Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ASTRU

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 39 pentru ASTRU.

Mihai Eminescu - Doi aștri...

Mihai Eminescu - Doi aştri... Doi aștri... de Mihai Eminescu Am văzut doi aștri, Strălucind albaștri Sub o frunte-n vis; M-a-necat seninul Când privii divinul, Blândul lor surâs. Și mi-am zis în mine: Înger cu lumine De-un adânc noroc... Din a vieții tale Înflorită cale Cum nu stai în

 

Mihai Eminescu - Doi aștri

Mihai Eminescu - Doi aştri Doi aștri... de Mihai Eminescu Am văzut doi aștri, Strălucind albaștri Sub o frunte-n vis; M-a-necat seninul Când privii divinul, Blândul lor surâs. Și mi-am zis în mine: Înger cu lumine De-un adânc noroc... Din a vieții tale Înflorită cale Cum nu stai în

 

Alexandru Vlahuță - Dormi în pace

... vieții noastre cale Nimeni alt nu ni-l îndreaptă: dumnezei ne suntem noi. Lumea asta-mbătrânită în mizerii și nevoi Singură se cârmuiește. Piatră, floare, astru, om, Toate-au izvorât, în noaptea vremilor, dintr-un atom, Rând pe rând, una din alta, fără știrea nimănui. Tot ce Biblia ne cântă decât ... și plâng, ea trece zâmbitoare și senină... Eu mă târâi prin noroaie, ea plutește-n cer albastru... Câtă depărtare, Doamne, de la vierme pân la astru! Dar cum lunecă prin stele, fără să le-atingă?... Cine Mân-atâtea lumi, cu pază, pe cărările senine? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A, ce mic, și ce ...

 

Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 2)

Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 2) Serenadă de Cincinat Pavelescu Pantum (Cristian Cherfils) Privighetorile pădurii se zbenguiesc prin frunzătură, Clipesc miimile de stele p-un cer senin și liniștit, E mult mai rece al tău suflet chiar decât marmura cea sură, Tu nu mai vei iubi atâta, fiindcă iubind ai suferit, Sclipesc miimile de stele p-un cer senin și liniștit, Se iau cu aștrii vii la-ntreacăt fosforescenții viermișori, Tu nu mai vei iubi atâta, fiindcă iubind ai suferit. Vai! cerul e făcut să fie când de lumină, când de nori. Se iau cu aștrii vii la-ntreacăt fosforescenții viermișori; Întoarnă firea-nduioșată un cor divin d-un farmec rar, Vai! cerul e făcut să fie când de lumină, când de nori, Și se iubește și se plânge, iar celelalte-s în zadar. Întoarnă firea-nduioșată un cor divin d-un farmec rar; Și tot vibrează, iar ecoul răpește marmura cea sură, Și se iubește și se plânge, iar celelalte-s în zadar! Privighetorile pădurii se zbenguiesc prin frunzătură. 1892

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... de alte lumi, de alte întîmplări, de altă viață. Nepăsătoare, natura își reluă somnul, ca și cum cerul n-ar fi rămas văduv de un astru de foc, ca și cum o nestemată n-ar fi căzut din uriașa salbă ce-o poartă la gît universul. Enric alergă însă și în ...

 

Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară

... în makerie! Numele „comeată" iaște ghe jănul femenin: o comeată, două comeate, și gherivă ghe la coma, coamă, capelură, pleate lunji, reșpective: comată, comeată, astru pletos, vulgo stea cu coadă. Apărițiunea comeatelor au esărțitat togheauna înrâurire asupra maselor populare, asupra prostimii, cu atâta mai mult că aceea apărițiune au fost ...

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ...

 

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele Povestea magului călător în stele de Mihai Eminescu I În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborînd pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc' adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră 'mpărăți Ce - avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea Și mâna lui sbârcită, uscată însă, tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins ...

 

Alexandru Macedonski - Imn

Alexandru Macedonski - Imn Imn de Alexandru Macedonski Tăcut mă urc pe colină Soarele s-a înălțat, Câmpul se scaldă-n lumină, Aerul e parfumat! Văd raze, scântei și rouă, Petale de flori ce plouă Și lumea îmi pare nouă, Fii, Doamne, glorificat! Se pare c-o legătură Este-ntre cer și pământ! Cerul nu este natură? Natura, Dumnezeu sfânt? El e-n făpturile sale, Tot omul și-l află-n cale De plângi, el plânge cu jale, De cânți, al lui e-al tău cânt! Pământul de-l stăpânește, Este că-l stăpânim! Crima de-o pedepsește, Este c-o pedepsim!... Din univers se compune, Totul la Tot se supune. Și iarba care se-nclină, Și astrul luminător, Și vântul care suspină, Și râul tânguitor! Și stelele nenumărate Cu lumile nemăsurate, Și florile care-nfloresc Pe văile care rodesc! Și nu e-mpărat sau rege Afară dintr-astă lege! Unii i-au zis Rațiune, Făcându-și iluziune; Alții-n materie-l pun; Mulți după plac îl compun! Dar eu, care-l simt în mine, Dar El, care-mi curge-n vine, Creieru-mi care-l conține Îmi strigă cu toți împreună Este oriunde voiești Pe buzele noastre ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de august

Alexandru Macedonski - Noaptea de august Noaptea de august de Alexandru Macedonski Atâta știu, că era noapte, dar nu și veacul când era... Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cântec de teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus,     fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare     spre alt soare... Ș-atâta știu: că era noapte, și ca să știu mai mult nu pot, Decât c-acea terasă albă și largul cântec de teorbă Erau și zbor nebun de aripi, erau și zbor de-naltă vorbă, Dar spre-a cuprinde clipa de-aur n-a fost Parnas și nici Olimp, Și de-a fost ieri, sau cine știe în ce trecut de loc și timp, Se desprindeau din armonia ce depărta de ea pământul, Priceperi ce-n eternitate își împingeau mereu avântul, Și ce spirale nesfârșite, nălțimea nu-și ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie

... un cer curat și-albastru Și inime voioase și inime-n dezastru, Și noi avem în aer parfum și melodii; Avem pe Heliade; Alecsandri, un astru; Avem Bolintinenii cu sfinte rapsodii; Avem Depărățenii, precum și Franța soră, Avut-atâtea genii apuse-n auroră, Dar ce n-avem, desigur, sunt suflete să ...

 

   Următoarele >>>