Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru AI SĂ

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 664 pentru AI SĂ.

Iov Capitol 33

... ură împotriva mea, mă socotește vrăjmaș al Lui; 11 îmi pune picioarele în butuci, îmi pîndește toate mișcările.` 12 Îți voi răspunde că aici n`ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decît omul. 13 Vrei dar te cerți cu El, pentrucă nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui? 14 Dumnezeu vorbește însă, cînd într`un fel, cînd într`altul. dar omul ... oamenii sînt cufundați într`un somn adînc, cînd dorm în patul lor. 16 Atunci El le dă înștiințări, și le întipărește învățăturile Lui, 17 ca abată pe om de la rău, și -l ferească de mîndrie, 18 ca -i păzească sufletul de groapă și viața de loviturile săbiei. 19 Și prin durere este mustrat omul în culcușul lui, cînd o luptă necurmată îi ... oamenilor, și zice: ,Am păcătuit, am călcat dreptatea, și n`am fost pedepsit după faptele mele; 28 Dumnezeu mi -a izbăvit sufletul ca nu intre în groapă, și viața mea vede lumina!` 29 Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, 30 ca ... l ridice din groapă, ca

 

Judecatorii Capitol 18

... 13 Au trecut de acolo în muntele lui Efraim și au ajuns pînă la casa lui Mica. 14 Atunci cei cinci oameni cari se duseseră iscodească țara Lais, au luat cuvîntul și au zis fraților lor: ,,Știți că în casele acestea este un efod, terafimi, un chip cioplit și un ... sute de oameni din fiii lui Dan, încinși cu armele lor de război, stăteau la intrarea porții. 17 Și cei cinci oameni cari se duseseră iscodească țara, s`au suit și au intrat în casă; au luat chipul cioplit, efodul, terafimii, și chipul turnat, în timp ce preotul era la ... și chipul turnat, preotul le -a zis: ,,Ce faceți?`` 19 Ei au răspuns: ,,Taci, pune-ți mîna la gură, și vino cu noi; ne fii părinte și preot. Mai bine este fii preot la casa unui singur om, sau fii preotul unei seminții și unei familii din Israel?`` 20 Preotul s`a bucurat în inima lui; a luat efodul, terafimii ... strîns și au urmărit pe fiii lui Dan. 23 Au strigat după fiii lui Dan, cari s`au întors și au zis lui Mica: ,,Ce ...

 

2 Imparati Capitol 17

... le poruncise nu se ia după ele. 16 Au părăsit toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, și-au făcut viței turnați, au făcut idoli de ai Astarteei, s`au închinat înaintea întregei oștiri a cerurilor, și au slujit lui Baal. 17 Au trecut prin foc pe fiii și fiicele ... date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i -a pus numele Israel. 35 Domnul făcuse legămînt cu ei, și le dăduse porunca aceasta: ,, nu vă temeți de alți dumnezei; nu vă închinați înaintea lor, nu le slujiți, și nu le aduceți jertfe. 36 Ci vă temeți de Domnul, care v`a scos din țara Egiptului cu o mare putere și cu brațul întins; înaintea Lui vă închinați, și Lui -I aduceți jertfe. 37 păziți și împliniți totdeauna învățăturile, rînduielile, legea și poruncile, pe cari vi le -a scris El, și nu vă temeți de alți dumnezei. 38 nu uitați legămîntul pe care l-am făcut cu voi, și nu vă temeți de alți dumnezei. 39 Ci ...

 

