Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȚINTUI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 46 pentru ȚINTUI.

Dimitrie Anghel - Fluturul morții

Dimitrie Anghel - Fluturul morţii Fluturul morții de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 9, sept. 1910, p. 403—408. E un amurg misterios de toamnă, și umbra urcată în negrii chiparoși coboară încet și se întinde pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țîrîituri pierdute... Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum cînd fluturii de ziuă și-au strîns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca să rătăcească sub lună. Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întîiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vîrful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vîntul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină

Ştefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină Noaptea-n cabină de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Legănat ca-n vis de valuri Și cu ochii către cer, Stau culcat într-un ungher Din cabina-ntunecată. Caut dus prin ferestruie Sus, la spuza cea de stele, Ochii dragostelor mele, — Legănat ca-n vis de valuri. Ochii dragostelor mele Stau deasupra mea de pază, — Tot clipesc, tot scînteiază Drăgăstos din bolt-albastră... Astfel către bolt-albastră Multă vreme caut dus, Pînă ochii dragi de sus Albe neguri mi-i acopăr... În coasta năvii, unde zac Și-mi razem capul visător, Izbind se frămîntă sălbatece valuri Și murmură-ntr-una: — Copil fără minte ! Ai brațul scurt și ceru-i departe, Și stelele stau țintuite de cer Cu ținte de aur... Deșarte dorințe ! Oftări deșarte ! Mai bine-ai face s-adormi în pace... Visai departe-n zare, un cîmp pustiu și nins, Lințoliu de omături nemărginit de-ntins. Și sub omătul rece, în fundul groapei reci, Dormeam uitat de veacuri în negura de veci. Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele, Vegheau fără de număr frumoșii ochi din stele, ...

 

Alexandru Macedonski - Filozofia morții

Alexandru Macedonski - Filozofia morţii Filozofia morții de Alexandru Macedonski Toast purtat la un banchet Eu nu voi zice Morții c-o voce nențeleaptă ,,Din mersul tău o clipă mai stai și mă așteaptă!" Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit! În ea e libertatea, și-n viață, e robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară Să-ncep același lucru din zi și până-n seară, Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri! Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un ...

 

Alexandru Vlahuță - Din prag

Alexandru Vlahuţă - Din prag Din prag de Alexandru Vlahuță O, dar e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi! Ce cumplit îmi vânturi mintea, și cu ce-ndârjire-mi scurmi Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îți stau în față! Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povață. Înțeleg, împărăția ta, cu veșnica-i odihnă, Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă: Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri N-or mai răscoli cenușa rece, țintuită-n scânduri. În sicriu dormi somn de piatră. Nici un zgomot, nici o grijă; Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă, Cap de geniu, ori de vită tot o hârcă scofâlcită, Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită. Ș-o să dorm, în întuneric și în liniște eternă. N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă. De-mi va putrezi sicriul și găteala de pe mine, Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine. Neastâmpărații șoareci dacă-n capul meu și-or face Cuib, nesupărați de nimeni, vor petrece-acolo-n pace. Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul, Va cădea din ochii ...

 

Emil Gârleanu - Luptătorii

Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ...

 

Heinrich Heine - Noaptea-n cabină

Heinrich Heine - Noaptea-n cabină Noaptea-n cabină de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Legănat ca-n vis de valuri Și cu ochii către cer, Stau culcat într-un ungher Din cabina-ntunecată. Caut dus prin ferestruie Sus, la spuza cea de stele, Ochii dragostelor mele, — Legănat ca-n vis de valuri. Ochii dragostelor mele Stau deasupra mea de pază, — Tot clipesc, tot scînteiază Drăgăstos din bolt-albastră... Astfel către bolt-albastră Multă vreme caut dus, Pînă ochii dragi de sus Albe neguri mi-i acopăr... În coasta năvii, unde zac Și-mi razem capul visător, Izbind se frămîntă sălbatece valuri Și murmură-ntr-una: — Copil fără minte ! Ai brațul scurt și ceru-i departe, Și stelele stau țintuite de cer Cu ținte de aur... Deșarte dorințe ! Oftări deșarte ! Mai bine-ai face s-adormi în pace... Visai departe-n zare, un cîmp pustiu și nins, Lințoliu de omături nemărginit de-ntins. Și sub omătul rece, în fundul groapei reci, Dormeam uitat de veacuri în negura de veci. Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele, Vegheau fără de număr frumoșii ochi din stele, Frumoșii ...

 

Mihai Eminescu - Demonism

Mihai Eminescu - Demonism Demonism de Mihai Eminescu O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume Unde-n loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă, ­ și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cărei ziua-i zicem soare. Când îngeri cântă de asupra raclei În lumea cerurilor ­ ele-albesc. Și nu mai pătrund raze ...

