Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru OSTAȘ

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 31 pentru OSTAȘ.

1 Cronici Capitol 12

1 Cronici Capitol 12 1 Cronici 11 1 Cronici Capitol 12 1 Iată cei ce s`au dus la David la Țiclag, pe cînd se ținea el departe de fața lui Saul, fiul lui Chis. Ei făceau parte din vitejii cari i-au dat ajutor în timpul războiului. 2 Erau arcași, cu mîna dreaptă și cu mîna stîngă aruncau pietre, iar cu arcul trăgeau săgeți: erau din Beniamin, din numărul fraților lui Saul. 3 Căpetenia Ahiezer și Ioas, fiii lui Șemaa, din Ghibea; Ieziel și Pelet, fiii lui Azmavet; Beraca; Iehu, din Anatot; 4 Ișmaia, din Gabaon, viteaz între cei treizeci, și căpetenie peste treizeci; Ieremia; Iahaziel; Iohanan; Iozabad, din Ghedera; 5 Eluzai; Ierimot; Bealia; Șemaria; Șefatia, din Harof; 6 Elcana, Ișia, Azareel, Ioezer și Iașobeam, Coreiți; 7 Ioela și Zebadia, fiii lui Ieroham, din Ghedor. 8 Dintre Gadiți, niște viteji au plecat să se ducă la David în cetățuia din pustie, ostași deprinși la război, înarmați cu scut și cu suliță, ca niște lei, și iuți ca niște căprioare de pe munți. 9 Ezer, căpetenia; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea; 10 Mișmana, al patrulea; Ieremia, al cincilea; 11 Atai, al șaselea; Eliel, al șaptelea; 12 Iohanan, al ...

 

2 Cronici Capitol 17

2 Cronici Capitol 17 2 Cronici 16 2 Cronici Capitol 17 1 În locul lui a domnit fiul său Iosafat. El s`a întărit împotriva lui Israel: 2 a pus oști în toate cetățile întărite ale lui Iuda, și a rînduit căpetenii în țara lui Iuda și în cetățile lui Efraim, pe cari le luase tatăl său Asa. 3 Domnul a fost cu Iosafat, pentrucă a umblat în cele dintîi căi ale tatălui său David, și n`a căutat pe Baali; 4 căci a alergat la Dumnezeul tatălui său, și a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel. 5 Domnul a întărit domnia în mînile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Și a avut o mulțime de bogății și slavă. 6 Inima lui s`a întărit din ce în ce în căile Domnului, și a îndepărtat din Iuda chiar și înălțimile și idolii. 7 În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel și Mica, să se ducă să ...

 

2 Cronici Capitol 28

2 Cronici Capitol 28 2 Cronici 27 2 Cronici Capitol 28 1 Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit șasesprezece ani la Ierusalim. El n`a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David. 2 A umblat în căile împăraților lui Israel; și a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali, 3 a ars tămîie în valea fiilor lui Hinom, și a trecut pe fiii săi prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 4 Aducea jertfe și tămîie pe înălțimi, pe dealuri și supt orice copac verde. 5 Domnul, Dumnezeul său, l -a dat în mînile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut și i-au luat un mare număr de prinși de război, pe cari i-au dus la Damasc. A fost dat și în mînile împăratului lui Israel, care i -a pricinuit o mare înfrîngere. 6 Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într`o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toți viteji, pentrucă părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul ...

 

Neemia Capitol 4

Neemia Capitol 4 Neemia 3 Neemia Capitol 4 1 Cînd a auzit Sanbalat că zidim iarăș zidul, s`a mîniat și s`a supărat foarte tare. Și -a bătut joc de Iudei, 2 și a zis înaintea fraților săi și înaintea ostașilor Samariei: ,,La ce lucrează acești Iudei neputincioși? Oare vor fi lăsați să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viață unor pietre înmormîntate supt mormane de praf și arse de foc?`` 3 Tobia, Amonitul, era lîngă el, și a zis: ,,Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărîma zidul lor de piatră.`` 4 ,,Ascultă, Dumnezeul nostru, cum sîntem batjocoriți! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor, și dă -i pradă pe un pămînt unde să fie robi. 5 Nu le ierta fărădelegea, și păcatul lor să nu fie șters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.`` 6 Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni pînă la jumătate din înălțimea lui. Și poporul lucra cu inimă. 7 Dar Sanbalat, Tobia, Arabii, Amoniții și Asdodiții, s`au supărat foarte tare cînd au auzit ...

 

Iov Capitol 7

... Iov Capitol 7 Iov 6 Iov Capitol 7 1 Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaș, și zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua. 2 Cum suspină robul după umbră, cum își așteaptă muncitorul plata, 3 așa am eu ...

