Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru COSTIȘĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 32 pentru COSTIȘĂ.

Alexandru Macedonski - Se duce...

... Alexandru Macedonski Se duce noru-n al său zbor Ca gândul meu rătăcitor, Aci de lună poleit, Aci de noapte înnegrit. Se duce râul pe costiș, Încolăcit pe sub frunziș, Aci șoptind un cântec blând, Aci umflat și spumegând. Se duce vântul printre foi, Se duc și lucruri vechi și noi ...

 

Alexei Mateevici - Expoziția din Kiev

Alexei Mateevici - Expoziţia din Kiev Expoziția din Kiev de Alexei Mateevici (Mai—octombrie 1913) Expoziția (vâstavka) din Kiev, care a avut loc în vara aceasta, prin bogăția lucrurilor scoase la vedere a înfățișat o priveliște măreață. După planul, ce s-a avut în vedere la început, ea a fost să fie numai o expoziție a țărilor de miază-zi a Rusiei, dar mai pe urmă acest plan a fost lărgit, și expoziția a primit numirea de „Expoziția fabricilor, gospodăriei sătești, negustoriei, științei și meșteșugurilor din toată Rusia“. Expoziția din Kiev a prins o bucată de loc destul de însemnată: toată toloacă numită Troițkaia în partea târgului, ce poartă numele de Bessarabka (de la numirea țării noastre — Basarabia) și, pe lângă asta, costișele dealurilor megieșe. Aici au fost 31 de pavilioane (locașuri pentru lucrurile scoase la privire) de ale comitetului expoziției și 132 de pavilioane ale fabricilor și caselor de negustorie din toată Rusia. Vederea de dinafară a expoziției a fost foarte frumoasă. De la poarta cea mare de intrat se începe o toloacă lungă, ...

 

Constantin Negruzzi - Idilie

Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...

 

Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)

Constantin Stamati - Frunzele şi rădăcina (Stamati) Frunzele și rădăcina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Și tot noi umbrim păstorul, Și sub ale noastre poale odihnește călătorul, Și a fecioarelor horă sub noi cântă și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind groaznic, au întrebat cu glas mare: „Cine este-acolo, oare, Cu noi de se potrivește Și cu obrăznicie grăiește?â€� „Noi ...

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie

George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. ...

 

Ion Creangă - Povestea unui om leneș

Ion Creangă - Povestea unui om leneş Povestea unui om leneș de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 7, 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Așa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi țărani, zicând: — Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, și-l duceți la vro doftoroaie undeva, să se caute. — Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani; să ierte cinstită față dumnevoastră, dar aista e ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Frunzele și rădăcina (Stamati)

Ivan Andreievici Krâlov - Frunzele şi rădăcina (Stamati) Frunzele și rădăcina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Și tot noi umbrim păstorul, Și sub ale noastre poale odihnește călătorul, Și a fecioarelor horă sub noi cântă și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind groaznic, au întrebat cu glas mare: „Cine este-acolo, oare, Cu noi de se potrivește Și cu obrăznicie grăiește?â€� †...

 

Vasile Alecsandri - Ceasul rău

... ntre munți se pierde Stau de mi-i privesc Două surioare, Albe lăcrimioare, Care mi-i jelesc: Vezi tu, surioară, Oastea se coboară Colo pe costiș, Vezi-o cum pătrunde Pe rând și s-ascunde Colo-n stejăriș. Vai! nu se mai vede! Cine, cine-a crede Grija ce ...

 

Vasile Alecsandri - Sergentul

Vasile Alecsandri - Sergentul Sergentul de Vasile Alecsandri Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicând în gândul lui: „Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă ... Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!“ Și bietul om, slab, palid, având sumanul rupt Și o cămeșă ruptă bucăți pe dedesupt, Pășea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață, Și-n ochii lui de vultur adânci, vioi și mari Treceau lucioase umbre de eroi legendari. Opinca-i era spartă, căciula desfundată, Dar fruntea lui de raze părea încoronată. Calică-i era haina, dar străluceau pe ea Și crucea „Sfântul Gheorghe“ ș-a „României Stea“.     Românul venea singur pe drumul plin de soare, Când iată că aude fanfare sunătoare Și vede nu departe în fața lui venind Un corp de oaste mândră în aur strălucind. Erau trei batalioane de garda-mpărătească Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească. În frunte-i colonelul semeț, pe calu-i pag, La bravii săi tovarăși privea ades cu drag, Și inima în peptu-i bătea ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855 Suvenire din 1855 de Vasile Alecsandri Lui Ion Ghica Amice, În cumplitele catastrofe de la Sedan și de la Metz, doi oameni nenorociți, mareșalul Bazaine și generalul Wimpfen, au avut trista misie de a subsemna cu numele lor cele mai colosale capitulații din istoria militară a lumii. Acești doi capi de oaste, dintre care unul, mareșalul Bazaine, implicat într-un proces celebru, a fost condamnat la degradare și la închisoare pe viață, am avut ocaziune de a-i cunoaște la Crâm, în niște împrejurări ce-mi place a-mi reaminti, căci ele se raportează la un timp de glorie pentru imperiul Franței, un timp de mari evenimente politice care au produs regenerarea patriei noastre. Iată notele ce găsesc în jurnalul meu de călătorii. Ți le trimit în toată simplitatea lor, astfel cum ele au fost scrise sub impresiile diverse ce am simțit în primblarea mea printre ruinele orașului Sevastopol și pe țărmurile Crâmului ocupate de către armatele aliate în anul 1855. 25 noiembr. Pe Marea Neagră Gigantica expediție a puterilor de la Apus în contra colosului de la Nord și faptele săvârșite ...

 

Vasile Alecsandri - Vidra

Vasile Alecsandri - Vidra Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Frunză verde peliniță, Pe cel deal, pe cea colniță, Primblă-mi-se-o cătăniță Cu doi bani în punguliță, Și cu doi în buzunari, Cu doisprece lăutari, Și cu doi, trei călușei Încărcați de gălbenei. Iar cu dânsa se afla, Tot pe lună se primbla, Stoian Șoimul, popă vechi, [1] Cu potcapul pe urechi, Ce s-a lăsat de popie Și de sfânta liturghie De s-a dat în haiducie. El de mijloc o ținea, Lângă pieptu-i o strângea, Și mereu o dezmierda, Și mereu o săruta, Și lăutarii cânta, Câmpii de se răsuna. Când fu către dimineață, Popa se spăla pe față, Barbă neagră pieptăna, La baltagu-i se-nchina Și pe Vidra mi-o trezea Și din gură-așa-i grăia: ,,Știi tu, Vidro, ce-am gândit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mânece largi Și-mpletește la colaci. [2] Fă colaci mari de doi saci Pentru cumnăței burlaci, Ș-un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. Apoi haideți amândoi Cu cotiga cu doi boi Peste codri, peste munți, La cei socri cam cărunți." II Amândoi ...

 

   Următoarele >>>