Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

VESTALĂ - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

VESTÁLĂ, vestale, s.f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; p. ext. (azi livr.) femeie virtuoasă. - Din fr. vestale, lat. vestalis.

Sursa : DEX '98

 

vestálă s. f., g.-d. art. vestálei; pl. vestále

Sursa : ortografic

 

VESTÁL//Ă \~e f. 1) (la romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta. 2) fig. livr. Femeie virtuoasă. /vestala, lat. vestalis, it. vestale

Sursa : NODEX

 

VESTÁLĂ s.f. 1. (Ant.) Preoteasă a zeiței Vesta, care întreținea focul sacru în templul acesteia. 2. (Fig.) Femeie castă. [< lat. vestalis, cf. fr. vestale].

Sursa : neologisme

 

VESTÁLĂ s. f. (la romani) preoteasă a zeiței Vesta, care întreținea focul sacru în templul acesteia. * femeie virtuoasă. (< fr. vestale, lat. vestalis)

Sursa : neoficial

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Publicitate:

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru VESTALĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 18 pentru VESTALĂ.

Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)

Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski) Noaptea de mai de Alexandru Macedonski Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri, Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri? Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă, Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți, Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă, De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți? Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze. Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze, Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută. Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit; Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit. Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară, Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit, Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, -- Când frunza ca și mai nainte șoptește ...

 

Dimitrie Anghel - Crizanteme

... florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă Lîngă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală. Mor florile mîhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă... Înc-un mănunchi, și cîte visuri și primăveri — cîtă ruină ! Dac ... Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme; În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă. Și-mbrățișați alături plîngem, plîngi blîndă, candidă vestală, Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi tîrziu pricepi ce-nsamnă. Brîndușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă ...

 

Alexandru Macedonski - Hinov

Alexandru Macedonski - Hinov Hinov de Alexandru Macedonski Sfărâmături de urne — oriunde -- lespezi de marmoră mari sub care zac atâți legionari, iată Hinovul; — în el s-ascunde potopul de secoli ce-a curs. Călcând această țărână mută, văd ce nu vedeți voi umbrele-acelor eroi ai căror urmași suntem noi; și stând în valea tăcută, îmi râd de ritm și de-orice reguli îmi râd; ritmul meu e zgomotul ce-l fac cu zalele lor. Îi văd... s-arată: sculatu-s-au toți de sub pietre... Trec -- Trec sute; iată-i: de-oțel le e coiful, lat era romanul în spete,-ondulat avea părul; puternic brațul. Roma veche întreagă se-nșiră pe dinaintea mea Consuli, proconsuli, matroane, copile, liberți — Roma veche întreagă pontifeci, apoi, și vestale, flamini, saturnale. -- Salutare, eternă stea, pe-aceste țărmuri pribeagă. Tăceți, o! versuri deșerte... Și tu, la pământ, poete; -- trec Cezarii -- sărută pământul acesta e

 

Cincinat Pavelescu - Paris

... Paris! Izvor ce nu seacă de gânduri și vis, Râu veșnic ce-și poartă lumina prin lume, Și-nvață dreptatea prin cântec și glume, Paris! Vestală impură! ștrengar bun de-nchis! Altar ce-ncunună orgia și arta! Tu, Memphis și Roma, Gomora și Sparta, Paris! Când lumea întreagă spre tine-a ...

 

Dimitrie Anghel - Moartea narcisului

... va plînge Alăturea de cupă, petală cu petală, Și flacăra ce arde în mine se va stinge, Ca focul care-l uită pe vatră o vestală... II Mă urmărește floarea într-una, și mi-i teamă, Iar inima-mi se strînge de-o grijă nențeleasă; Mă urmărește-ntr-una, și pare ...

 

Gheorghe Asachi - Momița la bal masche

... Unui doftor la consult, Latinește vorbind mult. Vezi din școală un băiet Cu cunună de poet; Dama care-o lume-nșală Vezi cu hohot de vestală; Jidovul din Podul-Vechi, Îmbrăcat ca erou grec; Ș-advocatul cel limbut Gioac-aice rol de mut. Prin astfeli de iarmaroc A mei ...

 

Gheorghe Asachi - Restaurarea școalelor naționale în Moldova

... vinde ale sale frumusețe, Mestecând înșălăciunea ș-a plăcerilor venin! O asemenea femeie, de putea virtuți să-nvețe, Putea fi matroana Romei sau vestală la altar. A lui Colatinus soață sau de Grahi a născătoare, Și prin fapte de virtute, scutind traiul de amar, Fericirea ...

 

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI     Nimic nu e nou,     Nimica neștiut     Din cîte arăt vouă :     Lumina nouă nu e,     Dar ea desființează     Grămada-ntunecimei.     Cercarea am pornit-o,     V-am dat făgăduială ;     Dar n-alerg să vă-mbăt.     Precum fac demagoghii,     Ce, îmbătați de fumul     Atotputerniciei,     Umblă ș-înșală lumea     Cu jertfe, mîglisire     Sub fățăria     Blîndeței, omeniei     Și facerii de bine,     Cît izbutesc d-ajunge     Aleși să stăpînească ;     Îndată dau de față     Cumplita tiranie,     Cheamă pre înțeleșii     Ministri să slujească.     A lor deșertăciune.     Adun, ascund comori     Din biruri înfocate,     În sfaturi tot greșite,     Mii izvodiri fac nouă ;     Vor să dezgroape morții,     Cînd nu le mai ajunge     A viilor avere.     În lupta desfrînării     Iubirii de domnire,     Se-nșală între dînșii,     Se rod în vicleșuguri,     Se luptă să apese     Strigarea pătimirii !     Stau pînă cînd vîlvoarea     Odată-i prididește ;     Atunci tiranul vina     Descarcă pre ministri,     Ministrii pe tiran ;     Cuvinte de-ndreptare     De joc, de rîsul lumei !     Întărîtînd norodul     Pînă cînd se deșteaptă,     Și cere socoteală,     Și răzbunare cere,     Groaznică-n sfîrșit vine,     Nu de la cer pedeapsa,     Ci de la harnici oameni :     Oameni ce s-înțeleg     Ca dumnezeii vieții !     Vrednici de închinare,     Dar prea ...

 

Vasile Alecsandri - Brumărelul

Vasile Alecsandri - Brumărelul Într-o verde grădiniță Șade-o dalbă copiliță Pe-așternut de calonfiri, La umbră de trandafiri. Trece-un voinicel cu grabă, Și din fugă o întreabă: —Spune-mi, dalbă copiliță, Cu rumena ta guriță, Ești nevastă, ori ești fată, [1] Ori zâna din ceri picată? —Nici nevastă sunt, nici fată, Nici zână din ceri picată, Ci sunt floare garofiță, Răsărită-n grădiniță; Dar tu, voinicele, spune, Ești însurat, ori ești june? —Eu sunt, dragă, Brumărelul, Îi răspunse voinicelul. Eu vin seara, pe răcoare, De mă culc pe sân de floare, Și când plec voios, cu soare, [2] După mine floarea moare! Note ↑ După datina antică fetele poartă capul gol, până când se mărită, iar de cum se cunună, ele pun ștergare pe cap. Cuvântul nevastă își trage etimologia de la numele zânei Vesta, căreia fecioarele erau închinate în timpul romanilor. Măritându-se, fata iese din rândul vestalelor și încetează de a fi supusă cultului zânei Vesta. Ea se face nevesta, nevastă . ↑ Tablou poetic, alegorie ingenioasă de pierirea florilor bătute de brumă. Brumărel este numele lunii lui octombrie, când încep a cădea brume mici. Românii dau lunilor numiri ...

 

Mihai Eminescu - Antropomorfism

Mihai Eminescu - Antropomorfism Antropomorfism de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă ­ O găină virtuoasă, o găină prea de treabă, Cu evlavie ea cată fire de-orz și coji de jimblă. Dară cine să admire a ei nuri și tinereță? Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie? Ah! în inima-i fecioară simte-o tainică văpaie Pentru cucurigul dulce din cântări de dimineață. Pierde gustul de mâncare, scormolește, de ți-i milă, În pământ ca să găsească chipul cel dorit într-una, Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună A lui umbră luminoasă ­ melancolica copilă! O găină-mbătrânită, venerabilă matroană, Ce demult e schivnicită de lumești deșertăciuni, Ea îi spune-ale ei taine, ca la raza-nțelepciunei Să găsească mângâiere pentru-a gândurilor goană. Iar călugărița veche, ce demult era iertată, Ce demult se dizvățase de plăcerile d-iubire, Ea ...

 

Dimitrie Anghel - Scînteia

Dimitrie Anghel - Scînteia Scînteia de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , an. IV, nr. 1151, 1 martie 1912. Purtătorilor de fărașe. Sunt energii supraomenești care te înspăimîntă. Într-o șubredă făptură de lut întîmplarea închide cîteodată atîta putere, atîta dărnicie de a se cheltui, o așa de covîrșitoare voință de a se manifesta, încît rămîi uimit. Tainice și triste însă, spre suferința șubredei închisori în care au fost închise, energiile acestea dorm coperite cum doarme cărbunele abia licăritor în cenușă, fără ca nimeni să bănuiască în el un incendiu. O întîmplare îl poate stinge, un pas greoi poate trece peste el ca să-l facă una cu pămîntul, dar vînturile patimilor rătăcesc și ele, aleargă de ici-colo, pătrund slobod pretutindeni și mica scînteie hrănită de ele poate deveni fluturul de foc ce-și va întinde aripele și va zbura luminînd întunerecul. Tăcute, făpturile acestea făcute pentru suferință, își ascund sîmburele de lumină, fumurie pare ființa lor pe dinafară, ingrată de cele mai multe ori a fost natura cu ele, ori chibzuită poate, ca un avar care-și ascunde lucrul cel mai de preț pe care îl are în cea mai de rînd și ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...