Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CREASTĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 77 pentru CREASTĂ.

Dimitrie Anghel - În furtună...

... aripele, rămîn neclintiți plutitori între cer și apă ca și cum ar fi atîrnați de un fir nevăzut, recad și se fac una cu o creastă de val, în stropi argintii se înalță din nou, se alungă în spațiu, se ajung înfrățindu-și zborul în rotocoale, cu cenușiu și alb pătează ...

 

Emil Gârleanu - Luptătorii

... puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte ...

 

George Coșbuc - Muntele Rătezat

George Coşbuc - Muntele Rătezat Muntele Rătezat de George Coșbuc Muntele și-acum ascunde Între nouri fruntea lui; Trăsnet când prin stânci pătrunde Dintre stânci și-acum răspunde Vulturu-ngrijat de pui. Fiarele și-acum își cată Sus prin codri adăpost, Turme când pe culmi s-arată Însă vârfu-i niciodată N-o să fie cum a fost! Că pe culmi atunci, pe creste, Uriași trăiau cumpliți, Cu copii și cu neveste. Noi știm numai din poveste, Că-s acum de mult pieriți. Ici, pe-un munte, câte unul, Altu colo-n pisc era; Când vorbea, urla ca tunul; Când fugea pe culmi nebunul, Sub el locul tremura. Noi le știm, românii, toate, Că trăiam și-atunci pe-aici. N-aveam grija lor, nepoate: Le păream prin vale poate Niște biete de furnici. Și trecură vremi, trecură, Uriașii puțintei Tot mai repede scăzură. Cei din urmă cari văzură Sfântul cer, îi știm pe trei. Un flăcău și două fete; Nimeni altu-n lung și-n lat. Ele-umblau nemângăiete Și-ntre ele-o ceartă dete, Cui să-i fie el bărbat? Prețul fu, ca-n vremi trecute, O cetate-n munți la nori: Care-o va clădi mai ...

 

Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân

Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel Bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...

 

Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân

Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...

 

Vasile Alecsandri - Visul lui Tudor Vladimirescu

... o ruginită! Maică! pistoalele mele Le-am visat făr' de oțele, Apoi încă-am mai văzut Șarpe galben prefăcut Ce purta coarne de țap Și creastă roșie-n cap, El avea ochi vânzător, Avea grai lingușitor Și mă tot ruga mereu Să mă duc la cuibul său.â€� „Ba, ferească ... ucis de dânșii. Nu mai este dar îndoială că cântecul poporal desemnă pe Ipsilanti însuși prin șarpele cu ochiul vânzător, cu graiul lingușitor și cu creastă

 

Dimitrie Anghel - Coco

... are culoarea aerului, și apoi se reîntorcea și mai trist și, reluîndu-și locul pe inelul ce se clătinase o clipă în vid, alb pe creastă și pe pîntec ca o zăpadă, plumburiu, ca presurat cu cenușă pe spete, pe aripi și pe picioare, roș ca zugrăvit cu sînge închegat pe ... bun venea spre el, o mînă tremurătoare se întindea spre trapezul lui mișcător și îl lua, un pămîntean și o înaripată se înfrățeau, pudrat pe creastă și licăritor de străluciri, el, bietul suflet rătăcitor de acum ce nu-și mai afla hodină, își întindea aripele pe umărul celui legat de pămînt ...

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...

 

Mihai Eminescu - Antropomorfism

Mihai Eminescu - Antropomorfism Antropomorfism de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă ­ O găină virtuoasă, o găină prea de treabă, Cu evlavie ea cată fire de-orz și coji de jimblă. Dară cine să admire a ei nuri și tinereță? Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie? Ah! în inima-i fecioară simte-o tainică văpaie Pentru cucurigul dulce din cântări de dimineață. Pierde gustul de mâncare, scormolește, de ți-i milă, În pământ ca să găsească chipul cel dorit într-una, Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună A lui umbră luminoasă ­ melancolica copilă! O găină-mbătrânită, venerabilă matroană, Ce demult e schivnicită de lumești deșertăciuni, Ea îi spune-ale ei taine, ca la raza-nțelepciunei Să găsească mângâiere pentru-a gândurilor goană. Iar călugărița veche, ce demult era iertată, Ce demult se dizvățase de plăcerile d-iubire, Ea ...

 

Dimitrie Anghel - Scînteia

Dimitrie Anghel - Scînteia Scînteia de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , an. IV, nr. 1151, 1 martie 1912. Purtătorilor de fărașe. Sunt energii supraomenești care te înspăimîntă. Într-o șubredă făptură de lut întîmplarea închide cîteodată atîta putere, atîta dărnicie de a se cheltui, o așa de covîrșitoare voință de a se manifesta, încît rămîi uimit. Tainice și triste însă, spre suferința șubredei închisori în care au fost închise, energiile acestea dorm coperite cum doarme cărbunele abia licăritor în cenușă, fără ca nimeni să bănuiască în el un incendiu. O întîmplare îl poate stinge, un pas greoi poate trece peste el ca să-l facă una cu pămîntul, dar vînturile patimilor rătăcesc și ele, aleargă de ici-colo, pătrund slobod pretutindeni și mica scînteie hrănită de ele poate deveni fluturul de foc ce-și va întinde aripele și va zbura luminînd întunerecul. Tăcute, făpturile acestea făcute pentru suferință, își ascund sîmburele de lumină, fumurie pare ființa lor pe dinafară, ingrată de cele mai multe ori a fost natura cu ele, ori chibzuită poate, ca un avar care-și ascunde lucrul cel mai de preț pe care îl are în cea mai de rînd și ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Loreley

Ştefan Octavian Iosif - Loreley Loreley de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Eu nu știu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veșnica-i melancolie Un basmu din zilele vechi. Se-ntunecă fără de veste, Lin apele Rinului curg, Și cresc ale munților creste Măreț strălucind în amurg. Pe stâncă un chip de femeie S-arată din negură blând, Brățara-i de aur scânteie, Ea-și piaptănă părul cântând. Ea-și piaptănă părul și cântă Un cântec de vrajă al ei; Te farmecă și te-nspăimântă Cântarea frumoasei femei! Pescarul, nebun, se repede Cu luntrea lui mică și, dus, Nici valuri, nici stâncă nu vede, El caută numai în sus. Vâltoarea-l izbește de coasta Stâncoasă, și moare-necat: Loreley a făcut-o aceasta Cu viersul ei

 

   Următoarele >>>