Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru STAI !

 Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 406 pentru STAI !.

2 Corinteni Capitol 1

2 Corinteni Capitol 1 1 Corinteni 16 2 Corinteni Capitol 1 1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, și către toți sfinții, cari sînt în toată Ahaia: 2 Har și pace vouă dela Dumnezeu, Tatăl nostru, și dela Domnul Isus Hristos! 3 Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mîngîieri, 4 care ne mîngîie în toate necazurile noastre, pentruca, prin mîngîierea cu care noi înșine sîntem mîngîiați de Dumnezeu, să putem mîngîia pe ceice se află în vreun necaz! 5 Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mîngîiere. 6 Așa că, dacă sîntem în necaz, sîntem pentru mîngîierea și mîntuirea voastră; dacă sîntem mîngîiați, sîntem pentru mîngîierea voastră, care se arată prin faptul că răbdați aceleași suferințe ca și noi. 7 Și nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentrucă știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mîngîiere. 8 În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne -a lovit în Asia, de ...

 

2 Corinteni Capitol 6

... vă și voi! 14 Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunerecul? 15 Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? 16 Cum se ...

 

Galateni Capitol 2

Galateni Capitol 2 Galateni 1 Galateni Capitol 2 1 După patrusprezece ani, m`am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; și am luat cu mine și pe Tit. 2 M`am suit, în urma unei descoperiri, și le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, în deosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zădar. 3 Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era Grec, n`a fost silit să se taie împrejur, 4 din pricina fraților mincinoși, furișați și strecurați printre noi, ca să pîndească slobozenia, pe care o avem în Hristos Isus, cu gînd să ne aducă la robie; 5 noi nu ne-am supus și nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentruca adevărul Evangheliei să rămînă cu voi. 6 Cei ce sînt socotiți ca fiind ceva-orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la fața oamenilor-aceștia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adaus nimic. 7 Ba dimpotrivă, cînd au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei tăiați ...

 

Efeseni Capitol 5

Efeseni Capitol 5 Efeseni 4 Efeseni Capitol 5 1 Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii prea iubiți. 2 Trăiți în dragoste, dupăcum și Hristos ne -a iubit, și S`a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos și ca o jertfă de bun miros``, lui Dumnezeu. 3 Curvia, sau orice altfel de necurăție, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți. 4 Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, cari nu sînt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulțămire. 5 Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n`are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. 6 Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșerte; căci din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. 7 Să nu vă întovărășiți dar deloc cu ei. 8 Odinioară erați întunerec; dar acum sînteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. 9 Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr. 10 Cercetați ce ...

 

Efeseni Capitol 6

Efeseni Capitol 6 Efeseni 5 Efeseni Capitol 6 1 Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. 2 ,,Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta`` -este cea dintîi poruncă însoțită de o făgăduință- 3 ,,ca să fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pămînt.`` 4 Și voi, părinților, nu întărîtați la mînie pe copiii voștri, ci creșteți -i, în mustrarea și învățătura Domnului. 5 Robilor, ascultați de stăpînii voștri pămîntești, cu frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos. 6 Slujiți-le nu numai cînd sînteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, cari fac din inimă voia lui Dumnezeu. 7 Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, 8 căci știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată dela Domnul, după binele pe care -l va fi făcut. 9 Și voi, stăpînilor, purtați-vă la fel cu ei; feriți-vă de amenințări, ca unii cari știți că Stăpînul lor și al vostru este în cer, și că înaintea Lui nu se are în vedere fața omului. 10 Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei ...

 

Coloseni Capitol 2

Coloseni Capitol 2 Coloseni 1 Coloseni Capitol 2 1 Vreau, în adevăr, să știți cît de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea și pentru toți ceice nu mi-au văzut fața în trup; 2 pentruca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste, și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, 3 în care sînt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei. 4 Spun lucrul acesta, pentruca nimeni să nu vă înșele prin vorbiri amăgitoare. 5 Căci măcarcă sînt departe cu trupul, totuș cu duhul sînt cu voi, și privesc cu bucurie la buna rînduială care domnește între voi și la tăria credinței voastre în Hristos. 6 Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, 7 fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile cari v`au fost date, și sporind în ea cu mulțămiri către Dumnezeu. 8 Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos. 9 Căci în El locuiește trupește toată plinătatea ...

