Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru APLICARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 39 pentru APLICARE.

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" de Grigore Alexandrescu Tu, care-ai fost din pruncie al muzelor favorit, Și ca strămoșască-avere geniul l-ai moștenit, Cântător al primăverii, ce ai darul a plăcea, A fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea, Care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos, Și să nu zici niciodată cuvânt ce-ar fi de prisos, Dacă mai gândești și astăzi cum atuncea socoteai, Când hotărât de natură să fiu poet mă credeai, Făr-a-ți vorbi de folosul bunelor tale poveți, La a mea nedeslușire, alerg încă să mă-nveți. Când nențeleasa natură, din sânu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor, (Fără să mergem departe, atât aș dori să-mi spui), Hotărăște deodată și felul scrierii lui? Mulți îmi zic cum că aceasta nu e de tăgăduit Și că tot omul s-apleacă la ce este mai pornit; Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri. Dacă iar în cea din urmă știi ...

 

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei

... ar fi peste putință să se mai retragă înapoi, și ar fi neapărat nevoită până în sfârșit să acorde de silă o imediată și anume aplicare a principiului din art. 44 al tractatului, d. Brătianu și ai d-sale de sigur ar începe să strige că țara este junghiată ...

 

Ion Luca Caragiale - Apelul la unire

... teoretică; ei bine această unire întru câtva s'ar presupune că există. Dar nu este vorba de asemenea lucru, este vorba de o unire de aplicare, care să ne ducă la o soluțiune practică a cestiunii. Partidul și guvernul roșu, neavând cele două treimi pentru revizuire, și având totuși ...

 

Ion Luca Caragiale - Despre Macedonski

Ion Luca Caragiale - Despre Macedonski Despre Macedonski de Ion Luca Caragiale Primim la redacție un volum de versuri cu un titlu, deși savant și exotic, dar îndestul de popular. E vorba de “Excelsior, poesii de d-nul Alexandru Macedonskiâ€�. Excelsior… Iată un comparativ care a iritat de multe ori în mod superlativ pozitiva mea persoană. Am avut săpunul Excelsior; savantul meu amic, tânărul profesor de istorie la Facultatea de litere, d. Neculai Iorga, un alt Pic de la Mirandole, între quibusdam aliis, mi-a dat și o dulce versiune a odei răposatului Tennyson, dulcele (cu atât mai dulce că a fost cel din urmă) poet oficial al curții britanice; am văzut căzând balonul Excelsior și reușin baletul Excelsior. E ciudat: mai adesea reușește o direcțiune să aibă un balet bun decât un balon să aibă o bună direcțiune. Iată un balet în adevăr mirific! o idee mare vulgarizată prin cadriluri! o gândire virilă simplă, exprimată printr-un complex de pulpe de sex contrariu! E simplă, în adevăr, această nobilă concepție – simplicitatea este un atribut al nobleții! Spiritul Luminii în lupta-i seculară cu Duhul Întunericului, Luceafăr sclipitor contra Tenebrelor ...

 

Ion Luca Caragiale - Excelsior!

... au fost încătușate ! Românismul a fost salvat ! Legea pentru școalele profesionale prevede categoric că străinii săraci nu pot învăța vreo meserie. O strictă aplicare a legii pentru oprirea comerțului ambulant, și toți jidanii pârliți vor trebui volens nolens să se apuce de pungășie și de alte industrii ...

 

Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată

... ți spune — deși mi se pare c-ai înțeles deja, fiindcă ești deștept — că noua pomadă se deosibește de toate cele vechi la aplicare: ca să obții rezultatul dorit, trebuie să freci cu ea nu capul tău, ci pe al altora; dar să-i freci vârtos! să-i freci ...

 

Ion Luca Caragiale - Reformă

Ion Luca Caragiale - Reformă Reformă de Ion Luca Caragiale Suntem în epoca reformelor; spiritul public se agită asupra atâtor și atâtor cestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere. Una din acestea este și cestiunea bătăii în armată. Dar, deoarece-i vorba să înotăm în cestiuni, caută să spunem că sunt oameni cari pun una prealabilă: a bate pe inferiori pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voință, ori chiar numai din răutate, este oare la noi un obicei exclusiv al ostașilor? Unii răspund da; alții răspund nu. Noi până acum nu putem împărtăși hotărât părerea nici a unora, nici a altora; nu putem deci lua parte la dezbatere. Ne vom permite însă să spunem o anecdotă istorică, ce ar putea lumina oarecum arzătoarea cestiune o anecdotă pe care am căpătat-o dintr-un izvor vrednic de toată încrederea. Odată, Cuza-vodă călătorea cu primul său ministru Mihalache Cogălniceanu, către Turnul Severinului. Pentru întâia oară alesul nației românești trecea Oltul. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânșii, care, tot drumul până ...

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...

 

Paul Zarifopol - Recreația criticului

... se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o ...

 

Titu Maiorescu - Câteva aforisme

Titu Maiorescu - Câteva aforisme Câteva aforisme de Titu Maiorescu * O măsură a oamenilor și a lucrurilor este propria lor umbră. * Omul rău se pierde prin partea sa cea bună, omul bun, prin partea sa cea rea. * Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriași. Oamenii de rând cred că uriașii sunt mori de vânt. * Sălbaticii din America schimbau aurul și mărgăritarele pentru cioburile de oglindă din Europa. Așa fac și copiii, și mulți dintre noi rămân copii toată viața. * Respectul exagerat pentru întregimea cugetării împiedică acțiunea. Căci orice faptă este o verigă ruptă dintr-un lanț infinit, și omul activ este din capul locului condamnat la fragment. * Oare pârâul de la munte ar fi așa de limpede și de voios dacă n-ar fi rece? * Ferește-te de a da sfaturi. Problema e prea grea și răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura ta. Aceasta însă rareori se potrivește cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, altfel înțelege el. Sfătuind prudență, produci slăbiciune, și unde cereai tărie se aplică violență. Un element străin s-a introdus în sufletul celuilalt, și el și-a pierdut măsura. * Nemărginit ...

 

Urmuz - Isma%C3%AFl și Turnavitu

... la discreție oricum. Fu imediat concediat din serviciu. Fire afară din cale sensibilă și neputînd suporta o atare umilință,disperat, Turnavitu își puse atunci în aplicare funestul plan al sinuciderii, după ce avu însă mai întîi grijă să își scoată cei patru dinți canini din gură… Înainte de moarte se răzbună ...

 

   Următoarele >>>