Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ACUȘICA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru ACUȘICA.

Ion Luca Caragiale - Justiție

... Jud.: Vorbește serios! Cine-i domn' Mitică? Prev.: Care va să zică, domn' Mitică de la pricepție. (Cu un zâmbet de fină intenție.) Pricepi dumneatale acușica cum vine vorba noastră. (Face cu ochiul.) Jud.: Ce-are-a face domn' Mitică? Prev.: Dacă i-a plătit licența. Leanca ... cloșcă. Jud.: Te invit să fii cuviincioasă aici! aici nu-i permis să dai cu tifla! Prev. (vesel): Bravos, domn' judecător! ai văzut și dumneatale acușica ce pramatie e dumneei? Jud.: Nu-ți permit să fii necuviincios aici!... (aspru) M-ai înțeles? Leanca (veselă): Hahaha! bravos, domn' judecător!... să spuie ce ...

 

Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale) Calul dracului de Ion Luca Caragiale Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere!" Dacă-i da cineva ceva, zicea baba: "Bogdaproste, măiculiță! Dumnezeu drăguțul să primească!... de unde dai să sporească și să izvorească!" Rar se-ntâmplă creștin drumeț să treacă pe lângă așa bătrână nevoiașă și să nu se-ndure măcar cu ce, după potriva lui; dacă nu o lescaie, măcar o fărâmă de pâine; dacă nici atâta, barem o vorbă bună. Când îi zicea vreunul: "Crede, bătrânico, altădată!" ea răspundea: "Crez, măiculiță, crez... să ne crează Dumnezeu pe toți, drăguțul!" Pe urmă își muia covrigu-n năstrapă și s-apuca iar de morfolit. Într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât știința scrierii și a cetirei și oarecare elemente de aritmetică. Însă pentru oameni ca el cartea nu-i bună decât doar pentru a le strica originalitatea talentului, căci era într-adevăr talentat. Nae Peruzescu. Scria romanuri, ...

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

Ion Luca Caragiale - Două loturi Două loturi de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Asta e culmea!... culmea!... strigă d. Lefter, ștergându-și fruntea de sudoare, pe când madam Popescu, consoarta sa, caută fără preget în toate părțile... Nu e și nu e!... - Femeie, trebuie să fie-n casă... Dracu n-a venit să le ia!... Dar ce au pierdut? ce caută? Caută două bilete de loterie, cu care d. Lefter Popescu a câștigat. Însă oricine mă poate întreba: - Bine, dacă a pierdut biletele, de unde știe d. Lefter de câștig? - E lucru simplu. Biletele le-a fost cumpărat cu bani împrumutați, ca de cabulă, de la d. căpitan Pandele, fiindcă îi spuseseră mulți, când se tot plângea că n-are noroc la joc, să-ncerce a juca cu bani de-mprumut... Și a făcut învoială, pe onoare, față cu martori, să dea din câștig, dacă s-o întâmpla, zece la sută căpitanului. Când a cumpărat biletele, d. Lefter a râs pesimist: - Ți-ai găsit! eu și noroc! Dar d. căpitan Pandele, mai optimist: - De unde știi dumneata norocul meu? Ș- ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... Moghileni, A Fărămiței din Benza, ieri, când o venit cu cânepa la baba lui Farcaș. Și... el... Mitru chiar. — Când? — Acuma... acușica... e la primărie, vorbește cu niște flăcăi. Moșneagul își stăpâni furia și răspunse: — Așa ceva știu și eu; da vezi că nu-i îngăduisem ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Apus de soare Apus de soare de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în 4 acte, scrisă în perioada 1503-1504 Cuprins 1 Personaje 2 Actul I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 3 Actul II 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 3.8 Scena VIII 3.9 Scena IX 3.10 Scena X 3.11 Scena XI 3.12 Scena XII 4 Actul III 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 4.8 Scena VIII 5 Actul IV 5.1 Scena I 5.2 Scena II 5.3 Scena III 5.4 Scena IV 5.5 Scena V 5.6 Scena VI 5.7 Scena VII 5.8 Scena VIII 5.9 Scena IX 5.10 Scena X Personaje ȘTEFAN CEL MARE BOGDAN LOGOFĂTUL TĂUT POSTELNICUL TOADER VORNICUL JURJ HATMANUL ARBORE PÂRCĂLABUL ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan şi Vidra Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hasdeu Poemă dramatică în cinci cânturi "Mărirea deșartă și iubirea de arginți, acestea sunt nește neputințe iuți ale sufletului..." Cuprins 1 DEDICAȚIUNE 2 CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN 3 CÂNTUL II - RĂZBUNAREA 4 CÂNTUL III - NEPOATA LUI MOȚOC 5 CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS 6 CÂNTUL V - MĂRIREA DEDICAȚIUNE Soției mele Iulia Petriceicu Hasdeu Cumplita sărăcie ș-invidia vicleană Danțau în jurul meu: În inimă durere, ș-o lacrimă pe geană, Și-n piept suspinul greu! Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere Cînd faclele s-au stins, Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere, Secai amarul plâns! Suspinul singur numai îmi sta mereu în cale: Oftam făr'să voiesc, Ca umbrele, ce-n fața luminii matinale De noapte ne-amintesc. În zilele acelea de sumbră poezie, Cu-o mână-n mâna ta, Am scris această dramă, ce-n viață-mi o să fie Ca floarea "nu-m-uita"! În stalactit se-ncheagă o undă, picurată, P-o stâncă ne-ncetat; Așa oftarea-mi lungă aice-i închegată Suspin cristalizat! Mânia mizantropă a omului în goană, Sarcasmul infernal Le vezi în astă ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... Apoi luă cu degetele două măsline, pe care le aruncă în gură, una după alta. — Da' nu vine mama, Costeo? — Vine, boierule. Chiar acușica am poftit-o. Tănase se sculă de la masă și vru să iasă, dar tocmai atunci intră coana Profira. — Haide, bătrâno, haide, că cei ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

Duiliu Zamfirescu - Viaţa la ţară Viața la țară de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată ...