Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru (ATUNCI) CÎND
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 498 pentru (ATUNCI) CÎND.
... va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfîrșit. 9 Căci cunoaștem în parte, și proorocim în parte; 10 dar cînd va veni ce este desăvîrșit, acest ,,în parte`` se va sfîrși. 11 Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m`am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. 12 Acum, vedem ca într`o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin. 13 Acum dar rămîn aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai ...
... fiii lor, și au amestecat neamul sfînt cu popoarele țărilor acestora. Și căpeteniile și dregătorii au fost cei dintîi cari au săvîrșit păcatul acesta.`` 3 Cînd am auzit lucrul acesta, mi-am sfîșiat hainele și mantaua, mi-am smuls părul din cap și perii din barbă, și am stat jos mîhnit ... faptelor rele și marilor greșeli pe cari le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca, acum, cînd ne-ai păstrat pe acești oameni scăpați, 14 să începem iarăș să călcăm poruncile Tale, și să ne încuscrim cu aceste popoare urîcioase? N`ar ...
... ia Cuvîntul din inima lor, ca nu cumva să creadă, și să fie mîntuiți. 13 Cei închipuiți în sămînța căzută pe stîncă, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc cu bucurie; dar n`au rădăcină, ci cred pînă la o vreme, iar cînd vine ispita, cad. 14 Sămînța, care a căzut între spini, închipuiește pe aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, își văd de drum ... a răspuns: ,,S`a atins cineva de Mine, căci am simțit că a ieșit din Mine o putere.`` 47 Femeia, cînd s`a văzut dată de gol, a venit tremurînd, s`a aruncat jos înaintea Lui, și a spus ... vindecată numai decît. 48 Isus i -a zis: ,,Îndrăznește, fiică; credința ta te -a mîntuit, du-te în pace.`` 49 Pe cînd vorbea El încă, vine unul din casa fruntașului sinagogii, și -i spune: ,,Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învățătorul.`` 50 Dar ... nici unul să intre împreună cu El, decît pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl și mama fetei. 52 Toți plîngeau și o boceau. ...
... ban; și Isus i -a întrebat: ,,Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sînt?`` ,,Ale Cezarului``, I-au răspuns ei. 17 Atunci Isus le -a zis: ,,Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.`` Și se mirau foarte ... privește învierea morților, oare n`ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre ,Rug`, ce i -a spus Dumnezeu, cînd a zis: ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?` 27 Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți ... și i -a zis: ,,Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.`` Și nimeni nu îndrăznea să -I mai pună întrebări. 35 Pe cînd învăța pe norod în Templu, Isus a zis: ,,Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? 36 Însuș David, fiind însuflat de ... a zis Domnului meu: ,Șezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmașii Tăi supt picioarele Tale.` 37 Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?`` Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere. 38 În învățătura, pe care le -o dădea, Isus le zicea: ,,Păziți ...
... pe care -L doriți; iată că vine, -zice Domnul oștirilor. - 2 Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămînea în picioare cînd Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, și ca leșia nălbitorului. 3 El va ședea, va topi și va curăți argintul ... și nu vă va nimici roadele pămîntului, și vița nu va fi neroditoare în cîmpiile voastre, zice Domnul oștirilor. 12 ,,Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută, zice Domnul oștirilor. 13 ,Cuvintele voastre sînt aspre împotriva Mea, zice Domnul. Și mai întrebați: ,Ce-am spus noi ... umblat triști înaintea Domnului oștirilor? 15 Acum fericim pe cei trufași; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu, și scapă!`` - 16 Atunci și cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, și a ... o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care -i slujește. 18 Și veți vedea din nou atunci
... Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Sa tatălui meu David, și a împlinit prin puterea Sa ce spusese, cînd a zis: 5 ,Din ziua cînd am scos pe poporul Meu din țara Egiptului, n`am ales nicio cetate dintre toate semințiile lui Israel, ca să se zidească acolo o casă ... învață -i calea cea bună în care trebuie să meargă, și trimete ploaie pe pămîntul pe care l-ai dat de moștenire poporului Tău! 28 Cînd vor fi în țară foametea, ciuma, rugina în grîu, și mălura, lăcustele de un soi sau altul, cînd vrăjmașul va împresura pe poporul Tău, în țara lui, în cetățile lui, cînd vor fi urgii sau boli de vreun fel: 29 dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri, și fiecare își ... o și spre casa pe care am zidit -o în Numele Tău, - 35 ascultă din ceruri rugăciunile și cererile lor, și fă-le dreptate! 36 Cînd vor păcătui împotriva Ta, -căci nu este om care să nu păcătuiască, -și cînd ...
