|
|
||
|
Vezi și:CEVA,
MIJLOC,
DREPT,
ȘABLON,
CE,
CINEVA,
CONTRAVALOARE,
OARECE,
OARECICĂ,
ORBITĂ,
PEISAJ
... Mai multe din DEX...
UN OARECARE - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru UN OARECARERezultatele 1 - 10 din aproximativ 212 pentru UN OARECARE. Vasile Alecsandri - Istoria unui galben ... Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet ... cadână bătrână, nu te juca cu cuvintele, că, deși sunt acum în trei colțuri, pe loc înfig unul în tine. PARAUA (cu dispreț și cu un aer de mărire) : Eu am trecut prin degetele ienicerilor și nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii? Ambele mele ... nu se încleșta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a mă răsufla, atât eram de curios a vedea un duel bănesc; dar așteptarea mea fu și acum înșelată, precum a mai fost de multe ori în acest soi de întâmplări. Provocatorul, adică ... câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie, Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil ... meseria de a descăpățâna și de a spânzura, două operații care au a face cu gâtul și care la un moment oarecare trebuie negreșit să procure pacientului o gâdilire destul de stranie. Substantiv: gâde — verb: a gâdili. Așa să fie?... Nu știm, dar să ... împotriva domnului, de hainlic către țară, și așijderea când era prins la război. Atâta numai că furcile spânzură torii se făceau mai nalte decât pentru un prost.“ Avantaj destul de iluzoriu pentru pacient! însă măngâietor pentru vanitatea rudelor alese ale spânzuratului! II - Formulă de afurisenie „Fierul, pietrele și ... propage simțirea de frăție pre pământ, în numele lui Moisi și al lui Mahomed și ale tuturor fondatorilor de religii. III [. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .] IV - Epitaful lui Prale Un bătrân dascăl de biserică din mănăstirea Frumoasa, care cunoștea bine pe vestitul Prale, autorul excentric al Evangheliei în versuri, mi-a spus că ... cu timpul trecând prin memoria generațiilor succesive. De exemplu, iată câteva pasaje din povestea lui Cal galben de sub soare: Cic-a fost un împărat Mare, mândru, luminat, Și avea un ... Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou ... Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou Un ajun de Anul Nou de Constantin Stamati-Ciurea Prin iscusința picturii decorative, a mecanicii și științelor fiziÂcale, producem noi pe scena teatrală ... pustiu. Un vânt furios, ce spulbera fulgi de omăt moale și cleios, re-pede mă acoperi din cap până în picioare, iară frigul pătrunzător, ca un șarpe lunecos, se furișă prin cele mai mici descusături ale blănii, trecându-mi cu fiori de gheață pe după guler și mâneci și furnicându-mi ... în luntrea lui Haron3, ce luneca cu mine în prăpăstiile Hadesului4. Trecu ca o oră de călătorie ce-mi păru o eternitate și, cuprins de oarecare tulburare spirituală, ridicai ceva gulerul ce-mi acoperea ochii și mă uitai împrejur. O, ce fioros tablou!... Crivățul sufla cu turbare, ridicând valuri de omăt ... mi răspunse îndată, ci lepădând hățurile își bătu mâinile de umeri, ca să le încălzească. — Moșule! strigai iarăși, nu auzi urletele? Așteptam răspunsul ca un inculpat verdictul de liberare sau de moarte. Căci ideea de-a mă simți mâncat de viu îmi trecea ca furnicile prin trup și ... ... Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur ... tenorul Patierno, primadona Bianchi și baritonul, nu mai țiu minte cum îl chema — un nume italienesc strajnic — Crampampolini, cam așa ceva — însă un excelent bariton. Teatrul plin și artiștii foarte bine dispuși. Signora Bianchi era cam după masă, foarte aprinsă la față și apilpisită; tenorul era în voce ... masă, zâmbea și saluta cu respect în dreapta și-n stânga. „Divaâ€�, care nu cunoștea moravurile caste ale publicului brăilean, apare pe scenă într-un costum abracadabrant; pornește să cânte, s-aprinde, face gesturi prea-prea și la refren, Eh! allez-y, mon petit chien… etc., îi trage un chiot apilpisit și niște tifle... cu piciorul. Toată lumea scandalizată; grecul se reazimă de un felinar să nu cază. Refrenul se repetă cu mai mult brio: lumea începe să murmure și să se ridice. Grecul, îngrozit, dă să se repează ... ieșise și trei sferturi fusese dat afară, pentru că nu-nvăța nimica și se ținea de farse toată vremea. La școala de muzică era profesor un popă de regiment muscal, fugit, se zicea, din țara lui, unde fusese osândit la pierderea darului. Era un ... Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala ... cel friguros al iernei. Aci se adună slujnicarii de toate nuanțele, de-și varsă veninul asupra oamenilor ajunși la putere. De cîte ori vei vedea un cerc de patru-cinci individe și vei auzi pe vreunul dintre dînșii vorbind cu agitațiune despre drumuri de fier construite într-un singur an, despre canalizarea rîurilor, rădicarea oastei la cifra de trei sute de mii individe, esploatarea carierelor de marmoră și formarea unei flote pe Marea ... fiindcă nu are parale. Unicul viciu ce s-ar putea imputa acestor doctrinari este afecțiunea ce au asupra slujnicilor; dar tocmai acest amor, ce pare un defect în ochii profanilor, pentru slujnicari este un act de devoțiune, o practică religioasă, este chiar paladiul sau deviza societății lor. Iată ce este societatea slujnicarilor în simț colectiv și ce este slujnicarul ... ce-i înghețase de frig, se apropie iarăși de ușe și bătu într-însa de trei ori cu o maniereă particolară, ce avea în sine un ce misterios și semnificativ. Puțin după aceea se auzi pe dinlăuntru un zgomot de pași; era cineva care venea către ușă. Eroul nostru, reluîndu-și curajul ce cu puțin mai nainte îl pierduse, începu a striga ... Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat ... ambițios nevrednic n-a da laudă necăzută. Sub aceste mici movile țărna lor s-a mormântat; Pe o piatră, fără lustru, un vers simplu însemnat De la duios trecătoriul un suspin, lacrimă cere; Muza n-a avut prin versuri să deștepte-a sa durere. A lor nume, anii vieței ... să trăim. Dar când prin a mele versuri voi să trag din tunecime Pre morți ce zac făr de laudă în această țânterime, Un nepot al meu vrodată, întru duiosul său rost, Văzând un mormânt mai proaspăt va să-ntrebe: cine-am fost? Va răspunde-atuncea poate un păstor cu veche frunte: L-am văzut în multe rânduri, când se lumina, la munte, Cum pe iarba-nrourată mergea-n pas înaripat, Ca Ființei ... de lacrimi în plăcutul râurel, Și trezit apoi din visuri murmura niște cuvinte. Uneori fugea la codru, sămănând smintit de minte; Plecând capul câteodată, ca un om făr-agiutori, Se părea cuprins de patimi sau de un fatal amor. Într-o zi, pe culmea ceea, und-era a lui venire, Așteptatu-l-am, căutându-l, dar nu-l găsii nicăire ... Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba ... gemând; Când demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună, Într-una din peșteri, în munte râpos, Un om oarecare intră curajos. II În peșterea Carpaților O oară și mai bine Vezi templul pacinaților Ce cade în ruine. Aci se fac misterele De babe blestemate ... nopților Ce au aicea locul, Ascunși în hârca morților, Umblau să stingă focul. O babă, ce oroarele Uscaseră în lume, Tot răscolea vulvoarele, Șoptind încet un nume. III S-aude un zgomot de pași pe aproape, Cum calcă strigoiul când va să dezgroape O tânără fată... Colo... Ascultați! Să fie satana cu ochii de focuri? â ... el zise, îți fă datoria!" Și vorba-i, cum geme în zid vijelia, Din colțuri în colțuri grozav răsuna. Ascultă-mă, doamne, aveam în oștime Un fiu oarecare vestit în mulțime Prin luptele sale; era fiul meu; Plăcut ca seninul, frumos ca o floare Și pentru aceasta mai stam eu sub soare. Era ... În timpul primăverii, Țipând, acum zbura. Șoimanele ce umblă Ca vijelii turbate, Colore deșirate Cu forma ca o turlă, Din munți în văi călca. V Un Constantin Stamati - Răpitorul ... Constantin Stamati - Răpitorul Răpitorul de Constantin Stamati Un oarecare răpitor foarte se înavuțise, Și cu jurământ la toți făr-a-l întreba spunea, Și sufletul își punea, Că el acea avuție nu ... casele lor, pe care eu le-am luat, Și mult mai bine hrăniți, Dându-le lor de mâncat Bucate boierești, Iar nu țărănești...â€� Atunci un om oarecare, ce pe acolo trecea, L-au auzit ce zicea Și i-au răspuns: „Adevărat, mulți săraci aici să grămădești poți, Dar nu știu de ... Ion Luca Caragiale - Apelul la unire ... manifestate prin tractatul dela Berlin, precum zice mesajul de deschidere ? Nu știe până acum nimini. Guvernul nu numai s'a pronunțat în nici un sens, dar încă ar voi ca să se pronunțe mai întâi adunările și în deosebi minoritatea. Să vedem. O părere oarecare trebue să aibă guvernul, măcar că nu o dă pe față. Dacă părerea guvernului este în acord cu sentimentul țării întru cât privește limita concesiunilor ... cu cine, - nimini, decât numai însuși guvernul și partidul său. Nu e vorba prin urmare de prejudecare și hotărîre, e vorba de o părere, de un punct de plecare. Guvernul acesta are un partid, are chiar majoritatea în adunări; el este prin urmare dator mai nainte de toți de a veni și a-și ... și alieze două treimi ale Camerelor. De când s'a ridicat pentru întâia oară cestiunea israelită, partidul roșu n'a încetat un singur moment de a striga că partidele, lăsând d'o parte urile și pasiunile lor, trebue să fie unite într'o cestiune care ... ... Alecu Donici - Satire și alte poetice compuneri ... compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire ... deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales ... Constantin Negruzzi - Satire și alte poetice compuneri ... compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire ... deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Biblie pentru UN OARECARERezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru UN OARECARE. ... Ioan Capitol 11 Ioan 10 Ioan Capitol 11 1 Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei, era bolnav. - 2 Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir ... tare: ,,Lazăre, vino afară!`` 44 Și mortul a ieșit cu mînile și picioarele legate cu fășii de pînză, și cu fața înfășurată cu un ștergar. Isus le -a zis: ,,Deslegați -l, și lăsați -l să meargă.`` 45 Mulți din Iudeii, cari veniseră la Maria, cînd au văzut ... preot în anul acela, le -a zis: ,,Voi nu știți nimic; 50 oare nu vă gîndiți că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, și să nu piară tot neamul?`` 51 Dar lucrul acesta nu l -a spus de la el; ci, fiindcă ... acela, a proorocit că Isus avea să moară pentru neam. 52 Și nu numai pentru neamul acela, ci și ca să adune într`un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. 53 Din ziua aceea, au hotărît să -L omoare. 54 De aceea Isus nu mai umbla pe ... ... intre în tabără; 11 spre seară, să se scalde în apă, și după asfințitul soarelui va putea să se întoarcă în tabără. 12 Să ai un loc afară din tabără, și acolo să ieși afară. 13 Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi și să-ți acoperi ... sfîntă, pentruca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat, și să nu Se abată dela tine. 15 Să nu dai înapoi stăpînului său pe un rob care va fugi la tine dupăce l -a părăsit. 16 Să rămînă la tine, în mijlocul tău, în locul pe care -l ... lui Israel. 18 Să n`aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, cîștigul unei curve, nici prețul unui cîne, ca împlinire a unei juruințe oarecare; căci și unul și altul sînt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău. 19 Să nu ceri nicio dobîndă dela fratele tău: nici pentru argint, nici ... o juruință Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeți s`o împlinești; căci Domnul, Dumnezeul tău, îți va cere socoteala, și te vei face vinovat de un păcat. 