Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ARDE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 580 pentru ARDE.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Bradul (Hasdeu)

... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Bradul (Hasdeu) Bradul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Când arde soarele de mai, Când vântul iernii geme, Mărețul brad pe naltul plai Stă verde-n orice vreme. O rădăcină de colos Și-a sfredelit ... tot așa petrece. D-ar fi să-i dați în văi adânci Odihnă dezmierdată, Răpindu-i viscole și stânci, L-ați omorî pe dată! Când arde

 

Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822

... grele. Nepotul Ah, moșule, nouri negri dinspre crivăț năbușesc (grecii), Și dinspre răsărit alții în contra lor năvălesc (turcii), Și pe cer ca o văpaie arde și se tot lățește; Iar deasupra pe cetate negură de fum mocnește.     Și trăsnetele clocotesc,     Și chiar ca uliul chitesc,     Să cadă peste cetate,     Unde ... A cerului răzbunare, ce pe cel rău pedepsește, Iar celui cu fapte bune “nu te temeâ€� îi șoptește. Nepotul Ah, moșule tăiculiță, iaca arde, se aprind     Mănăstiri, case înalte, Clăbuci de foc se ridică, și limbi de foc se întind,     Mi-i frică de moarte! Și când fulgerele crapă ...

 

Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu

... sânta ta lege, Și revărsând lumii raze priincioase; Dar de-ar fi de focuri aceste candele, De-ar fi de topazuri cerurile pline, De-ar arde efirul cu înflăcărare, Or de-ar fi brilanturi pe cer presurate, Sau luni și cometuri de foc arzătoare, Toate către tine ca către zi noaptea ...

 

Dimitrie Bolintineanu - O patimă

... Dimitrie Bolintineanu - O patimă O patimă de Dimitrie Bolintineanu Vai! Un foc mă arde! Ard și tremur eu! Ca un crin în vânturi saltă pieptul meu. Ochii-mi varsă lacrimi și totdeodată Razele-aurorii în față-mi se-arată ...

 

Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles

Dosoftei - Din Molităvnic de-nţăles Din Molităvnic de-nțăles de Dosoftei [STIHURI LA CUMINECĂTURĂ] I Vrând să mănânci, omule, trupul stăpânului, Cu frică te apropie, să nu te arz, că focu-i. Și dumnezăiesc bând sânge spre prăființă, Întăi te-mpacă cu carii îț sunt mâhniț. De-acii cutezând tăinuită mâncare să mănânci. II Mainte pănă a nu lua de strașnica jărtvă A viață făcătoriului trup a despuitoriul, Într-acesta te roagă chip cu cutremur. III Iată că vii1 spre duimnezăiasca cuminecare, Ziditoriul mieu, să nu mă arz cu prăființarea, Că foc ești, pre nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind. A lui Dumnezău trupul mă dumnezăiază și hrănește, Dumnezăiază-mi duhul, iară mintea îm hrănește minunat. 1 vin. Deaca vei dobândi de buna prăființare A viață făcătoarelor tăinuicește daruri, Să lauz îndatăș, să mulțămești cu multul Ș-acestea cu cald din suflet lui Dumnezău să zâci: Slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău! [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ] De la prăvuite buze, de la inemă spurcată, De la necurată ...

 

Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu

... sânta ta lege, Și revărsând lumii raze priincioase; Dar de-ar fi de focuri aceste candele, De-ar fi de topazuri cerurile pline, De-ar arde efirul cu înflăcărare, Or de-ar fi brilanturi pe cer presurate, Sau luni și cometuri de foc arzătoare, Toate către tine ca către zi noaptea ...

 

George Coșbuc - Crăiasa zânelor

George Coşbuc - Crăiasa zânelor Crăiasa zânelor de George Coșbuc Orcanul însuși stă domol Și-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Ușoare, ca de neguri, fug Prin liniștea adâncă, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesărutați încă. Vezi tu departe-n Răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul: Acolo ele-n veci nu mor Și vara-n veci nu moare, Iar ele-și au crăiasa lor Și toate sunt fecioare. La țara lor nici zmei n-ajung! Dar într-o zi, la poartă, Bătu, de drumul greu și lung, Slăbită și mai moartă, O fată de-mpărat, cerând Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blând, Și cum te cheamă? Ana. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiasei noastre am să-i spui Să vie să-ți descuie. P-un nor de aur lunecând A zânelor crăiasă Venea cu părul râurând, Râu galben de mătasă. Crăiasa-n purpur și-n smarald S-ascunde, nu s-ascunde, Străbați cu ochii viul cald Al formelor rotunde. Ard flacări ochii ei crăiești Cum stă la ...

 

George Coșbuc - Somnul codrilor

... despre această ediție La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc Stă singur. E întuneric și plin de spaime locul, Arnulf e însă tare, și vesel arde focul. El și-a-ncercat departe prin alte țări norocul Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc. Așa dori Hatursa: bărbatul ei ... a plecat — Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat. E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere; Și focul arde vesel, e noapte și tăcere. Dar galbenele flăcări prin codru străbătând Ajung pe la culcușul de iederă uscată A negrei Nopți. Și Noaptea ...

 

Grigore Alexandrescu - Cântecul Jianului

... brazda dracului Prin ușa bogatului, Să-i dau măciuci după cap, Să-l aduc la plug legat, Să-i iau ce a câștigat. Arde-vă focul, ciocoi! Pune-voi mâna pe voi, Cu măciuca să vă moi, Că voi ne beliți pe noi. Bate vântul, viscolește, Eu de gazdă ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea

... mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul

... un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc, Aprinde, arde tot ce-ntâlnește; Astfel, îndată ce s-a ivit, Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează, Prin vine-mi repede circulează Focul ce m ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>