Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru VĂRSA

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 141 pentru VĂRSA.

Ezechiel Capitol 18

Ezechiel Capitol 18 Ezechiel 17 Ezechiel Capitol 18 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel: 2 ,,Pentruce spuneți voi zicătoarea aceasta în țara lui Israel: ,,Părinții au mîncat aguridă, și copiilor li s`au sterpezit dinții?`` 3 ,,Pe viața Mea, zice Domnul, Dumnezeu că nu veți mai avea prilej să spuneți zicătoarea aceasta în Israel. 4 Iată că toate sufletele sînt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot așa și sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuiește, acela va muri. 5 Omul care este drept, care face judecată și dreptate, 6 care nu mănîncă pe munți carne jerfită idolilor, și nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinstește nevasta aproapelui său, și nu se apropie de nevastă-sa în timpul necurățeniei ei, 7 care n`asuprește pe nimeni, care dă înapoi datornicului zălogul, care nu răpește nimic, care dă din pînea lui celui flămînd și învelește cu o haină pe cel gol, 8 care nu împrumută cu dobîndă și nu ia camătă, care își abate mîna dela nelegiuire și judecă după adevăr între un om și altul, 9 care urmează legile Mele și păzește poruncile Mele, lucrînd cu credincioșie, -omul ...

 

Ezechiel Capitol 21

... 30 Bagă-ți sabia înapoi în teacă. În locul în care ai fost făcut, în țara ta de naștere, te voi judeca! 31 Îmi voi vărsa mînia peste tine, voi sufla împotriva ta cu focul urgiei Mele, și te voi da în mînile unor oameni cari nu lucrează decît la nimicire ...

 

Ezechiel Capitol 30

... răspîndi groaza în țara Egiptului. 14 Voi pustii Patrosul, voi pune foc Țoanului, și-Mi voi aduce la îndeplinire judecățile asupra Noului. 15 Îmi voi vărsa urgia asupra Sinului, cetățuia Egiptului, și voi nimici cu desăvîrșire mulțimea din No. 16 Voi pune foc Egiptului; Sinul va fi cuprins de spaimă. No ...

 

Ezechiel Capitol 33

Ezechiel Capitol 33 Ezechiel 32 Ezechiel Capitol 33 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, vorbește copiilor poporului tău, și spune-le: ,Cînd voi aduce sabia peste vreo țară, și poporul țării va lua din mijlocul lui pe un om oare care, și -l va pune ca străjer, - 3 dacă omul acela va vedea venind sabia asupra țării, va suna din trîmbiță, și va da de știre poporului, 4 și dacă cel ce va auzi sunetul trîmbiței nu se va feri, și va veni sabia și -l va prinde, sîngele lui să cadă asupra capului lui. 5 Fiindcă a auzit sunetul trîmbiței, și nu s`a ferit, de aceea sîngele lui să cadă asupra lui; dar dacă se va feri, își va scăpa viața. 6 Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trîmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiurii lui, dar voi cere sîngele lui din mîna străjerului.` 7 Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvîntul care iese ...

 

Ezechiel Capitol 47

Ezechiel Capitol 47 Ezechiel 46 Ezechiel Capitol 47 1 M`a adus înapoi la ușa casei. Și iată că ieșea apă de supt pragul casei, dinspre răsărit; căci fața casei era spre răsărit. Apa se pogora de supt partea dreaptă a casei în spre partea de miază-zi a altarului. 2 M`a scos pe poarta de miază noapte, și m`a făcut să ocolesc pe din afară pînă la poarta de răsărit. Și iată că apa curgea din partea dreaptă. 3 Cînd a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mînă, a măsurat o mie de coți, și m -a trecut prin apă; apa îmi venea pînă la glesne. 4 A mai măsurat iarăș o mie de coți, și m`a pus să trec prin apă, și apa îmi venea pînă la genunchi. A măsurat iarăși o mie de coți, și m`a trecut prin ea, și apa îmi venea pînă la șolduri. 5 A măsurat iarăși o mie de coți, și atunci era un rîu pe care nu -l puteam ...

 

Osea Capitol 1

Osea Capitol 1 Daniel 12 Osea Capitol 1 1 Cuvîntul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împărații lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. 2 Întîia dată cînd a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: ,,Du-te, și ia-ți o nevastă curvă și copii din curvie; căci țara a săvîrșit o mare curvie, părăsind pe Domnul!`` 3 El s`a dus, și a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit și i -a născut un fiu. 4 Și Domnul i -a zis: ,,Pune -i numele Izreel; căci peste puțină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu, pentru sîngele vărsat la Izreel, și voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel. 5 În ziua aceea, voi sfărîma arcul lui Israel în valea Izreel.`` 6 Ea a zămislit din nou, și a născut o fată. Și Domnul a zis lui Osea: ,,Pune -i numele Lo-Ruhama (Cea fără îndurare); căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, ...

