Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ASCUȚI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 238 pentru ASCUȚI.
ȘÚIER , șuiere , s . n . 1. Zgomot caracteristic , ascuțit și puternic , pe care îl fac vântul , furtuna , vijelia ; șuierătură . 2. Zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează , se mișcă , se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală ; șuierătură . 3. Sunet ascuțit , strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special ( signal , sirenă etc . ) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete ; șuierătură . 4. Sunet sau țipăt ( ascuțit ) scos de unele animale și păsări ; șuierătură . [ : Pr . : șu -
AC , ace , s . n . 1. Mică ustensilă de oțel , subțire , ascuțită și lustruită , prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care servește la cusut . 2. ( Cu determinări ) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac ( 1 ) , având diverse întrebuințări . Ac cu gămălie . Ac de siguranță . Ac de păr . 3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină . Ac magnetic . Acul busolei . 4. ( Biol . ) Organ de apărare și de atac al unor animale , în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit . 5. Frunză îngustă , ascuțită , caracteristică coniferelor . 6. Compuse : acul - doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor , cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung ( Scandix pecten veneris ) ; ac - de - mare = pește marin , lung și ascuțit , în formă de andrea , acoperit cu plăci osoase ( Syngnathus
ȘPIȚ ^2 , șpițuri , s . n . 1. ( Tehn . ) Unealtă formată dintr - o bară de oțel cu vârful ascuțit , folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor . 2. ( Tipogr . ) Linie simplă sau înflorată , care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor . 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte , construcții etc . 4. ( Reg . ) Țigaret scurt . ȘPIȚ ^1 , șpiți , s . m . Numele unei rase de câini de talie mică , cu păr pufos , cu urechi drepte și bot ascuțit ; câine din această
ȘUIERÁ , șúier , vb . Intranz . 1. ( Despre vânt , furtună , vijelie etc . ; la pers . 3 ) A produce un zgomot ascuțit și puternic ; a fluiera . 2. ( Despre unele obiecte ; la pers . 3 ) A produce un zgomot strident , scurt și intens , atunci când se deplasează , se mișcă , se învârtește sau spintecă aerul cu viteză . 3. ( Despre oameni ) A scoate un sunet ascuțit , strident și prelung , suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise , printre degete sau cu ajutorul unui instrument special . 4. ( Despre unele animale , păsări , insecte ; la pers . 3 ) A scoate un sunet sau un țipăt ( ascuțit ) specific . [ Pr . : șu -
ȚIU ^2 , țiuri , s . n . ( Reg . ) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă , cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit , se desprind blocurile de gheață etc . 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă , folosită în dulgherie . 3. Târnăcop de oțel , de forma unei bare cu secțiune a pătrată , ascuțită la capete și puțin arcuită , folosit de mineri . - Et . nec . ȚIU ^1 interj . ( Adesea repetat ) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung , ascuțit , cu rezonanță metalică . 2. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers . -
TĂIÓS , - OÁSĂ , tăioși , - oase , adj . I. ( Despre obiecte ) Care este ascuțit , dur și poate tăia ; ascuțit . II. Fig . 1. ( Despre vânt , ger etc . ) Care biciuiește trupul sau fața , care îți dă senzația că te taie . 2. ( Despre privire , glas etc . ) Pătrunzător , aspru , ascuțit . 3. ( Despre vorbe , stil etc . ) Mușcător , caustic . - Tăia + suf . -
ÎNJUNGHIÁ , înjúnghii , vb . I . Tranz . 1. A vârî un cuțit , un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva ; a junghia ; spec . a tăia , a ucide un animal . 2. ( La pers . 3 ) A simți sau a provoca o durere ascuțită , un junghi . [ Pr . : - ghi - a ] - În +
ȘUIERĂTÓR , - OÁRE , șuierători , - oare , adj . , s . f . 1. Adj . ( Adesea adverbial ) Cu un sunet strident , ascuțit ; șuierat ^2 . 2. Adj . ( Despre unele animale , păsări ) Care scoate un țipăt , un sunet ( ascuțit ) specific . 3. Adj . ( Despre vânt ) Care produce un zgomot puternic și vibrant . 4. S . f . ( Reg . ) Fluier [ Pr . : șu - ie - ] - Șuiera + suf . -
ȚANC ^3 , țancuri , s . n . ( Reg . ) Vârf ascuțit și înalt de stâncă . ȚANC ^2 , ( 2 ) țancuri , s . n . 1. ( În loc . adv . ) La țanc = la timp , la momentul potrivit . 2. ( Reg . ) Bețisor cu mai multe crestături , cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan . - Et . nec . ȚANC ^1 interj . ( Adesea repetat ) Cuvânt care redă un zgomot ascuțit , metalic . -
ȚEÁPĂ , țepi , s . f . 1. Par lung și ascuțit la un capăt ( folosit în trecut ca instrument de supliciu ) ; p . restr . vârful unui astfel de par . 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor ; ( la pl . ) resturile tulpinilor unor păioase , rămase în pământ după ce plantele au fost cosite . 3. Ghimpe , așchiuță , spin . 4. ( La pl . ) Păr aspru , ghimpos care acoperă corpul unor
ȚEPÚȘĂ , țepușe , s . f . 1. Par ascuțit , țeapă ; p . restr . vârf ascuțit al unui par . 2.