Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru CĂCI

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 994 pentru CĂCI.

Romani Capitol 8

... să trăim după îndemnurile ei. 13 Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi. 14 Căci toți ceice sînt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu. 15 Și voi n`ați primit un duh de robie, ca să ... slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi. 19 De asemenea, și firea așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. 20 Căci firea a fost supusă deșertăciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus -o-cu nădejdea însă, 21 că ... Și nu numai ea, dar și noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. 24 Căci în nădejdea aceasta am fost mîntuiți. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentrucă ce se vede, se mai poate nădăjdui? 25 ... altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celorce sînt chemați după planul Său. 29 Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a și hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său ...

 

Ieremia Capitol 51

... în Sion lucrarea Domnului, Dumnezeului nostru.`` 11 ,,Ascuțiți săgețile, prindeți scuturile! Domnul a ațîțat duhul împăraților Mediei, pentru că vrea să nimicească Babilonul; căci aceasta este răzbunarea Domnului, răzbunarea pentru Templul Său. 12 Înălțați un steag împotriva zidurilor Babilonului! Întăriți -i străjile, puneți caraule, întindeți curse! Căci Domnul a luat o hotărîre, și aduce la îndeplinire ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului.`` 13 ,,Tu, care locuiești lîngă ape ... de mîni aprinsă a Domnului! 46 Să nu vi se turbure inima, și nu vă spăimîntați de zvonurile cari se răspîndesc în țară; căci anul acesta va veni un zvon, iar anul următor un alt zvon; în țară va domni sîlnicia, și un stăpînitor se va ridica împotriva altui ... rușine, și toți morții lui vor cădea în mijlocul lui. 48 Cerurile și pămîntul cu tot ce cuprind ele, vor striga de bucurie asupra Babilonului, căci pustiitorii se vor arunca dela meazănoapte asupra lui, zice Domnul.`` 49 ,,Chiar și Babilonul va cădea, o morți ai lui Israel, cum a făcut ... lui cele înalte, tot voi trimete pe pustiitori împotriva lui, zice Domnul``... 54 Răsună strigăte din Babilon, și un mare prăpăd în țara Haldeilor. 55 ...

 

Deuteronomul Capitol 32

... 2 Ca ploaia să curgă învățăturile mele, Ca roua să cadă cuvîntul meu, Ca ploaia repede pe verdeață, Ca picăturile de ploaie pe iarbă! 3 Căci voi vesti Numele Domnului. Dați slavă Dumnezeului nostru! 4 El este Stînca; lucrările Lui sînt desăvîrșite, Căci toate căile Lui sînt drepte; El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate, El este drept și curat. 5 Ei s`au stricat; Netrebnicia copiilor ... afară de Mine; Eu dau viață și Eu omor, Eu rănesc și Eu tămăduiesc, Și nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea. 40 Căci Îmi ridic mîna spre cer, Și zic: ,Cît este de adevărat că trăiesc în veci, 41 Atît este de adevărat că atunci cînd voi ascuți ... înghiți carnea, Și-Mi voi îmbăta săgețile de sînge, De sîngele celor uciși și prinși, Din capetele fruntașilor vrăjmașului.` 43 Neamuri, cîntați laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sîngele robilor Săi, El Se răzbună împotriva protivnicilor Săi, Și face ispășire pentru țara Lui, pentru poporul Lui.`` 44 Moise a venit ... la inimă toate cuvintele pe cari vă jur astăzi să le porunciți copiilor voștri, ca să păzească și să împlinească toate cuvintele legii acesteia. 47 ...

 

Genesa Capitol 21

... a zis lui Avraam: ,,Să nu te mîhnești de cuvintele acestea, din pricina copilului și din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ți cere; căci numai din Isaac va ieși o sămînță, care va purta cu adevărat numele tău. 13 Dar și pe fiul roabei tale îl voi face un ... s -a dus de a șezut în fața lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: ,,Să nu văd moartea copilului!`` A șezut dar în fața lui la o parte, a ridicat glasul, și a ... și Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar, și i -a zis: ,,Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este. 18 Scoală-te, ia copilul și ține -l de mînă; căci voi face din el un neam mare.`` 19 Și Dumnezeu i -a deschis ochii, și ea a văzut un izvor de ... aceste șapte mielușele, pentru ca să-mi slujească de mărturie că am săpat fîntîna aceasta.`` 31 Iată de ce locul acela se numește Beer-Șeba; ...