 

Vasile Alecsandri - Blestemul

Vasile Alecsandri - Blestemul Pe cel deal, pe cel colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Voinicelul hăulind Și pe murgul netezind, Iar pruncuța suspinând Și din guriță zicând: ,,Ia-mă, bădiță, călare Că nu mai pot de picioare. Drumu-i greu și grunțuros, Nu mai pot merge pe jos!" ,,Puiculiță, chip frumos, Eu te-aș lua bucuros, Dar mi-e murgul sprintenel În picioare subțirel, Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu armele." [1] ,,Nu ți-e milă și păcat! De la părinți m-ai luat, Și-n răi codri m-ai băgat! Dare-ar Domnul Dumnezeu Să fie pe gândul meu! Să te duci, bădiță, duci Pan-îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mâinile-n cătuși! Să te-ajungă dorul meu [2] Unde-a fi drumul mai greu! Să te bată jalea mea Unde-a fi calea mai grea! Murgul să se poticnească, În creștet să te trântească, Mâna dreaptă să-ți sclintească, Mâna stângă Să ți-o frângă, Să ții dârlogii cu dinții, Să mi te plângă părinții, Să te-nsori de nouă ori [3] Ca să faci nouă ...

 

Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel

Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel Într-o zi de sărbătoare, Într-o zi cu mândru soare Care lumea-nveselea Și cu aur o-nvelea, Iată, mări, se ivea, Ca alt soare strălucea Domnul Ștefan cel vestit, Domnul cel nebiruit! El pe cal încăleca Și cu mulți voinici pleca De la scara curții lui La biserică-n Vaslui. [2] Clopotele răsunau, Steagurile-i se-nchinau, Armăsarii spumegau, Frâiele și le mușcau, Iar poporul tot striga: ,,Să trăiești, măria-ta!" Când aproape de intrare, Ce s-aude-n depărtare? Glas de om chiuind tare: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan." Ștefan-vodă se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Auzit-ați, auzit Glas de român necăjit? Într-o clipă să-l găsiți, Și cu el aici să fiți." Cinci panțiri se alegeau, Pe Vaslui în sus mergeau Pân' zăreau într-o movilă Un român arând în silă Și movila brăzduind Și din gură chiuind: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan!" Cei panțiri descălecară, Pe român îl ferecară, La Vaslui îl aduceau Și la Domnul mi-l duceau: ,,Măi române, să n-ai teamă, Spune nouă cum te cheamă?" ,,Teamă n-am că sunt român! Teamă ...

 

Vasile Alecsandri - Stejarul și cornul

Vasile Alecsandri - Stejarul şi cornul ,,Frate, frate de stejar! Lasă-mă să tai un par Să-mi fac osie la car." ,,Frățioare românaș, Voios parul da-ți-l-aș Dac-ai face tu din el Buzdugan de voinicel, [1] Ghioagă mare nestrujită, Cu piroane țintuită, Și cu dânsa de-ai lupta Să aperi moșia ta." [2] ,,Cornule, ce nu te-ndoi, De-o creangă să te despoi, Să-mi fac prăjină de boi?" ,,Frățioare românaș! Creanga lungă da-ți-o-aș Ca s-o faci arc de război S-alungi leșii de la noi. [3] Lasă boii, frățioare, Și te dă la vânătoare, Că nu-i timp de plugărie, Și e timp de vitejie." ,,Codri, codri, mă jur eu Să ucid cu brațul meu De tot cornul un dușman, De stejar un căpitan." [1] Buzduganele sunt armele favorite ale vitejilor din balade, precum și ale zmeilor și ale feților-frumoși din povești. Zmeii când se întorn la casele lor, aruncă buzduganele din depărtări fabuloase, și acestea după ce lovesc în poartă, merg de se așează în cuiele de la pereți. Lupta între zmei și feți-frumoși începe totdeauna cu lovirea buzduganelor. [2] Moșia strămoșească, patria! Mândre timpuri erau acelea ...

 

Vasile Alecsandri - Strunga

Vasile Alecsandri - Strunga Strunga de Vasile Alecsandri În pădurea de la Strungă Sunt de cei cu pușca lungă Care dau chiorâș la pungă! Sunt de cei ce-mpușcă-n lună, Care noaptea-n frunze sună, Feciori de lele nebună! Fă-te-n laturi, măi creștine, Dacă vrei să mergi cu bine, Să rămâi cu viață-n tine! În potica fără soare Ei te-așteaptă la strâmtoare Să te prade, să te-omoare!... În dumbrava cea vecină, Unde buhna greu suspină, Vezi cea zare de lumină? Opt voinici cu spete late Și cu mâneci suflecate, Stau cu puștile-ncărcate. Trei sărută crucea sfântă, Trei se luptă greu la trântă, Unul drege, unul cântă: Oliolio, ciocoi bogate! Ici de-ai trece, din păcate, Să-ți arunc doi glonți în spate. Oliolio, mândră fetică! De-ai veni cole-n potică Să te fac mai frumușică. Că mi-i pușca hultuită. Și mi-i ghioaga țintuită, Și mi-i inima-ncolțită. Oliolio, măi Taie-Babă![2] Căci nu șuieri mai degrabă, Să sărim, voinici, la treabă! Pușculița-mi ruginește, Ținta-n ghioagă se tocește, Murgul sare, nechezește!... În pădurea de la Strungă Ce slujește pușca lungă Fără luptă, fără pungă? Note [1] Pădurea ...

 

   Următoarele >>>