 

Osea Capitol 5

... vestesc Eu împotriva semințiilor lui Israel, va veni negreșit! 10 Căpeteniile lui Iuda sînt ca cei ce mută semnul dela hotare; ca apa Îmi voi vărsa mînia peste ei! 11 Efraim este asuprit, zdrobit în judecată, căci a urmat învățăturile cari -i plăceau. 12 Voi fi ca o molie ...

 

Osea Capitol 12

Osea Capitol 12 Osea 11 Osea Capitol 12 1 Lui Efraim îi place vîntul și aleargă după vîntul de răsărit; zilnic mărește minciuna și înșelătoria; face legămînt cu Asiria, și duc untdelemn în Egipt. 2 Domnul este în ceartă și cu Iuda, și va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui. 3 Încă din pîntecele mamei, a apucat Iacov pe frate-său de călcîi, și în puterea lui, s`a luptat cu Dumnezeu. 4 S`a luptat cu îngerul, și a fost biruitor, a plîns și s`a rugat de el. Iacov l -a întîlnit la Betel, și acolo ne -a vorbit Dumnezeu. 5 Domnul este Dumnezeul oștirilor; Numele Lui este Domnul. 6 Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea și iubirea, și nădăjduiește totdeauna în Dumnezeul tău. 7 Efraim este un negustor care are în mînă o cumpănă mincinoasă. Îi place să înșele. 8 Și Efraim zice: ,,Cu adevărat, m`am îmbogățit, am făcut avere; și în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nici o nelegiuire care să fie un păcat.`` 9 ...

 

Ioel Capitol 3

Ioel Capitol 3 Ioel 2 Ioel Capitol 3 1 Căci iată că în zilele acelea și în vremile acelea, cînd voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iuda și ai Ierusalimului, 2 voi strînge pe toate neamurile, și le voi pogorî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moștenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărțind între ele țara Mea. 3 Au tras la sorț pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă, și au vîndut fata pe vin, și l-au băut. 4 Ce vreți voi cu Mine, Tirule și Sidonule, și toate ținuturile Filistenilor? Vreți să-Mi răsplătiți vreo faptă, sau să faceți ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru. 5 Mi-ați luat argintul și aurul, și cele mai bune odoare ale Mele, și le-ați dus în templele voastre. 6 Ați vîndut pe copiii lui Iuda și ai Ierusalimului copiilor Grecilor, ca să -i depărtați din țara lor. 7 Iată că îi scol în locul în care i-ați vîndut, și voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru. 8 Voi vinde copiilor lui Iuda pe ...

 

Amos Capitol 5

Amos Capitol 5 Amos 4 Amos Capitol 5 1 Ascultați cuvîntul acesta, cîntecul acesta de jale, pe care -l fac pentru voi, casa lui Israel! 2 ,,A căzut și nu se va mai scula, fecioara lui Israel; stă trîntită la pămînt, și nimeni n`o ridică. 3 Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: cetatea care scotea la luptă o mie de oameni, nu va rămînea decît cu o sută, și cea care scotea o sută de oameni, nu va mai rămînea decît cu zece, din casa lui Israel.`` 4 Căci așa vorbește Domnul către casa lui Israel: ,,Căutați-Mă, și veți trăi! 5 Nu căutați Betelul, nu vă duceți la Ghilgal, și nu treceți la Beer-Șeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, și Betelul va fi nimicit. 6 Căutați pe Domnul, și veți trăi! Temeți-vă ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, și focul acesta s`o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să -l stingă, 7 voi cari prefaceți dreptul în pelin, și călcați dreptatea în picioare! 8 El a făcut Cloșca cu pui și Orionul, El preface întunerecul în zori, iar ziua în noapte neagră; ...

 

Amos Capitol 9

Amos Capitol 9 Amos 8 Amos Capitol 9 1 Am văzut pe Domnul stînd pe altar. Și a zis: ,,Lovește pragul de sus al porții, ca să se cutremure ușiorii, și sfărîmă -i peste capetele lor ale tuturora. Rămășița lor însă o voi pierde cu sabia, așa că niciunul din ei nu va putea să scape fugind, și niciunul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa. 2 De ar pătrunde chiar pînă în locuința morților, și de acolo îi va smulge mîna Mea; de s`ar sui chiar în ceruri, și de acolo îi voi pogorî. 3 De s`ar ascunde chiar pe vîrful Carmelului, și acolo îi voi căuta și -i voi lua; de s`ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, și acolo voi porunci șarpelui să -i muște. 4 De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmașilor lor, și acolo voi porunci săbiei să -i peardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine. 5 Domnul, Dumnezeul oștirilor, atinge pămîntul, și se topește, și toți locuitorii lui jălesc. Se înalță ca rîul Nil, și se pogoară ca rîul Egiptului. 6 El Și -a zidit ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>