 

Ieremia Capitol 48

Ieremia Capitol 48 Ieremia 47 Ieremia Capitol 48 1 Asupra Moabului. ,,Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Vai de Nebo, căci este pustiit! Chiriataimul este acoperit de rușine, este luat; cetățuia este acoperită de rușine și zdrobită! 2 S`a dus fala Moabului, la Hesbon i se pune la cale pieirea: ,Haidem, să -l nimicim din mijlocul neamurilor!` ,Și tu vei fi nimicit Madmenule, sabia va merge după tine!` 3 Se aud strigăte din Horonaim: prăpăd și nimicire! 4 Moabul este zdrobit! Chiar și cei mici ai lui strigă. 5 Căci într`un plîns necurmat suie suișul Luhitului, și se aud strigăte de durere la pogorîșul Horonaimului, din pricina nimicirii!`` 6 ,,Fugiți, scăpați-vă viața, și fiți ca un nevoiaș desțărat în pustie! 7 Căci, pentrucă te-ai încrezut în faptele și în vistieriile tale, vei fi luat și tu, și Chemoșul va merge în robie, cu preoții și căpeteniile lui. 8 Pustiitorul va intra în fiecare cetate, și nicio cetate nu va scăpa. Valea va pieri și cîmpia va fi nimicită, cum a spus Domnul. 9 Dați aripi Moabului, să plece în sbor! Cetățile lui sînt prefăcute în pustie, nu vor mai avea ...

 

Ezechiel Capitol 4

Ezechiel Capitol 4 Ezechiel 3 Ezechiel Capitol 4 1 ,,Și tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune -o înaintea ta, și sapă pe ea cetatea Ierusalimului. 2 Înfățișează -o împresurată, zidește întărituri în jurul ei, înconjoară -o cu un șanț de apărare, pune tabere de ostași împrejurul ei, și ridică berbeci de fer împotriva ei de jur împrejur. 3 Ia o tigaie de fer, și pune -o, ca un zid de fer, între tine și cetate; îndreaptă-ți fața împotriva ei, ca să fie împresurată, și s`o strîmtorezi. Aceasta să fie un semn pentru casa lui Israel! 4 Apoi culcă-te pe coasta stîngă, și pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; cîte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor. 5 Îți voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor, și anume trei sute nouăzeci de zile, în cari să porți nelegiuirea casei lui Israel. 6 După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă, și poartă nelegiuirea casei lui Iuda patru zeci de zile; îți pun cîte o zi pentru fiecare an. 7 Apoi întoarce-ți fața și brațul desgolit ...

 

Daniel Capitol 3

Daniel Capitol 3 Daniel 2 Daniel Capitol 3 1 Împăratul Nebucadnețar a făcut un chip de aur, înalt de șase zeci de coți și lat de șase coți. L -a ridicat în valea Dura, în ținutul Babilonului. 2 Împăratul Nebucadnețar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori și pe cîrmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători, și pe toate căpeteniile ținuturilor, ca să vină la sfințirea chipului, pe care -l înălțase împăratul Nebucadnețar. 3 Atunci dregătorii, îngrijitorii și cîrmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii, și toate căpeteniile ținuturilor, s`au strîns la sfințirea chipului pe care -l înălțase împăratul Nebucadnețar. S`au așezat înaintea chipului pe care -l înălțase Nebucadnețar. 4 Iar un crainic a strigat cu glas tare: ,,Iată ce vi se poruncește, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! 5 În clipa cînd veți auzi sunetul trîmbiței, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului, și a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncați cu fața la pămînt, și să vă închinați chipului de aur, pe care l -a înălțat împăratul Nebucadnețar. 6 Oricine nu se va arunca cu fața la ...

 

Matei Capitol 8

Matei Capitol 8 Matei 7 Matei Capitol 8 1 Cînd S`a coborît Isus de pe munte, multe noroade au mers după El. 2 Și un lepros s`a apropiat de El, I s`a închinat, și I -a zis: ,,Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.`` 3 Isus a întins mîna, S`a atins de el, și a zis: ,,Da, vreau, fii curățit!`` Îndată a fost curățită lepra lui. 4 Apoi Isus i -a zis: ,,Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului, și adu darul, pe care l -a rînduit Moise, ca mărturie pentru ei.`` 5 Pe cînd intra Isus în Capernaum, s`a apropiat de El un sutaș, care -L ruga 6 și -I zicea: ,,Doamne, robul meu zace în casă slăbănog, și se chinuiește cumplit.`` 7 Isus i -a zis: ,,Am să vin și să -l tămăduiesc.`` 8 ,,Doamne``, a răspuns sutașul, ,,nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu; ci zi numai un cuvînt, și robul meu va fi tămăduit. 9 Căci și ...

 

Fapte Capitol 28

... a dat pe cei întemnițați căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s`a îngăduit să rămînă într`un loc deosebit cu un ostaș care -l păzea. 17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; și, cînd s`au adunat, le -a zis ...

 

Luca Capitol 7

Luca Capitol 7 Luca 6 Luca Capitol 7 1 Dupăce a sfîrșit de rostit toate aceste cuvîntări înaintea norodului, care -L asculta, Isus a intrat în Capernaum. 2 Un sutaș avea un rob la care ținea foarte mult, și care era bolnav pe moarte. 3 Fiindcă auzise vorbindu-se despre Isus, sutașul a trimes la El pe niște bătrîni ai Iudeilor, ca să -L roage să vină să vindece pe robul lui. 4 Aceștia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul, și au zis: ,,Face să -i faci acest bine; 5 căci iubește neamul nostru, și el ne -a zidit sinagoga.`` 6 Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, cînd sutașul a trimes la El pe niște prieteni să -I spună: ,,Doamne, nu Te mai osteni atîta, pentrucă nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu. 7 De aceea nici nu m`am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă, și robul meu va fi tămăduit. 8 Căci și eu, care sînt supt stăpînirea altuia, am supt mine ostași. Și zic unuia: ,Du-te!` și ...

 

<<< Anterioarele