Plingerile lui Ieremia Capitol 2

... lor: ,,Unde este pîne și vin?`` Și cădeau leșinați ca niște răniți pe ulițele cetății, își dădeau sufletul la pieptul mamelor lor. 13 ,,Cu ce te îmbărbătez și cu ce te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine te pun alături, și cu ce te mîngîi, fecioară, fiica Sionului? Căci rana ta este mare ca marea: cine va putea te vindece? 14 Proorocii tăi ți-au proorocit vedenii deșarte și amăgitoare, nu ți-au dat pe față nelegiuirea, ca abată astfel robia dela tine, ci ți-au făcut proorocii mincinoase și înșelătoare. 15 Toți trecătorii bat din palme asupra ta, șuieră și dau din ... 18 Inima lor strigă către Domnul... Zid al fiicei Sionului, varsă zi și noapte șiroaie de lacrămi! Nu-ți da niciun răgaz, și ochiul tău n`aibă odihnă! 19 Scoală-te și gemi noaptea cînd încep străjile! Varsă-ți inima ca niște apă, înaintea Domnului! Ridică-ți mîinile spre El ... colțurile ulițelor! 20 Uită-Te, Doamne, și privește: cui i-ai făcut Tu așa? mănînce femeile rodul pîntecelui lor, pruncii desmierdați de mînile lor? ...

 

Coloseni Capitol 4

... luați cunoștință despre starea noastră, și vă mîngîie inimile. 9 L-am trimes împreună cu Onisim, fratele credincios și prea iubit, care este dintr`ai voștri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici. 10 Aristarh, tovarășul meu de temniță, vă trimete sănătate; tot așa și Marcu, vărul ... împrejur, și singurii cari au lucrat împreună cu mine pentru Împărăția lui Dumnezeu, oameni cari mi-au fost de mîngăiere. 12 Epafra, care este dintr`ai voștri, vă trimete sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentruca, desăvîrșiți și deplin încredințați, stăruiți în voia lui Dumnezeu. 13 Căci vă mărturisesc că are o mare rîvnă pentru voi, pentru cei din Laodicea și pentru cei din Ierapole ... sănătate fraților din Laodicea, și lui Nimfa, și Bisericii din casa lui. 16 După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca fie citită și în Biserica Laodicenilor; și voi, la rîndul vostru, citiți epistola care vă va veni din Laodicea. 17 Și spuneți lui Arhip: ,,Ia seama împlinești bine slujba pe care ai

 

Iosua Capitol 22

... voastre, în țara dată în stăpînirea voastră, pe care v`a dat -o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan. 5 Aveți grijă numai păziți și împliniți poruncile și legile pe cari vi le -a dat Moise, robul Domnului: iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, umblați în toate căile Lui, țineți poruncile Lui, vă alipiți de El, și -I slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.`` 6 Și Iosua i -a binecuvîntat și le -a dat ... fiilor noștri: ,Ce legătură este între voi și Domnul, Dumnezeul lui Israel? 25 Domnul a pus Iordanul hotar între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad: voi n`aveți parte de Domnul!` -Și fiii voștri ar face astfel ca fiii noștri nu se mai teamă de Domnul. 26 De aceea am zis: , ne zidim deci un altar, nu pentru arderi de tot și pentru jertfe: 27 ci ca o mărturie între noi și voi, între urmașii noștri ... ai ...

 

Psalmii Capitol 8

... tot pămîntul! Slava Ta se înalță mai pe sus de ceruri. 2 Din gura copiilor și a celor ce sug la țîță, Ți-ai scos o întăritură de apărare împotriva protivnicilor tăi, ca astupi gura vrăjmașului și omului cu dor de răzbunare. 3 Cînd privesc cerurile-lucrarea mînilor Tale-luna și stelele pe cari le-ai făcut, 4 îmi zic: ,,Ce este omul, ca Te gîndești la el? Și fiul omului, ca -l bagi în seamă? 5 L-ai făcut cu puțin mai pe jos decît Dumnezeu, și l-ai încununat cu slavă și cu cinste. 6 I-ai dat stăpînire peste lucrurile mînilor Tale, toate le-ai pus supt picioarele lui: 7 oile și boii laolaltă, fiarele cîmpului, 8 păsările cerului și peștii mării, tot ce străbate cărările mărilor. 9 Doamne, Dumnezeul ...

