Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BORTĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 22 pentru BORTĂ.

George Topîrceanu - Infernul

... trecea... Și cele nouă Muze Îl zgâriau, purtându-l sub escortă Și obligându-l să le ceară scuze. — Degeaba cauți, i-am strigat prin bortă, Să scapi de blamul negrei tale fapte! Sus, pe pământ, poetul te suportă, Dar jos te-așteaptă a lui Cain noapte, Precum a ...

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica

Ştefan Octavian Iosif - Zmeoaica Zmeoaica de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt ! — N-ai teamă, copilă de crai, căci cu noi E Galben-din-soare, copilă, n-ai teamă ! Aruncă năframa cea scumpă-napoi, Să crească un codru năstrușnic de-aramă : Pîn'dinții Zmeoaicei, rozînd, s-or toci, Noi fi-vom departe, departe de-aci ! — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Nu simți tu dogoarea arzîndu-te-n spate ? E crunta Zmeoaică cu chipul hidos : Rozînd la copaci, prin pădure străbate. Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi, Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi ! — N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă, al inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier ! — ...

 

Antioh Cantemir - Cămila și vulpea

... nici gândea că leul în vizunii să șeadă, Dar cine cată coarne, la minte e cam scurt. Cămila iute-aleargă, cu mare bucurie Găsește acea bortă sub niște frasini vechi, Și capul își afundă îndată-n vizunie, Iar leul cu cruzie o prinde de urechi. Ea trage, el nu lasă, pân ...

 

Gheorghe Asachi - Epilog la o colecție de fabule

... Și de său vor sătura-o, Un guzgan politicos, Ca să-ncheie a ei soartă, O va trage-n a lui bortă

 

Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis

Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis Cugetările sărmanului Dionis de Mihai Eminescu Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună! Și mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde, Și-n această sărăcie, te inspiră, cîntă barde — Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă Cu himere!… Dar de unde? Scîrțîie de vînt fereasta, În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. Uh! ce frig… îmi văd suflarea, — și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn — iar de coate nici că-mi pasă, Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod — cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. Cum nu sunt un șoarec, Doamne — măcar totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele — nici că mi-ar păsa de ger… Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat, borta-n părete și nevasta — o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți- ...

 

Mihail Cuciuran - O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu

... se rădică și zboară, Din locurile acele, lăsîndu-mă pe mine, Să mai jălesc și eu un minut într-o sară ; Să-și caute o bortă de ragaz pentru sîne. Tăcere împregiuru-mi iar să statornicisă, Dar m-a stăpînit mult, ș-îndată s-a curmat, Filomela ...

 

Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului

... o plăcintă Și el pe vârfu său pusă, când mai mică, când mai mare, După chef și după crieri poartă fieștecari, Și altile iar au bortă și apoi cu păr îmbrăcat." Cupidon iasă și zice: "Cunosc cest lucru ciudat; Mă dusesem la o fată în săptămâna trecută, Și pe furiș, vrând ...

 

Mihai Eminescu - Umbra mea

Mihai Eminescu - Umbra mea Umbra mea de Mihai Eminescu Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în peretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget... cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi și deșirate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mă mulțumească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu cu mine . Ciudat! Această despărțire a individualității mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru și lung umbra mea, astfel încât ea, jenată de-atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe perete până ce ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

Mihai Eminescu - Cezara Cezara de Mihai Eminescu 1876 Nuvelă originală Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

Ioan Slavici - Budulea Taichii Budulea Taichii de Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De-mi părea bine? Dar se-nțelege că-mi părea bine. Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinereților, cu toate farmecele ei, acuma pierdute pentru totdeauna; și nici unul dintre noi toți, care împreună am trecut prin acea lume, nu poate să se gândească la tinerețile sale fără ca să-i treacă, așezat, retras și întotdeauna înțelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu era numai al Taichii, ci și al nostru al tuturora. Mie, îndeosebi, mi se cuvenea oarecare întâietate la împărțeala părerilor de bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. Nea Budulea, înainte de toate, avea un picior mai scurt decât cel- lalt și era un om scurt, gros, rotund la față și zâmbea mereu când vorbeai cu el. Fără de dânsul nu se putea nici un fel de veselie în sat la noi, fiindcă el cânta mai bine decât toți și din vioară, și din ...

 

   Următoarele >>>