Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APETIT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 17 pentru APETIT.
Cincinat Pavelescu - Lui Leon Ghika
Cincinat Pavelescu - Lui Leon Ghika Lui Leon Ghika de Cincinat Pavelescu Cu prilejul dezvelirii statuii marelui Eminescu la Dumbrăveni, când veniseră de peste hotare mulți oaspeți și cărora prințul Leon Ghika le zicea martiri tocmai fiindcă aveau poftă mare de mâncare și mai cu seamă de băut În glumă-ai poreclit martiri Pe niște-anume musafiri. Dar apetitul lor vioi Răzbunător, desfide gluma; Și-o zi să mai rămâie numa, Atunci martirii am fi
Gheorghe Asachi - Lupii și oile
Gheorghe Asachi - Lupii şi oile Lupii și oile de Gheorghe Asachi După ce au fost trecut Mai mult decât ani o mie De-ncruntată dușmănie, Lupii pace au făcut Cu păstorii și cu turme. La îmbi de folos era Ca masacrul să se curme, Diși lupii i dizbârna, Păstorii din a lor piele Făceau bune cojocele, Încât oaia-n liniștire Nu putu mai ca să pască, Dar nici lupul cu lesnire N-au putut ca să răpească. Drept aceea, întemeiet Un tractat s-au încheiet Ș-ambe părți dau spre tărie Cuvenită chizășie: Lupii dau pe lupișori, Oile pe câinii lor. Având pacea iscălită După forma legiuită Prin ghibacii comisari, Ce era de neam măgari, Urma liniștea în țară; Pe cât lupii tinerei N-aveau dinte, n-aveau ghiară, Au fost blânzi ca niște miei. Dar îndată ce la trup Din lupșor ieșit-au lup, Apetitul firesc mână Să se-ncrunte la o stână Ce-i lipsită de păstori. Atunci lupii răpitori De oi și de mei o sumă Prind, despoaie și zugrumă; Cânii, a turmei tărie, Ce dupre acel tractat Adormise-n lupărie, Tot de lupi s-au zugrumat. Încât iată adevărul S-au ...
Gheorghe Asachi - Lupul prefăcut în păstor
... Gheorghe Asachi - Lupul prefăcut în păstor Lupul prefăcut în păstor de Gheorghe Asachi Un lup foarte ipocrit, Având mare apetit Pe o turmă grăsulie Ce păștea în o câmpie, Socotea că a lui plan Nemerit s-ar fi făcut Dacă-n straie de ...
Gheorghe Asachi - Sălbaticul și călătoriul
... lor să mânce; Cu femeia-n giur șădeau Peste-o piatră, Lângă vatră, Și copiii lor sorbeau. N-avea șervet, nici cuțit, Dar bun foarte apetit. De fortună ca să scape, Un nemernic călători, Răzbătut de a ploaiei ape, Au intrat în groapa lor. Sălbaticu-n sărăcie, Fiind plin ...
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor Paradisul suspinelor [1] de Paul Zarifopol Mi-ar părea nepotrivit a vorbi cititorului curios de frumusețe literară despre poetul Vinea, fără a-l preveni că arta acestuia e dintre acele care impune modificări în metoda obișnuită a cititului. Povestesc doar pentru mine, de bună seamă, dar și pentru un cititor ideal, care ar găsi că sunt un interesant caz de umanitate. Cuvintele eroului (paginile Paradisului suspinelor) sunt când memorii ale eroului, când istorisire despre erou. Să nu se grăbească cititorul a-și fixa apetitul pe dezvelirea unui caz interesant de umanitate. Substanța fermecătoare e în altă parte. Adnotatorul memoriilor lui Darie înseamnă: Sensibilitatea dureroasă a eroului s-a lăsat desigur condusă, în povestire, mai mult de acuitatea impresiilor conținute, decât de ordinea cronologică și de logica expunerii. Deci, ziceam drept: nu la cazul interesant de umanitate, ci la expunere să luăm seama. Întâmplările somnului nu sunt fără însemnătate. Adevărul lor nu e mai puțin veridic decât al orelor de veghe... Imagini, senzații, emoții, somnul oferă de toate, asemenea vieții pe care ne-am deprins a o considera ca propriu-zisă. Realitatea ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile CașeÂmirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosiÂtoare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și îndeÂlungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejinÂdu-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi Delicate lucruri vechi de Paul Zarifopol Notă despre romanul domnului Ibrăileanu [1] Un fin studiu moldovenesc, alcătuit din nuanțe savant șterse. Ni se arată întâmplările curioase ale unor suflete ce au fost și care, cât au fost, stăteau învăluite sub rafinate țesuturi de susceptibilitate, orgoliu, dominare de sine, discreție și politețe. Am numit curioase întâmplările acelor suflete: cuvântul l-am luat din însăși cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de demult, tot așa cum de demult ne sună ...
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
Nicolae Filimon - Oraşul Bergamo şi monumentul maestrului G. Donizetti Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti de Nicolae Filimon Scopul călătoriei mele în Italia fiind acela de a asculta celebritățile muzicale ale aceii țări și a dobîndi mai multe noțiuni practice în arta sunetelor, se înțelege de sine că era de mare necesitate a străbate Peninsula Italică în toate direcțiunile ei. Astfel dar mă văzui silit a părăsi orașul Milano, acel locaș al plăcerilor, în care turistul poate să locuiască mai mult timp fără să-l apuce urîtul cu ghearele sale cele de gheață. Cu o zi dar înaintea plecării mele din acest oraș îmi luai ziua bună de la junele Titto Ricordi, neguțătorul de muzică, unicul locuitor din Milano cu care legasem o amicie mai strînsă pe timpul locuinței mele acolo, și îmi îndreptai pașii către debarcaderul căii ferate ce duce la Bergamo, capitala provinciei cu același nume. Plătii patru sfanți și jumătate tarifă pentru atomul meu și cincizeci și patru centimi pentru sacul de călătorie, iar la două ore dupe-amiazi începui a alerga cu cea mai mare iuțeală pe făgașele căii ferate ce duce la Bergamo. ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera viscoÂlul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul suÂfla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții ...
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia O vânătoare în Basarabia de Constantin Stamati-Ciurea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Cu desțelenirea câmpiilor, cu înmulțirea satelor pe locuri odiÂnioară pustii, cu extirparea pădurilor, apoi cu vânarea arbitrară de oricine și în orice timp, fără restricțiuni sau vreun regulament, se-nțelege că actualmente vânatul este mai de tot stârpit, și o excursiune vânătorească nu va aduce nici rezultatul dorit, nici vreo plăcere. În timpul de azi, întâmpinăm în tot locul țărani, braconieri derbedei, care de când cu militarismul, sunt aproape toți deprinși cu pușca stârpind fără cruțare tot ce le iese înainte, așa că în ținuÂtul Hotinului și al Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas din păsările de vânat. Numai iarna mai vin din Podolia peste Nistrul înghețat droaie de lupi, fiind acolo oprită arma de foc. Dar cei mai avani stârpitori ai vânatului au fost până pe la anii 1840 și 1860 vecinii noștri, proprietarii din Podolia, care țineau în arendă multe moșii din Basarabia, se-nțelege cu un preț de nimică, plătind anual 3 până la 4 franci ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...