 

Genesa Capitol 32

... să-ți meargă bine! 10 Eu sînt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia, pe care ai arătat -o față de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, și iată că acum fac două tabere. 11 Izbăvește-mă, Te rog, din mîna fratelui meu, din ... ce mînau turmele: ,,Așa să vorbiți domnului meu Esau, cînd îl veți întîlni. 20 Să spuneți: ,,Iată, robul tău Iacov vine și el după noi.`` Căci își zicea el: ,,Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea față în față, și poate că mă ... s`a scrîntit încheietura coapsei lui Iacov, pe cînd se lupta cu el. 26 Omul acela a zis: ,,Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.`` Dar Iacov a răspuns: ,,Nu Te voi lăsa să pleci pînă nu mă vei binecuvînta.`` 27 Omul acela i -a ... a răspuns el. 28 Apoi a zis: ,,Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Celce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni, și ai fost biruitor.`` 29 Iacov l -a întrebat: ,,Spune-mi, Te rog, numele Tău.`` El

 

Exodul Capitol 23

... să nu te atingi de dreptul săracului. 7 Ferește-te de o învinuire nedreaptă, și să nu omori pe cel nevinovat și pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. 8 Să nu primești daruri; căci darurile orbesc pe ceice au ochii deschiși, și sucesc hotărîrile celor drepți. 9 Să nu asuprești pe străin; știți ce simte străinul, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. 10 Timp de șase ani, să sameni pămîntul, și să -i strîngi rodul. 11 Dar în al ... în cinstea Mea. 15 Să ții sărbătoarea azimilor; timp de șapte zile, la vremea hotărîtă, în luna spicelor, să mănînci azimi, cum ți-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieșit din Egipt; și să nu vii cu mînile goale înaintea Mea. 16 Să ții sărbătoarea secerișului, a celor ... am pregătit. 21 Fii cu ochii în patru înaintea Lui, și ascultă glasul Lui; să nu te împotrivești Lui, pentrucă nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. 22 Dar dacă vei asculta glasul Lui, și dacă vei face tot ce-ți voi spune, Eu voi fi vrăjmașul ... ...

 

Numeri Capitol 21

... mușcat poporul, așa încît au murit mulți oameni în Israel. 7 Poporul a venit la Moise, și a zis: ,,Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului, și împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi acești șerpi.`` Moise s`a rugat pentru ... și au tăbărît în valea Zered. 13 De acolo au plecat și au tăbărît dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieșind din ținutul Amoriților; căci Arnonul face hotarul Moabului, între Moab și Amoriți. 14 De aceea se zice în cartea Războaielor Domnului: ,,Vaheb în Sufa, Șivoaiele Arnonului, 15 Și scurgerile ... l -a bătut cu ascuțișul săbiei și i -a cucerit țara dela Arnon pînă la Iaboc, pînă la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit. 25 Israel a luat toate cetățile acelea, și s`a așezat în toate cetățile Amoriților ... țara pînă la Arnon. 27 De aceea zic poeții: ,,Veniți la Hesbon! Să se zidească din nou și să se întărească cetatea lui Sihon. 28 Căci a ieșit un foc din Hesbon, O flacără din cetatea lui Sihon, Și a mistuit pe Ar-Moab, Pe locuitorii înălțimilor ...

