Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:NEPREVĂZĂTOR, NESOCOTIT ... Mai multe din DEX...

IMPRUDENT - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. - Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

Sursa : DEX '98

 

IMPRUDÉNT, -Ă adj. (și adv.) lipsit de prudență, riscant. (< fr. imprudent, lat. imprudens)

Sursa : neoficial

 

Imprudentcircumspect, precaut, prevăzător, prudent

Sursa : antonime

 

IMPRUDÉNT adj. 1. nechibzuit, necugetat, nepre-văzător, nesăbuit, nesocotit, (rar) nejudecat, neprecugetat, (reg.) nechitit. (Om \~; un act \~.) 2. v. hazardat.

Sursa : sinonime

 

imprudént adj. m. prudent

Sursa : ortografic

 

IMPRUDÉN//T \~tă (\~ți, \~te) Care nu este prudent; fără prudență; neprudent; nesocotit. [Sil. im-pru-] /imprudent, lat. imprudens, \~ntis

Sursa : NODEX

 

IMPRUDÉNT, -Ă adj. (adesea s. și adv.) Lipsit de prudență, nesocotit, neprevăzător, nechibzuit. [Cf. fr. imprudent, it. imprudente, lat. imprudens].

Sursa : neologisme

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru IMPRUDENT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru IMPRUDENT.

Ion Luca Caragiale - Lache și Mache

Ion Luca Caragiale - Lache şi Mache Lache și Mache de Ion Luca Caragiale Nuvelă Multe și mărunte s-au vorbit despre inseparabilii Orest și Pilad din anticitate, însă, cu drept cuvânt, vremurile de acum se vor mândri cu povestirea istoriei lui Lache și Mache, căci în adevăr acești doi oameni nu pot avea decât una și aceeași istorie: ei vor da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteșugului. Cine a cunoscut pe unul a cunoscut și pe celălalt, fiindcă amândoi mai aproape trăiesc, mai aproape dorm, decât chiar frații cei lipiți din Siam. Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dântâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel d-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. Dacă la vreo răspântie vezi arătându-se mutra unuia, așteaptă puțin și vei vedea și pe celălalt, care, întârziind pentru cine știe ce, își grăbește pasul ca să-și ajungă jumătatea; în adevăr jumatate, căci Lache și Mache nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființă ...

 

Nicolae Nicoleanu - Urăsc

Nicolae Nicoleanu - Urăsc Urăsc de Nicolae Nicoleanu Publicată în Ateneul român , an I (1866), nr. 2 și 3 (iulie și august) Informații despre această ediție Urăsc noaptea, adîncimea și cărările profunde Apărate d-al puterii glas sălbatic, fioros, Unde leul locuiește, unde trăsnetul s-ascunde Și de unde omul fuge spăimântat și ticălos. Urăsc pompa și mîndria vanitoaselor palate, Ce de lux, de bogăție, și de fală strălucesc, Unde inima de milă nu suspină și nu bate, Pe cînd vițul, risipa și plăcerile domnesc. Urăsc casa ne-ngrijită, infidelă și luxoasă; Mama slabă, imprudentă, și pe fiul cel ingrat, Pe femeia prefăcută, la cuvinte mincinoasă, Ce, de rîde sau de plînge, amăgește ne-ncetat. Urăsc mîna ce cu sila pune legea sub picioare, Și pe judele, ce-și vinde conștiința pentru bani, Pe poet lingău și cîne, fără stimă de onoare, Ce insultă libertatea și se-nchină la tirani. Dar urăsc cu mult mai aspru și cu mult, cu mult mai tare Decît aș urî păcatul cel mai negru, mai cumplit Omul făr' de conștiiță, omul făr' de remușcare Ce nu-și mai iubește țara și sînul ce l-a

 

Grigore Alexandrescu - Cozia

Grigore Alexandrescu - Cozia Cozia de Grigore Alexandrescu Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor. În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana regală. În acel ...

 

Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X

... fac pe acest domn să greșească. De exemplu, în rezistența lui dârză, național-culturălă, față cu râsul artistului Caragiale. Domnul X nu vede că e imprudent să arate atâta supărare, și că se face suspect. Supărarea lui permanentă slujește să confirme mai tare decât orice că autorul de farse râde cu ...

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil Pâinea amară a exilului de Vasile Alecsandri 1881 Mircești, 1881 Amice Ghica, Gustat-ai vreodată pâinea amară a exilului? Sper că nu, dar în orice caz îmi place a constata că ai scăpat teafăr, ca și mine, de influența sa perturbatoare. Pâinea amară a exilului posedă strania proprietate de a crea în țara noastră martiri noi și patentați. Ea trebuie să fie plămădită cu o parte din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi mâncat pâinea amară a exilului este un fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea, la recunoștința generațiilor prezente și viitoare. Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: Aux grands hommes la Patrie reconnaissante. Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om cât de ordinar, destinat a trece pe lume necunoscut? A face umbră pământului ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță se vede un parc format din mai multe alee de arbori neroditori, unde florentinii își fac preumblările pe timpul frumos de vară. Tocmai pe lîngă această grădină se află drumul sau șoseaua ce duce pe eminențele colinei Fiesole. Călătorul, dar, ce voiește a vizita această localitate are a face o călătorie aproape de două ore printre cele mai frumoase grădini și vile și a privi o mulțime de vedute încîntătoare. Ajungînd pe creștetul colinei, primul obiect care îi lovește privirea este monasterul călugărilor dominicani, clădit tocmai pe acel loc unde odată era monasterul ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

Paul Zarifopol - Introduceri la ediţia critică I.L. Caragiale, opere Introducere [1] de Paul Zarifopol "Sunt vechi, domnilor" era vorba favorită a lui Caragiale, când se certa cu prietenii pentru idei, pentru idei de artă mai cu seamă. Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere. Nu interesează aici să verificăm principiul acestei generalizări curente, ci numai întrucât acea coincidență e, în anume caz, evidentă, să căutăm a preciza condițiile în care ea se arată acolo. Caragiale avea un spirit de o rară mobilitate; prefacerea simpatiilor lui intelectuale în antipatii era fenomen cronic, de care prietenii lui toți erau deprinși a se amuza. Totuși, e adevărat că simpatia lui pentru ceea ce e vechi, în artă cel puțin, era oarecum sistematică. Cred că acest conservatism ferm, care izbucnea numaidecât în dispreț agresiv pentru orice i se părea abatere obraznică și proastă de la adevărurile bine hotărâte, era, probabil, mai întâi un semn firesc al energiei unui talent care se simțea sigur pe ce apucase odată să știe și refuza cu superbă îndârjire orice i se părea măcar o umbră de obiecție la cele hotărâte ca bune și învățate ca atare. Era poate ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

Panait Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul să înțeleg viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei ...

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru IMPRUDENT

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru IMPRUDENT.

NEPREVĂZĂTOR

... NEPREVĂZĂTÓR , - OÁRE , neprevăzători , - oare , adj . Care nu este prevăzător , care este lipsit de prudență ; imprudent

 

NESOCOTIT

... NESOCOTÍT , - Ă , nesocotiți , - te , adj . 1. ( Despre oameni ) Care este lipsit de judecată , de socotință , de chibzuință în acțiuni ; nechibzuit , nesăbuit ; p . ext . ușuratic , imprudent