutat. Atunci d-un "Să-ți fii de bine" tot ceriul au răsunat, De uietul acel groznic pământu s-au clătinat. Toți cu gurile căscate din acea mar-adunare Ce-a să fie, ce-a să iasă, aștepta cu nerăbdare. Mercur, șăzând într-o laturi, având în mână un compas Și măsura de câte palme este al lui Iupiter nas. Minerva și Prozerpina, Seres și fiica Latonii, Criticând câtu-i de ...

 

Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru

Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru Articole despre teatru de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Teatrul italian [1] 2 Teatrul romînesc [4] 3 “Ruy Blasâ€� [10] 4 Teatrul romînesc [14] 5 Note Teatrul italian [1] Doi sergenÈ›i este, credem, piesa în care talentele comandorului Ernesto Rossi găsesc cea mai bună ocazie spre a se dezvolta È™i a ni se pune în vedere. Pentru aceea măestul a ales această piesă la reprezentaÈ›ia dată în beneficiul său. Cele dintîi două acte sunt a admirabilă gradaÈ›iune de efecte [2] ; sublim de la început pînă la sfîrÈ™it, jocul maestrului, la încheiare, ajunge la culme È™i ne răpeÈ™te minÈ›ile. Mai presus decît momentul în care Luigi se repede în mare, ca trecînd înot să-È™i facă datoria È™i să moară, mai presus decît acest moment nu e decît entuziasmul publicului. Cununile cad la picioarele marelui actor, întregul public se rădică, teatrul se cutremură sub bravele [3] pline de căldură; deodată, însă, de sus, din galerie, începe a cădea un pohoi de bucăÈ›i de hîrtie asupra oamenilor din parter. Ce-o mai fi ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

Alecu Russo - Piatra Teiului Piatra Teiului (Legendă) de Alecu Russo Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ori Strauss, care leagănă într-o ușoară somnie bătrâna și molatica Vienă. Foarte mulți dintre tinerii noștri, întorși la căminul părintesc, vorbesc despre întâmplările pe care Italia le-a semănat în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo cinci ani cu înaltă căldură asupra întrebărilor: Artă pentru artă? sau artă cu tendență?? Rezultatul aprigei lupte a fost că fiecare dintre polemiști a rămas să împărtăsească până la urmă opinia sa proprie. De ce? Pentru că și atunci s-a vorbit despre toate, despre toate, afară de un singur lucru, care, după părerea mea, ar trebui și el pomenit măcar în treacăt. Mă rog, câteva întrebări: Au tendență piesele lui Shakespeare? — Desigur, nu. Dar Tacit?... dar Divina Comedie?... Ba bine că ...

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ...

 

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele Povestea magului călător în stele de Mihai Eminescu I În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborînd pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc' adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră 'mpărăți Ce - avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea Și mâna lui sbârcită, uscată însă, tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins ...

 

   Următoarele >>>