 

Marcu Capitol 1

... care avea un duh necurat. El a început strige: 24 ,,Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit ne pierzi? Te știu cine ești: Ești Sfîntul lui Dumnezeu!`` 25 Isus l -a certat, și i -a zis: ,,Taci, și ... și S`a dus într`un loc pustiu. Și Se ruga acolo. 36 Simon și ceilalți cari erau cu El s`au dus -L caute; 37 și cînd L-au găsit, I-au zis: ,,Toți Te caută.`` 38 El le -a răspuns: ,,Haidem mergem în altă parte, prin tîrgurile și satele vecine, ca propovăduiesc și acolo; căci pentru aceasta am ieșit.`` 39 Și s`a dus propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea; și scotea dracii. 40 A venit la El un lepros, care s`a aruncat în ... a lăsat lepra, și s`a curățit. 43 Isus i -a poruncit cu tot dinadinsul, i -a spus plece numai decît, 44 și i -a zis: ,,Vezi

 

Rut Capitol 3

... Rut Capitol 3 Rut 2 Rut Capitol 3 1 Soacră-sa Naomi i -a zis: ,,Fiica mea, vrea -ți dau un loc de odihnă, ca fii fericită. 2 Și acum Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată, el are vînture la noapte orzurile în arie. 3 Spală-te și unge-te, apoi îmbracă-te cu hainele tale, și pogoară-te la arie. nu te faci cunoscută lui, pînă va isprăvi de mîncat și de băut. 4 Și cînd se va duce se culce, înseamnă-ți locul unde se culcă. Apoi du-te, descopere -i picioarele, și culcă-te. Și el însuș îți va spune ce ... adevărat că am drept de răscumpărare, dar este o altă rudă mai aproape decît mine. 13 Rămîi în noaptea aceasta aici. Și mîne, dacă vrea te răscumpere, bine, te răscumpere; dar dacă nu -i place te răscumpere, te voi răscumpăra eu, viu este Domnul! Culcă-te aici pînă dimineață.`` 14 Ea a rămas culcată la picioarele lui pînă ... ...

 

Ieremia Capitol 22

... nu va mai vedea țara aceasta.` 13 ,Vai de cel ce își zidește casa cu nedreptate, și odăile cu nelegiuire; care pune pe aproapele său lucreze de geaba, fără -i dea plata; 14 care zice: ,Îmi voi zidi o casă mare, și odăi încăpătoare;` și -i face ferestre multe, o căptușește cu cedru, și ... săracului și a celui lipsit, și era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaște? zice Domnul. 17 Dar tu n`ai ochi și inimă decît ca te dedai la lăcomie, ca verși sînge nevinovat, și întrebuințezi asuprire și sîlnicie. 18 De aceea, așa vorbește Domnul despre Ioachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: ,,Nu -l vor plînge, zicînd: ,Vai, fratele ... Abarim! Căci toți cei ce te iubeau sînt zdrobiți! 21 ,,Ți-am vorbit cînd îți mergea bine; dar tu ziceai: ,Nu pot s`ascult!` Așa ai lucrat din tinerețea ta, și n`ai ascultat glasul Meu. 22 Pe toți păstorii tăi îi va paște vîntul, și cei ce te iubesc vor merge în robie. Atunci vei fi acoperit ... acesta ca lipsit de copii, ca un om căruia nu -i va merge bine toată viața lui; căci niciunul din urmașii lui nu va izbuti

 

Isaia Capitol 61

... Isaia Capitol 61 Isaia 60 Isaia Capitol 61 1 ,,Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M`a uns aduc vești bune celor nenorociți: El M`a trimes vindec pe cei cu inima zdrobită, vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; 2 vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; mîngîi pe toți cei întristați; 3 dau celor întristați din Sion, le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plînsului, o haină de laudă în locul unui duh mîhnit ... 5 Străinii vor sta și vă vor paște turmele, și fiii străinului vor fi plugarii și vierii voștri. 6 Dar voi vă veți numi preoți ai Domnului, și veți fi numiți slujitori ai Dumnezeului nostru, veți mînca bogățiile neamurilor, și vă veți făli cu fala lor. 7 În locul ocării voastre, veți avea îndoită cinste; în locul rușinii ... mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească, și ca o mireasă, împodobită cu sculele ei. 11 Căci, după cum pămîntul face răsară lăstarul lui, și după cum o grădină face

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>