 

1 Tesaloniceni Capitol 3

1 Tesaloniceni Capitol 3 1 Tesaloniceni 2 1 Tesaloniceni Capitol 3 1 Deaceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsați singuri în Atena, 2 și v`am trimes pe Timotei, fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în credința voastră, 3 pentruca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci știți singuri că la aceasta sîntem rînduiți. 4 Și cînd eram la voi, v`am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceeace s`a și întîmplat, cum bine știți. 5 Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă știri despre credința voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, și osteneala noastră să fi fost degeaba. 6 Dar chiar acum a venit Timotei dela voi la noi, și ne -a adus vești bune despre credința și dragostea voastră, că totdeauna păstrați o plăcută aducere aminte despre noi, și că doriți să ne vedeți, cum dorim și noi să vă vedem pe voi. 7 Deaceea, fraților, în toate strîmtorările și necazurile noastre, am fost mîngîiați cu privire la ...

 

1 Timotei Capitol 2

1 Timotei Capitol 2 1 Timotei 1 1 Timotei Capitol 2 1 Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțămiri pentru toți oamenii, 2 pentru împărați și pentru toți cei ce sînt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pacinică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea. 3 Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, 4 care voiește ca toți oamenii să fie mîntuiți și să vină la cunoștința adevărului. 5 Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, 6 care S`a dat pe Sine însuș, ca preț de răscumpărare pentru toți: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită, 7 și propovăduitorul și apostolul lui am fost pus eu-spun adevărul în Hristos, nu mint-ca să învăț pe Neamuri credința și adevărul. 8 Vreau dar ca bărbații să se roage în orice loc, și să ridice spre cer mîni curate, fără mînie și fără îndoieli. 9 Vreau, deasemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, ...

 

2 Timotei Capitol 2

2 Timotei Capitol 2 2 Timotei 1 2 Timotei Capitol 2 1 Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus. 2 Și ce-ai auzit dela mine, în fața multor marturi, încredințează la oameni de încredere, cari să fie în stare să învețe și pe alții. 3 Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos. 4 Niciun ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, dacă vrea să placă celui ce l -a scris la oaste. 5 Și cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s`a luptat după rînduieli. 6 Plugarul trebue să muncească înainte ca să strîngă rodurile. 7 Înțelege ce-ți spun; Domnul îți va da pricepere în toate lucrurile. 8 Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos, din sămînța lui David, înviat din morți, după Evanghelia mea, 9 pentru care sufăr pînă acolo că sînt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvîntul lui Dumnezeu nu este legat. 10 De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentruca și ei să capete mîntuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava vecinică. 11 Adevărat este cuvîntul acesta: dacă am murit împreună cu El, ...

 

2 Timotei Capitol 4

2 Timotei Capitol 4 2 Timotei 3 2 Timotei Capitol 4 1 Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa: 2 propovăduiește Cuvîntul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndețea și învățătura. 3 Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățători după poftele lor. 4 Își vor întoarce urechea dela adevăr, și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. 5 Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist, și împlinește-ți bine slujba. 6 Căci eu sînt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. 7 M`am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. 8 Deacum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi -o va da, în ,,ziua aceea``, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. 9 Caută de vino curînd la mine. 10 Căci Dima, din dragoste pentru ...

 

Tit Capitol 3

Tit Capitol 3 Tit 2 Tit Capitol 3 1 Adu-le aminte să fie supuși stăpînirilor și dregătorilor, să -i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, 2 să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătați, plini de blîndeță față de toți oamenii. 3 Căci și noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate și în pizmă, vrednici să fim urîți și urîndu-ne unii pe alții. 4 Dar, cînd s`a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, 5 El ne -a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înoirea făcută de Duhul Sfînt, 6 pe care L -a vărsat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul nostru; 7 pentruca, odată socotiți neprihăniți prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moștenitori ai vieții vecinice. 8 Adevărat este cuvîntul acesta, și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentruca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintîi în fapte bune. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>