Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CLOCOTI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 107 pentru CLOCOTI.

Alexandru Vlahuță - Sonet (Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare)

Alexandru Vlahuţă - Sonet (Vrăjit, tot şesul clocoteşte-n soare) Sonet de Alexandru Vlahuță Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare, Și-i zvon e nuntă mare-n lumea mică: O pulbere de glasuri se ridică Din mii de guri, un templu-i orice floare. Tu n-ai iubit, nu știi ce va să zică Puterea asta-n veci renăscătoare. Și totuși o presimți, căci visătoare Te strângi de brațul meu, parcă ți-e frică; Clipești, și buzele, nesărutate, Îți tremură, ca-n somn, de-o aiurire, Și inima neliniștită-ți bate... În jurul tău palpită-ntreaga fire; Iar florile-s așa de parfumate, Că-n clipa asta tu respiri

 

Alexandru Vlahuță - Cârmacii

Alexandru Vlahuţă - Cârmacii Cârmacii de Alexandru Vlahuță Lui V. A. Urechiă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase, Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți. I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi, Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini O ...

 

Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822

Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii L. Rebreanu: Golanii de George Topîrceanu Subiectele schițelor dlui Rebreanu sunt simple și originale. În prima bucată a volumului ( Golanii ), asistăm la zbuciumul unui „întreținutâ€� care și-a făcut o carieră din josnicia lui și care, ajungând în pragul bătrâneții, se vede părăsit pentru întâia oară de amanta întâmplătoare care-l hrănește. Tot atât de impresionantă e criza sufletească prin care trece acest tip, țesută din gelozie, tristeță sfâșietoare și spaimă pentru viitor, pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepțiaâ€� lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea. Cu această schiță (ca și cu alta, Culcușul ) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri. Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel, alcătuiesc un fel de breaslă aparte, certată cu morala și aproape întotdeauna și cu legile societății. Pentru ei lumea e împărțită în „șmecheriâ€� și „fraieriâ€�. Șmecherii sunt acei care au înțeles rostul acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora, să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care ...

 

Vasile Alecsandri - Baba Cloanța

... Țipă cocoșul trezit; Iar Satan afurisit Cu-a sa jertfă se aruncă În băltoiul mucezit! Zbucnind apa-n nalte valuri, Mult în urmă clocoti, În mari cercuri se-nvârti, Și de trestii, și de maluri Mult cu vuiet se izbi. Iară-n urmă liniștită Dulce unda-și alina, Și ...

 

Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)

Constantin Stamati - Dragoş (Stamati) Dragoș de Constantin Stamati (Baladă) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ochii minții mele îndărăt se uită, Răzbătând prin pâcla trecutelor seculi; Deci ridic voalul vechimei bătrâne Și Dragoș s-arată pe cal de minune. Pe al lui coif luciu s-învăluiesc pene, Și săgeți călite răsună în tulbă-i, El zboară călare pe șes ca un vifor, În zale porumbe, cu de oțel paloș. Soarele apune după înalt munte, Sara se ridică din adânci prăpăstii, Eroul ajunge în pustiii codri Și printr-a lor vârfuri abia vede cerul. Furtună grozavă pe aripi negrite, Dinspre apus vine vâjiind în aer, Văile suspină, codrul clocotește Stejari de ani sute scârșnesc să se rumpă. De ploaie și vifor nu-i adăpostire, Și nici că se vede de om locuință, Ci prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă văpaie dintr-însa clipește, Care se prevede în apa ce curge, Iar prin ferești umbre când și când s-arată ...

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... de atuncea. ...Poate să fi avut vreo cinci-șase ani. Într-o seară mă jucam în grădinuța din față. Cum făceam grămezi de nisip, deodată clocoti strigătul grabnic și deznădăjduit al trâmbiței de foc. Și într-o clipă năvăli, în goana nebună a cailor, șirul întreg de care cu ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Imnul muncii

Ştefan Octavian Iosif - Imnul muncii Imnul muncii de Ștefan Octavian Iosif Acum începe munca cea spornică și saltă C-o grabă fericită dintr-o rotilă într-altă, E-o spornică-nfrățire de mii și mii de fire, Ca un acord armonic de încordate lire. E-o goană de bobine, de roți și transmisioane, Ce prind să se-nvârtească și-ncep să se hârjoane. Și vuie toată casa de-asurzitoarea larmă. Ici munți albi de zăpadă se zdrumică, se sfarmă, Pe roțile-nroșite ies norii albi de aburi; Viu apa clocotește și colcăie în jgheaburi; Urzeala străvezie pe suluri se destramă; Ici fără preget zboară suveica și recheamă Mereu tot alte fire ce se-ntrețes grăbite În unda înspumată a pânzei înălbite, Și fabrica răsună de sfântul glas al muncii, Al muncii ce hrănește și mamele, și

 

Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul

Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme       De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte       Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza       Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară,       În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte !       Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne       Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte... De palidul păstor lunatic       Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste...       Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana,       Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste... Suspină apele sfioase       În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore...       La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ;       Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane       Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri...       Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?...       Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul       Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de ...

 

Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos

Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos Cântec voluptuos de Alexandru Macedonski Ale sângelui furtune cine nu le-a cunoscut, Cine n-a simțit căldura soarelui ce-i curge-n vine N-o să știe niciodată ce ascunde-adânc în sine     Învelișul meu tăcut. Fără nici-o-nsuflețire e ș-o apă liniștită, Însă mintea ce cutează, însă ochii ce pătrund, Clocotind sub mii de forme, află viața încâlcită     De la creștet pân' la fund. Oh! Ascultă... Iată noaptea ce de mult o așteptăm... Cu zgârcenia nu merge când te-apuci să faci pomană... Să chemăm o voluptate mai presus de cea umană     Și în ea să ne-

 

Alexandru Vlahuță - Păcatul

Alexandru Vlahuţă - Păcatul Păcatul de Alexandru Vlahuță Păcătuit-a omul în vremuri fericite, Când nu-i lipsea nimica, nici hrană, nici odihnă, Când n-avea a se teme de zile amărâte, Când roabă-i era lumea și el domnea în tihnă. Pământul, încă proaspăt, pătatu-s-a de sânge Când lumea era largă și oamenii puțini, Când nimenea, sub soare, n-avea de ce se plânge, Când cerul n-avea trăsnet și nici pământul spini. Și vreți ca astăzi omul să nu păcătuiască? Când grijile-l apasă, nevoile-l muncesc, Când el se vede-n lume menit să pătimească, Când rălele-l frământă, și poftele-l robesc! Și vreți să n-avem Caini, când e nepotrivire, Și ură și cruzime în neamul omenesc, Când neagra dușmănie și lacoma râvnire De-a pururea-ncuibate în inimi clocotesc! Nu, nu; din nopți pierdute în vremuri depărtate Blăstemul stă pe oameni, în veci vor suferi, Și râvna, și ispita, și negrele păcate Născutu-s-au cu lumea, cu lumea vor

 

   Următoarele >>>