Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AFUMAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 79 pentru AFUMAT.

Ion Luca Caragiale - Autoritate

Ion Luca Caragiale - Autoritate Autoritate de Ion Luca Caragiale Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl, fost impiegat comunal în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul meu îmi spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu ...

 

George Topîrceanu - Cioara

George Topîrceanu - Cioara Cioara de George Topîrceanu Câmpul alb, ca un cearșaf, Până-n zări se desfășoară... Sus pe-un stâlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară, Nemișcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheșă ca un hornar Și macabră ca un cioclu; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper; Gârbovă ca o feștilă Într-un cap de lumânare; Ca o mutră imobilă De harap cu nasul mare, Dar sinistră și pârlită De la coadă până-n plisc, Ca o pajură trăsnită Într-un vârf de obelisc; Încrustată-n atmosferă Ca un ou de ciocolată; Amărâtă și stingheră Ca o prună afumată; Cu alura interlopă Ca un muzicant în frac, Cuvioasă ca un popă Și smolită ca un drac; Demnă, ca un om celebru; Mistică și fără chef Ca un basorelief De pe-un monument funebru; Încomodă-n soare, ca Un gunoi în ochi; nefastă Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă La un joc de bacara; Suspendată ca o notă Pe un portativ gigant; Slută, ca o hotentotă Părăsită de amant; Mică-n mijlocul naturii Ca un fir ...

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii L. Rebreanu: Golanii de George Topîrceanu Subiectele schițelor dlui Rebreanu sunt simple și originale. În prima bucată a volumului ( Golanii ), asistăm la zbuciumul unui „întreținutâ€� care și-a făcut o carieră din josnicia lui și care, ajungând în pragul bătrâneții, se vede părăsit pentru întâia oară de amanta întâmplătoare care-l hrănește. Tot atât de impresionantă e criza sufletească prin care trece acest tip, țesută din gelozie, tristeță sfâșietoare și spaimă pentru viitor, pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepțiaâ€� lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea. Cu această schiță (ca și cu alta, Culcușul ) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri. Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel, alcătuiesc un fel de breaslă aparte, certată cu morala și aproape întotdeauna și cu legile societății. Pentru ei lumea e împărțită în „șmecheriâ€� și „fraieriâ€�. Șmecherii sunt acei care au înțeles rostul acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora, să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care ...

 

Gheorghe Asachi - Țigara

Gheorghe Asachi - Ţigara Țigara de Gheorghe Asachi O, străină buruiană, Preste mări de la Apus, Nu un om, ci o satană În Moldova te-au adus, Ca la luxul cel nebun Să adaogi încă un! Nu-i de-agiuns că luxul sapă, Despoaie din an în an, De sudoare se adapă A bietului moldovan; Prin țigări și prin ciubuci Tu și măduva-i usuci. Idole, cărui se-nchină Cel ce-odată te-au gustat, Cărui aburi învenină Aerul cel mai curat, În grădină și-n salon Tu dai lege și bun ton. De prisos a ști vro limbă, La vizite și la bal, Astăzi vorba se preschimbă Prin a fumului canal; Cel ce suflă mai vârtos Are spirt și-i grațios. Vezi junele-n Iași, la țară, Cum din gură deseori Negru fum scot din țigară Ca din hoarna lui vapor, Ș-a lor buză delicată Ca jambonu-i afumată. A țigarei aspra lege Au supus la greu tribut, Fără vârsta a alege, Pe sărac, pe cel avut, Încât oriunde acum Alta nu vezi decât ...

 

Gheorghe Asachi - Epilog la o colecție de fabule

... librărie Pulberat-a să rămâie Pănă vreun literat, Ce-n Hârlău s-au doctorat, Va lua-o Și-ndesară, Cu țigară, Criticând, va afuma-o. Au din Țara cea de Gios Boierul gras și gros, Ca s-aducă nou ceva În a sa politioară, Zisă au scris ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați; și, drept să spui, mă temeam Să nu-mi întorci un răspuns mai aspru decât doream: Răspuns ca acel ce zici că-n anul trecut ți-a dat, Din partea lui Boileau, un secretar nenvățat. Aicea ca și la voi se află mulți nătărăi, Care s-ar da bucuros că sunt secretari ai tăi. Cu toate-acestea acum dorința mea o ascult; Respectul numelui tău nu mă oprește mai mult, Și pare-ți bine sau rău, slobod din partea mea ești. Nu cercetez dacă-n rai, dacă în iad locuiești, La ce fel de munci, pedepse, păcatele-ți te-au supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ...

 

Grigore Alexandrescu - O nuntă

Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...

 

Ion Luca Caragiale - Justiție

Ion Luca Caragiale - Justiţie Justiție de Ion Luca Caragiale 1893 Judele de ocol: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase... Leanca: La Hanu Dracului... Jud.: Știu... Lasă-mă să-ntreb. Leanca: Plătim licența, domn' judecător... Prevenitul: Oleo! Jud.: Tăcere! Leanca: ...E păcat pentru mine, domn' judecător... Jud.: Lasă-mă să te-ntreb... Leanca: Te las... Jud.: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase, ce reclami de la prevenitul Iancu Zugravu? Leanca (cu emoțiune treptată): Eu, să trăiți, saru' mâna, domn' judecător, eu sunt o fomeie sârmană, Dumnezeu mă știe cum mă chinuiesc pentru o pâine... De-aia și pusesem de gând de la sfântu Gheorghe să las prăvălia, care nu mai poate omul de atâtea angarale pentru ca să mai mănânce o bucățică de pâine, și nu ne mai dă mâna să plătim licența. Prevenitul: Licența o plătește domn' Mitică. Leanca: Domn' Mitică?... să fie al dracului care minte? Jud.: Tăcere! Nimini n-are voie să vorbească până nu-l întreb eu. Leanca: Dacă zice dumnealui că domn' Mitică!... Eu, domn' judecător, săru'mâna, poci să jur că sunt curată la sufletul meu! Jud.: Nu e vorba de asta!... ...

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...

 

Matei Milu - Asupra istericalilor

Matei Milu - Asupra istericalilor Asupra istericalilor de Matei Milu Informații despre această ediție     O boală nouă ivită,     În modă acum ișită,     Stîrnită de flocane,     Ce-i zic istericale.     Aceasta patimă grecească     La țigance este firească.     Iar grecele o au de gingășii     Să se zbuciume ca d-epilepsii.     Apoi și din moldovence     Ca să samene a grece,     Și ele se fac c-amețescu,     Socotind ca să arate delicate,     Fără pricină, de-orice cad leșinate,     Să afumă cu pene     Pe subt nas, ochi și gene.     Dar spre acești patimi vindecari     Ne face gazeta înștiințari,     De o doftorii ispitită,     Acum în public prevestită.     În vreme cînd năbădaica vine     Să aibă bărbatul un bici bun la sine     Și la c... să-i deie una sută bine     Șăptezăci sau noăzăci și unul la vine,     Cinzăci, șăsăzeci la spati,     Să o umple de sănătati.     Cu aceasta pre mult să folosăscu,     Grece, moldovence să tămăduiescu ;     Iar la țigance să nu ispitească,     Fiind boala la ele

 

Mihai Eminescu - Dumnezeu și om

Mihai Eminescu - Dumnezeu şi om Dumnezeu și om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând ...

 

   Următoarele >>>