22 22. Dacă te ferești să faci o juruință, nu faci ... ... ca să-și scape viața, cînd va omorî fără voie pe aproapele său, fără să -i fi fost vrăjmaș mai înainte. 5 Așa, de pildă, un om se va duce să taie lemne în pădure cu un alt om; ridică securea cu mîna, ca să taie copacul, ferul scapă din coadă, lovește pe tovarășul său, și -l omoară. Atunci el să fugă ... celui nevinovat în mijlocul țării pe care ți -o dă de moștenire Domnul, Dumnezeul tău, și astfel să fii vinovat de omor. 11 Dar dacă un om fuge într`una din aceste cetăți, dupăce a întins lațuri aproapelui său din vrăjmășie împotriva lui, dupăce s`a aruncat ... tău, puse de strămoșii tăi, în moștenirea pe care vei avea -o în țara pe care ți -o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul tău. 15 Un singur martur nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decît pe mărturia a doi sau trei marturi. 16 Cînd un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să -l învinuiască de vreo nelegiuire, 17 cei doi oameni cu pricina să se înfățișeze înaintea Domnului ... ... de cel ce va avea o lepădare de sămînță în somn, 5 cel ce se va atinge de o tîrîtoare și se va spurca, sau un om atins de vreo necurăție oarecare și care se va fi făcut necurat prin ea. 6 Cine se va atinge de aceste lucruri, va fi necurat pînă seara; să nu mănînce ... să nu-și ia pedeapsa pentru păcatul lor și să nu moară, pentrucă au necinstit lucrurile sfinte. Eu sînt Domnul, care îi sfințesc. 10 Nici un străin să nu mănînce din lucrurile sfinte; cel ce locuiește la un preot ca oaspe, și cel tocmit cu ziua, să nu mănînce din lucrurile sfinte. 11 Dar robul cumpărat de preot cu preț de argint, va ... tatălui său, ca atunci cînd era fată, va putea să mănînce din hrana tatălui ei. Dar niciun străin să nu mănînce din ea. 14 Dacă un om mănîncă dintr`un lucru sfînt, fără să bage de seamă, să dea preotului prețul lucrului sfînt, adăugînd încă o cincime la el. 15 Preoții să nu necinstească lucrurile ... pecingine; din acestea să n`aduceți pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului. 23 Ca dar de bună voie vei putea să jertfești un ... ... trestiilor, și a trimes pe roaba ei să -l ia. 6 L -a deschis și a văzut copilul: era un băiețaș care plîngea. I -a fost milă de el, și a zis: ,,Este un copil de al Evreilor!`` 7 Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: ,,Să mă duc să-ți chem o doică dintre femeile ... crescînd mare, a ieșit pe la frații săi, și a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre frații lui. 12 S`a uitat în toate părțile, și, văzînd că nu este nimeni, a omorît pe ... s`au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: ,,Pentru ce vă întoarceți așa de curînd azi?`` 19 Ele au răspuns: ,,Un Egiptean ne -a scăpat din mîna păstorilor, și chiar ne -a scos apă, și a adăpat turma.`` 20 Și ... a hotărît să locuiască la omul acela, care i -a dat de nevastă pe fiică-sa Sefora. 22 Ea a născut ... ... Psalmii Capitol 82 Psalmii 81 Psalmii Capitol 82 1 (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor. 2 -,,Pînă cînd veți judeca strîmb, și veți căuta la ... temeliile pămîntului. 6 Eu am zis: ,,Sînteți dumnezei, toți sînteți fii ai Celui Prea Înalt.`` 7 Însă veți muri ca niște oameni, veți cădea ca un domnitor oarecare ... Ierusalim. 9 A ars Casa Domnului, casa împăratului, și toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor cari aveau vreo însemnătate oarecare. 10 Toată oștirea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărîmat zidurile dimprejurul Ierusalimului. 11 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi ... făcuse Solomon pentru Casa Domnului, toate uneltele acestea de aramă aveau o greutate necunoscută. 