Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ARDE

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 580 pentru ARDE.

Alecu Donici - Autorul și hoțul

Alecu Donici - Autorul şi hoţul Autorul și hoțul de Alecu Donici În întunericul lăcașului de umbre, În tartarul cumplit Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple Și unde merge omul de fapte osândit, Sosiră totodată La aspra judecată Un hoț răutățit, În sânge încruntat Care au și murit, Pe viață spânzurat, Și un autor vestit, Puternic în condei, Care au dezvelit Mult slobode idei, Ce-ntocmai ca Sirene* Era la glas duios, Dar, potrivit cu ele, Și mult primejdios. Orânduielile la iad sunt cu grăbire, Nu este ca la noi zadară prelungire Și hotărârile se dau într-un minut. Fără zăbavă dar, Pe două strașnice grătare de metal S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut Și bieții vinovați în ele au intrat. Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad, La care singură Alecto** foc au dat, Stârnind o flacără atâta de grozavă, Cât bolțile la iad Mai toate au crăpat; Iar către autor părea asprime slabă. Sub el la început Ardea un focușor abia-abia văzut, El însă ne-ncetat mai rău se aprindea. Trecură zile, ani și sub tâlhari de mult Cenușă s-au făcut, Iar focul sub autor necontenit ardea. ...

 

Alexandru Macedonski - Filozofia morții

... e oare?... — Un somn de-odihnă sfântă, În care, lutul nostru, prin lut iar se frământă, Suprema preschimbare să-și poată înlesni! Hârtia dacă arde, cenușă este-o parte, În fum ușor pe dată cealaltă se desparte; Așa și corpul nostru din două e-ntocmit La lut, rămâne lutul, de ... moarte nu ați murit, Trăiți în totul ce e văzut Din nevăzutul unde-ați pierit; Al vostru suflet este-n tot locul, Zboară cu vântul, arde cu focul, Se află-n frunza care-nverzește, Șoptește-n apa ce șerpuiește, Respiră-n floarea ce-mbălsămește, În noi trăiește, trăim într-însu. Mume ...

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă, Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe Ies fantastic ici și colo din noptosul labirint, Au tunici ...

 

Alexandru Macedonski - Palidă umbră

... iad? Coboară-n suflet de-ți amintește... Al meu ce-mi spune e că iubește, Și dacă suntem îngeri ce cad, De ce n-am arde ș-aici ca-n iad? Palidă umbră, reflex bizar În care s-află iadul și raiul, Cu unul arde

 

Alexei Mateevici - În Betleem

Alexei Mateevici - În Betleem În Betleem de Alexei Mateevici Noapte-adâncă. În ceruri, sus, Stele ard tremurătoare; Doarme Pruncul Iisus Sub privirile Fecioarei... Pace-n cer și pe pământ, Numai glas de cântători... Îl slăvesc pe Pruncul Sfânt Îngeri — sus, iar jos — păstori. Varsă line străluciri Pruncul sfânt și luminos, Și cereștile luciri Ard pe fața lui Hristos. Steaua de la răsărit S-a aprins cu foc în cer, La-nchinare au venit Craii dintr-acele țări. Decembrie

 

Alexei Mateevici - Cântarea slavei

Alexei Mateevici - Cântarea slavei Cântarea slavei de Alexei Mateevici Voi, munți singuratici, moșnegi cununați Cu stele în ceruri albastre, În leagănul vostru de codri păstrați În taină cântările voastre, Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând Din tainica voastră dumbravă Se-nalță cu fală în sus, proslăvind Nespusa a Domnului slavă. * În voi își deșteaptă plânsorile lor Pădurile-n toamna târzie, Pe când le apucă al luptei fior Și-a vântului groază, mânie, Și mare vi-i jalea, când vânturi străbat Prin tainica voastră dumbravă, Dar vifori, furtuni și chiar frunze ce cad Vă cântă a Domnului slavă. * La voi m-a adus în cărările ei A zilelor soartă săracă, Pădurea cea mândră din ani mititei Mi-a fost și iubită și dragă; Cântarea frumoasă din codrii bătrâni Dă strunelor mele viață; Și mândre povești din strămoșii creștini Truditul meu suflet învață, -- Povești — de pe când oameni sfinți locuiau Prin tainica voastră dumbravă, Povești — de pe când ne-ncetat proslăveau Nespusa a Domnului slavă. * Din văile voastre, în largul cuprins, Privirea mea zboară departe Și-n mintea mirată răsare aprins Fiorul măririlor moarte... Un ...