... temniță, au visat într`o noapte amîndoi cîte un vis, și anume fiecare cîte un vis, care putea să capete o tălmăcire deosebită. 6 Iosif, cînd a venit dimineața la ei, s`a uitat la ei; și i -a văzut triști. 7 Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, cari erau cu el în temnița stăpînului său, și le -a zis: ,,Pentruce aveți o ... Iosif visul, și i -a zis: ,,În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viță. 10 Vița aceasta avea trei mlădițe. Cînd a început să dea lăstari, i s`a deschis floarea, și ciorchinele au făcut struguri copți. 11 Paharul lui Faraon era ... te va scoate din temniță, te va pune iarăș în slujba ta, și vei pune iarăș paharul în mîna lui Faraon, cum obicinuiai mai înainte, cînd erai paharnicul lui. 14 Dar adu-ți aminte și de mine, cînd vei fi fericit, și arată, rogu-te, bunătate față de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon, și scoate-mă din casa aceasta ...
... și carne seara, și bea apă din pîrîu. 7 Dar după cîtăva vreme pîrîtul a secat, căci nu căzuse ploaie în țară. 8 Atunci cuvîntul Domnului i -a vorbit astfel: 9 ,,Scoală-te, du-te la Sarepta care ține de Sidon, și rămîi acolo. Iată că am ... a chemat -o, și a zis: ,,Du-te și adu-mi, te rog, puțină apă într`un vas, ca să beau.`` 11 Pe cînd se ducea ea să -i aducă, a chemat -o din nou, și a zis: ,,Adu-mi, te rog, și o bucată ... 14 Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina, pînă în ziua cînd va da Domnul ploaie pe fața pămîntului.`` 15 Ea s`a dus, și a făcut după cuvîntul lui Ilie. Și multă ... boala lui a fost atît de cumplită încît n`a mai rămas suflare în el. 18 Femeia a zis atunci lui Ilie: ,,Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui ...
... 51 Iată, Rebeca este înaintea ta; ia -o și du-te, ca să fie nevasta fiului stăpînului tău, cum a spus Domnul.`` 52 Cînd a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s`a aruncat cu fața la pămînt înaintea Domnului. 53 Și robul a ... său și mamei sale. 54 După aceea, au mîncat și au băut, el și oamenii cari erau împreună cu el și s`au culcat. Dimineața cînd s`au sculat, robul a zis: ,,Lăsați-mă să mă întorc la stăpînul meu.`` 55 Fratele și mama fetei au zis: ,,Fata să ... mă opriți, fiindcă Domnul mi -a dat izbîndă în călătoria mea; lăsați-mă să plec, și să mă duc la stăpînul meu.`` 57 Atunci ei au răspuns: ,,Să chemăm pe fată, și s`o întrebăm.`` 58 Au chemat dar pe Rebeca, și i-au zis: ,,Vrei să te duci ... pe Rebeca, și a plecat. 62 Isaac se întorsese dela fîntîna ,,Lahai-Roi,`` căci locuia în țara de meazăzi. 63 Într`o seară, cînd Isaac ieșise să cugete în taină pe cîmp, a ridicat ochii, și s`a uitat; și iată că veneau niște cămile ...
... au venit la David, în Hebron, și au zis: ,,Iată că noi sîntem os din oasele tale și carne din carnea ta. 2 Chiar odinioară, cînd Saul era împăratul nostru, tu povățuiai și strîngeai pe Israel. Domnul ți -a zis: ,Tu vei paște pe poporul Meu Israel, și vei ... făcut legămînt cu ei la Hebron, înaintea... Domnului. Și au uns pe David împărat peste Israel. 4 David era în vîrstă de treizeci de ani cînd s`a făcut împărat, și a domnit patruzeci de ani. 5 La Hebron a domnit peste Iuda șapte ani ... Domnul. Și Domnul a zis: ,,Să nu te sui; ci ia -i pe la spate, și mergi asupra lor în dreptul duzilor. 24 Cînd vei auzi un vuiet de pași în vîrfurile duzilor, atunci să te grăbești, căci Domnul merge înaintea ta ca să bată oștirea Filistenilor.`` 25 David a făcut cum îi poruncise Domnul, și a ...
... Asdod, și i -a pustiit; i -a lovit cu bube... la șezut, atît în Asdod cît și în ținutul lui. 7 Cînd au văzut că așa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis: ,,Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămînă la noi, căci mîna Lui apasă asupra ... o mare groază; a lovit... pe oamenii cetății dela mic pînă la mare, și au avut o spuzenie de bube la șezut. 10 Atunci au trimes chivotul lui Dumnezeu la Ecron. Cînd a intrat chivotul lui Dumnezeu în Ecron, Ecroniții au strigat: ,,Au adus la noi chivotul Dumnezeului lui Israel, ca să ne omoare, pe ...