17 Înălțimea unui stîlp era de optsprezece coți, și deasupra avea un coperiș de aramă, a cărui înălțime era de trei coți; împrejurul coperișului era o împletitură în chip de rețea și rodii, toate de ... luat pe marele preot Seraia, pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei păzitori ai pragului. 19 Și din cetate a luat un dregător care avea supt porunca lui pe oamenii de război, cinci oameni cari făceau parte din sfetnicii împăratului și cari au fost găsiți în cetate ... ... parte și într`alta, a doua zi după Sabat. 12 În ziua cînd veți legăna snopul, să aduceți, ca ardere de tot Domnului, un miel de un an fără cusur; 13 să adăugați la el două zecimi de efă din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, ca dar de mîncare mistuit de foc ... de un sfert de hin de vin. 14 Să nu mîncați nici pîne, nici spice prăjite sau pisate, pînă în ziua aceasta, cînd veți aduce un dar de mîncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege vecinică pentru urmașii voștri, în toate locurile în cari veți locui. 15 De a doua ... coapte cu aluat: acestea sînt cele dintîi roade pentru Domnul. 18 Afară de aceste pîni, să aduceți ca ardere de tot Domnului șapte miei de un an fără cusur, un vițel și doi berbeci; să adăugați la ei darul de mîncare și jertfa de băutură obicinuite, ca dar de mîncare mistuit de foc, de un ... 29 Oricine nu se va smeri în ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui. 30 Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare ... ... acestea sînt lucruri sfinte. Sîngele lor să -l stropești pe altar, și să le arzi grăsimea: aceasta va fi o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 18 Carnea lor să fie a ta, ca și pieptul care se leagănă într`o parte și în alta și ... fiicelor tale împreună cu tine, printr`o lege vecinică, toate darurile sfinte pe cari le vor aduce Domnului copiii lui Israel prin ridicare. Acesta este un legămînt de necălcat și pe vecie înaintea Domnului, pentru tine și pentru sămînța ta împreună cu tine.`` 20 Domnul a zis lui Aaron ... de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v`o dau din partea lor, ca moștenire a voastră, să luați întîi din ea un dar pentru Domnul, și anume: a zecea parte din zeciuială; 27 și darul vostru vi se va socoti ca grîul care se ia ... partea cea mai bună, zeciuiala va fi socotită Leviților ca venitul de la arie și ca venitul de la teasc. 31 Să -l mîncați într`un loc oarecare ... ... fiți sfinți, căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru. 8 Să păziți legile Mele, și să le împliniți. Eu sînt Domnul, care vă sfințesc. 9 Dacă un om oarecare blastămă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sîngele ... se culcă cu noru-sa, amîndoi să fie pedepsiți cu moartea; au făcut o amestecătură de sînge: sîngele lor să cadă asupra lor. 13 Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amîndoi au făcut un lucru scîrbos; să fie pedepsiți cu moartea, sîngele lor să cadă asupra lor. 14 Dacă un om ia de nevastă pe fată și pe mama ei, este o nelegiuire: să -i ardă în foc, pe el și pe ele, ca nelegiuirea ... nici a sorei tatălui tău, căci înseamnă să descoperi pe ruda ta de aproape: amîndoi aceștia își vor lua pedeapsa păcatului. 20 Dacă un om se culcă cu mătușă-sa, a descoperit goliciunea unchiului său; își vor lua pedeapsa păcatului lor: vor muri fără copii. 21 Dacă ... ... ... și jumătate seara. 21 Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn, și s`o aduci prăjită; s`o aduci coaptă și tăiată în bucăți, ca un dar de mîncare de un miros plăcut Domnului. 22 Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns în locul lui, să aducă darul acesta ca jertfă de mîncare. Aceasta ... Iată legea jertfei de ispășire. Vita pentru jertfa de ispășire să fie junghiată înaintea Domnului în locul unde se junghie arderea de tot: ea este un lucru prea sfînt. 