 

Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun

Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun (Adunate din norod) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Doi boieri de cei mari, O! Leroi, Doamne [1]! Ca și doi drumari, O! Leroi, Doamne! Vin din Rusalim, Merg spre Vithleem. Dară cine sunt? Îi Iosif cel sfânt Și Maria sfântă, Care așa cuvântă: — Iosif, mi-i greu De acest drum rău. Vină să ne odihnim. Și să ne umbrim. De un plop au dat Și acolo au stat, De s-au răcorit. Plopul că s-o clătinat, Umbra că s-au tras, Soarele i-au ars... Sfânta Maria Mult se supără Și mi-l blestemă, Din gură-mi zicea: — Plop afurisit, Să nu fii rodit, Să crești tot în sus, Umbră nu mi-ai adus! Iară au plecat Și ei mi-au plecat Prin văi și vâlcele, Miriști, păpușoiști. Precista au picat, Căci s-au împiedicat De-o tufă din cale. Ea, oftând cu jale, Din gură-mi zicea Și mi-o blestema: — Tufă-afurisită, Să nu crești în sus, Cine de tine se va-mpiedica, Toți te-or blestema... Iar au mai plecat, Un măr au aflat. Și ei ...

 

Alexei Mateevici - Căutarea lui Dumnezeu

... frică mare Spre cer am îndreptat chemare, Dar urma sfintelor picioare Eu nici aicea n-am găsit. Și iarăși văd minune nouă: Roș-sângeratic cerul arde Dintr-însul ploi de fulger plouă, Ducându-se-n vârtej departe. Și toate ard, de foc aprinse, Și sufletu-mi înspăimântează, Dar focuri și săgeți ...

 

Alexei Mateevici - Cina cea de taină (IKP)

Alexei Mateevici - Cina cea de taină (IKP) La cina Sa Hristos ședea De ucenici înconjurat, Și greaua soartă prevedea Ce avea degrabă de răbdat... Adâncă liniște și pace În taina Lui netulburată; Orașul și Sinodul tace... Cu jertfa Lui nevinovată La masa serii de iertare Era ființa vânzătoare A Iudei. Cu privire blândă, Cu aceeași bunătate sfântă Hristos la dânsul căuta, Știind că I-au gătit paharul De chinuri și cu sânge-n două, Îi scaldă buzele-n amarul Durerii pentru lumea nouă... Adâncă scârbă-L săgeta... Și mila pentru vânzător, Și pentru groaznica Lui soartă. A blândului Mântuitor Priviri de foc făcea să ardă... Era atunci frumos nespus Mântuitorul Iisus, Când fruntea Sa în jos plecând, A zis încet, c-un tainic gând El proroceștile cuvinte: ,,De-aicea unul Mă va vinde." Din răsăritul ce ardea Venea întunecimea serii... Cu ucenicii săi ședea În pacea sfântă a cămării Din muntele Sion — Hristos. Mâhnit, cu glasul tânguios, Rostea amara prorocire: ,,Sionul nu se va aprinde De arderea luminii vie A dimineții luminoase, Cu mâna sa cea păcătoasă Un ucenic de-ai Mei M-a vinde!" Și ...

 

Artur Stavri - În țintirm

... vînt; Peste lespedea greoaie ce de-asupră-mi o să șadă De pe creangă floarea moartă răvășită o să cadă — Și la căpătăiul groapei arde-or candelele sfinte Rumenind pănă departe cripta tristelor morminte; Iară luna o s'arăte din senin vederei voastre Un popor întreg de gînduri adormit sub ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Bradul (Hasdeu)

... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Bradul (Hasdeu) Bradul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Când arde soarele de mai, Când vântul iernii geme, Mărețul brad pe naltul plai Stă verde-n orice vreme. O rădăcină de colos Și-a sfredelit ... tot așa petrece. D-ar fi să-i dați în văi adânci Odihnă dezmierdată, Răpindu-i viscole și stânci, L-ați omorî pe dată! Când arde

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>