Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ALBEȚ

 Rezultatele 1 - 5 din aproximativ 5 pentru ALBEȚ.

Alexandru Macedonski - Pe balta clară

Alexandru Macedonski - Pe balta clară Pe balta clară de Alexandru Macedonski Pe balta clară barca molatică plutea... Albeți neprihănite curgeau din cer; — voioase Zâmbeau în fundul apei răsfrângeri argintoase; Oh! alba dimineață, și visul ce șoptea, Și norii albi — și crinii suavi — și balta clară, Și sufletul — curatul argint de-odinioară —     Oh! sufletul! — curatul argint de-

 

Alexandru Macedonski - Pe sânurile

Alexandru Macedonski - Pe sânurile Pe sânurile de Alexandru Macedonski Era-ntr-o vreme depărtată, apusă, dusă de atunci... Era-n odaia unui palid student abia pe pragul vieții, Dar pestetot, răscolitoare, plutea mireasma tinereții, Și ai venit a te supune la zdrobitoare și dulci munci... Era-ntr-o vreme depărtată, apusă, dusă de atunci. Și ai sunat, de bunăvoie, la poarta mea întunecoasă... Nici te-așteptam, nici te chemasem, dar gândul meu     te aducea, Și te-ai predat hipnotizării ce fără voie poruncea, Și ți-am răpit, de bunăvoie, o pubertate îndoioasă, De bunăvoia ta sunaseși la poarta mea întunecoasă. Și sânurile tale macre cu al meu piept le-am frământat... Din creștet până la picoare te-am sărutat, frumoasă floare, Ș-ai plâns cu lacrimi sângeroase ce-au curs mai jos de     cingătoare... Dar Eros, meșter vecinic dulce, sub spasmul lui te-a leșinat, Și sânurile tale macre ca un satir le-am frământat. Eram frumos, dacă ții minte, pe sânurile tale macre... Sfiala te împalidase, plăcerea mă cutremura; Voiseși ș-apoi nu voiseși; porniseși chiar a tremura, Aveai albeți ca ale lunii, aveai roșeți ce erau sacre, Dar m-ai răbdat, ...

 

Vasile Alecsandri - Ursita mea

Vasile Alecsandri - Ursita mea Ursita mea de Vasile Alecsandri Într-un castel, departe, Din ceruri avui parte Să văd un îngerel. Mult trist era castelul! Mult vesel îngerelul, Mult gingaș, tinerel! Avea cerești blândețe, Pe frunte-i dulci albețe, În ochii-i dulce foc, Ș-o tainică zâmbire, Ș-un suflet cu iubire, Ș-o soartă cu noroc. Eram eu încă june... Acea scumpă minune Era ursita mea! Așa avui eu parte Într-un castel, departe, A mă-ntâlni cu ea. Într-un palat, pe mare, Într-un oraș, ce pare Din valuri răsărit, Departe de-a mea țară, În urmă văzui iară Ursita ce-am iubit. Ș-acolo, fără frică, Pe Mare-Adriatică Gondola ne-a primblat, Și-n leagăn de iubire, Pierdut în fericire, Tot sufletul i-am dat! Pe soare și pe lună. Cu mine împreună A fost ursita mea... Așa avui eu parte, Într-un palat, departe, A mă iubi cu ea! * Iubitu-ne-am în lume, Plutind pe-a mării spume, Călcând pe verde plai, Și, lumii dând uitare, Cu-o lungă sărutare, Trecut-am lin prin rai, Dar într-o noapte ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul de Dimitrie Bolintineanu   Cunoașteți voi pământul ce Nilul a născut? Ce crivățul cu coama de gheață n-a bătut; În care sub cununa-i se-nalță palmierul Și pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul Așa ca o columnă de marmur minunat Ce sprijină un templu cu aur înstelat? În care dulcea Ibis de zefiri legănată, În silvele de cactus suspină amorată, În care zea Isis c-un grațios surâs În tristele deșerte crea un oasis; Cunoașteți voi Egiptul ce n-are semănare Cu nici o altă țară? Loc curios în care Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii Contrastă cu evrea cu ochii azurii, Și palida arabă, cu fruntea visătoare, Cu copta cu păr negru și brațe de ninsoare? Pământ ce fecondează în fiecare lună, Și nici un timp n-abate splendida sa cunună! În care frunza cade sub soarele de foc, Și alta vine-ndată de ține al său loc. Aice rar se-ntâmplă să fulgere, să plouă; Un cer senin și splendid adapă cu-a sa rouă Pământul ce rodește și apele din Nil Îneacă ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

Mihai Eminescu - Geniu pustiu Geniu pustiu de Mihai Eminescu Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din asteăaî poezia ce poate exista în ele și iată romanul. Printr-o claie prăfuită de cărți vechi (am o predilecțiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu șase gravuri. Deschid și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare pe fața pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?... Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putință în mintea noastră ...