 

Numeri Capitol 22

... ieșit din Egipt; acopere fața pămîntului, și s`a așezat în fața mea. 6 Vino, te rog, să-mi blastămi pe poporul acesta, căci este mai puternic decît mine; poate că așa, îl voi putea bate și -l voi izgoni din țară, căci știu că pe cine binecuvintezi tu este binecuvîntat, și pe cine blastămi tu este blăstămat.`` 7 Bătrînii lui Moab și bătrînii lui Madian au plecat ... dinainte. 16 Au ajuns la Balaam, și i-au zis: ,,Așa vorbește Balac, fiul lui Țipor: ,Nu mai pune piedici, și vino la mine; 17 căci îți voi da multă cinste, și voi face tot ce-mi vei spune; numai vino, te rog, și blastămă-mi poporul acesta!`` 18 Balaam, a ... Îngerul Domnului i -a zis: ,,Pentru ce ți-ai bătut măgărița de trei ori? Iată, Eu am ieșit ca să-ți stau împotrivă, căci drumul pe care mergi, este un drum care duce la perzare, înaintea Mea. 33 Măgărița M`a văzut, și s`a abătut ... Mea, pe tine te-aș fi omorît, iar pe ea aș fi lăsat -o vie.`` 34 Balaam a zis Îngerului Domnului: ,,Am păcătuit, ...

 

Deuteronomul Capitol 7

... să le surpați altarele, să le sfărîmați stîlpii idolești, să le tăiați pomii închinați dumnezeilor lor și să ardeți în foc chipurile lor cioplite. 6 Căci tu ești un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te -a ales, ca să fii un popor al Lui dintre ... 7 Nu doar pentrucă întreceți la număr pe toate celelalte popoare S`a alipit Domnul de voi și v`a ales, căci voi sînteți cel mai mic dintre toate popoarele. 8 Ci, pentru că Domnul vă iubește, pentru că a vrut să țină jurămîntul pe ... ți le va da în mînă Domnul, Dumnezeul tău; să n`arunci nici o privire de milă spre ele, și să nu slujești dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine. 17 Poate că vei zice în inima ta: ,,Neamurile acestea sînt mai mari la număr decît mine; cum ... lor pînă la deplina nimicire a celor ce vor scăpa și se vor ascunde de tine. 21 Să nu te înspăimînți de ei; căci Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare și înfricoșat. 22 Și Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ...

 

Deuteronomul Capitol 31

... Învață pe copiii din Israel s`o cînte, pune-le -o în gură, și cîntarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel. 20 Căci voi duce pe poporul acesta în țara pe care am jurat părinților lui că i -o voi da, țară unde curge lapte și miere; el ... cîntarea aceasta, care nu va fi uitată și pe care uitarea n`o va șterge din gura urmașilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, cari se arată și azi, înainte chiar ca să -l fi dus în țara pe care am jurat că i -o ... Israel s`o cînte. 23 Domnul a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, și a zis: ,,Întărește-te și îmbărbătează-te, căci tu vei duce pe copiii lui Israel în țara pe care am jurat că le -o voi da; și Eu însumi voi fi cu tine ... Luați cartea aceasta a legii, și puneți -o lîngă chivotul legămîntului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta. 27 Căci eu îți cunosc duhul tău de răzvrătire și încăpățînarea ta cea mare. Dacă vă răzvrătiți voi împotriva Domnului cît trăiesc eu încă în mijlocul vostru ...

 

1 Samuel Capitol 26

... lovitură în pămînt, ca să n`am nevoie să -i mai dau alta.`` 9 Dar David a zis lui Abișai: ,,Nu -l omorî! Căci cine ar putea pune mîna pe unsul Domnului și să rămînă nepedepsit?`` 10 Și David a zis: ,,Viu este Domnul, că numai Domnul ... plecat. Nimeni nu i -a văzut, nici n`a băgat de seamă nimic, și nimeni nu s`a deșteptat, căci Domnul îi cufundase pe toți într`un somn adînc. 13 David a trecut de cealaltă parte, și a ajuns departe pe ... a zis lui Abner: ,,Oare nu ești tu bărbat? Și cine este ca tine în Israel? Pentruce atunci n`ai păzit pe împărat, stăpînul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpînul tău. 16 Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul, că ... de moștenirea... Domnului, zicîndu-mi: ,Du-te de slujește unor dumnezei străini!` 20 Oh! să nu-mi cadă sîngele pe pămînt departe de Fața Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potîrniche în munți.`` 21 Saul a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>