26 Preotul care va aduce jertfa de ispășire, acela s`o mănînce; și anume să fie mîncată într`un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii. 27 Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfințit. Dacă va sări sînge din ea pe vre ... fie spălat într`un loc sfînt. 28 Vasul de pămînt în care se va fierbe, să se spargă; dacă s`a fiert într`un vas de aramă, vasul să fie frecat și spălat cu apă. 29 Toată partea bărbătească dintre preoți să mănînce din ea: ea este un ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Biblie... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru UN OARECARERezultatele 1 - 10 din aproximativ 32 pentru UN OARECARE. ... CEVÁ pron . nehot . , adj . nehot . , adv . I. Pron . nehot . 1. Un lucru oarecare ; oarece . 2. Un lucru ( cât de ) mic , o cantitate , o parte ( cât de ) neînsemnată , ( cât de ) puțin . Să fac și eu ceva cât stau aici . 3. Lucru important ... ... 2 ) ( II ) mijloace , s . n . I. 1. Punct care se găsește la egală depărtare de două extreme ; centru ; loc aflat în interiorul unui spațiu , la oarecare distanță de margine . 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea ( aproximativ ) centrală a ... și altă inferioară . II. 1. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop ; ( la pl . ) posibilități ( materiale sau morale ) de care dispune cineva pentru un ... DREÁPTĂ , ( A , B ) drepți , - te , adj . ( C ) adv . , ( D ) drepturi , s . n . ( E ) prep . A. Adj . I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol , fără abatere . 2. ( Despre lucruri , ființe , părți ale lor etc . ) Care are o poziție verticală ( față de un punct de reper ) . Zid , perete drept . Om drept ca lumânarea . 3. Care are o poziție orizontală ( față de un punct de reper ) ; orizontal ; plan , neted . Câmpie dreaptă . 4. ( În sintagma ) Complement drept = complement direct , v . direct . II. Fig . 1. ( Despre acțiuni ale omului sau ... sau temporale ) Tocmai , exact . A ajuns drept la timp . D. S . n . 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr - un stat . Drept penal . 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul ( D 1 ) . 3. Putere , prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o ... a se bucura de anumite privilegii etc . ; drit . 4. Răsplată , retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci . E. Prep . 1. ( Introduce un complement indirect ) În loc de . . . , în calitate de . . . , ca . Drept cine mă iei ? 2. ( Reg . ; introduce un complement circumstanțial de loc ) Alături de . . . , lângă ; în dreptul . . . 3. ( Introduce ... suprafață pe care se aplică o vopsea etc . 2. Fig . Formulă stereotipă ; repetare mecanică , lipsită de interes și de originalitate a unui model oarecare ... fi " , " a găsi " , cu sens explicativ ) Ființă ticăloasă ce ești ! 3. Ceea ce . Ați aflat ce s - a întâmplat ? V. ( Nehotărât ) 1. Un lucru oarecare , nu știu ce , nu știu cât ; ceva . 2. ( Cu repetarea verbului din propoziția principală ) A stat ce - a stat . 3. Orice ... ... CINEVÁ pron . nehot . Un om oarecare ... CONTRAVALOÁRE , contravalori , s . f . Echivalent ( mai ales în bani ) al unui lucru oarecare ... OARECÉ pron . nehot . ( Înv . și reg . ) Un lucru oarecare ... OARECÍCĂ s . f . ( Reg . ) Un lucru oarecare ... ORBÍTĂ , orbite , s . f . 1. Traiectorie în formă de curbă ( închisă ) pe care o parcurge un mobil . 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului , în care se află globul ocular . 3. Fig . Sfera sau mediul unei activități oarecare ... PEISÁJ , peisaje , s . n . 1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic și este prinsă dintr - o singură privire ; priveliște ; aspect propriu unui teritoriu oarecare , rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om . 2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||