Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CREDIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 47 pentru CREDIT.

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

Alecu Russo - Dezrobirea ţiganilor Dezrobirea țiganilor de Alecu Russo Proiectul dezrobirii în curând va intra în dezbatere, și ne măgulim a crede că, deși această faptă a nației nu va fi mărturisită cu aceeași mărime de fizionomie națională de la 1749 în biserica Triisfetiților, rezultatul va fi tot același. Nu este îndoială că se va încuviința și despăgubirea, dacă cumva adresuri numeroase ale interesaților nu ar ierta de istov acea despăgubire. Până la promulgarea legii, (pe) care vom fi datori a o primi oricum, publicul este chemat de măria sa a (o) conlucra cu știința și opinia. Despre opinie o cunoaștem... Iar pentru știință, rămâne a o propune, discuta și răspândi presa până la ziua hotărârii. Cât de mărginit, mic este, un cetățean are datoria a aduce contribuția glasului și a precugetărilor sale în chestii de asemene, de aceea, deși nemărginit mic în rândul cetățenilor, ne credem dator a vorbi și ținti luarea-aminte a publicului asupra chipului despăgubirii. Hotărârea obștească let 7257 aprilie 6 nu rostește despre despăgubire. Dar putem crede oare că o despăgubire sau o răsplătire nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Diplomație

... Ce bună treabă ar fi! — Ce treabă? — Nu-ți spusei, frate! Este un ciufut bătrân, care are o pereche de case, depuse la credit pe zece mii de lei, și vrea să se desfacă de ele, fiindcă și-a făcut altele mai mari... și cere peste credit ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Apă beu!

... vă doară capul, De-atîta ce vă minunați, Vă lămuresc eu într-o clipă Această taină. Ascultați: E mănios Crîșmarul meu, Parale n-am, nici credit

 

Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"

Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării" Despre "Steaua Dunării" de Alecu Russo Ostenit de furtunoasele câșlegi ale acestui an, care nu seamănă a ține toate frumoasele făgăduințe ce bucurase inimile și nădejdile românilor la începutul lui, m-am dus spre țară, pentru a răsufla și pentru a zice ca cel cântec mai moldovenesc decât toate cântecele: Vară, vară, muma noastră, Ia bruma de pe fereastră Și zăpada de pe coastă, Și o fă iar rotăgoală, Să mă mai dau ici de vale, Să mai clănțăi din pistoale; Să mai văd soarele lucind, Să mai văd iarba dând, Codrii înverzind; S-aud copilașii chiuind, Ciobănașii fluierând. Din acest umor carnavalesc, primblat douăzeci și patru ceasuri într-un târg de munte, unde odinioară, în cinstea patriei, am fost locuitor, am făcut mai multe descoperiri, ce simt nevoia de a ți le împărtăși. I. Că numărul abonaților la Steaua Dunării ar fi mare... deși mare... dacă!... Pot oare spune acest dacă?... Nu te vei mânia și supăra ca alți redactori... care nu se mulțumesc a fi numai redactori, dar vor a fi școală, sau cel puțin un eho al școalelor muncite ...

 

Gelu Vlașin - Neoplazie

... com în noaptea de revelion te-am iubit cu link-uri și cu mouse-ul înfierbîntat și cu monitorul deschis toată noaptea ne-am iubit credit cardul meu te-am iubit printre taste și e-mail-uri trimise andreei și gogoșile parfumate ale corneliei și sandwici-urile elenei te-am iubit ...

 

George Topîrceanu - În jurul unui divorț

... bunătatea personificată ! Că-nainte Zoe până nu-l luase A respins partide mult mai serioase: Jorj Athanasiu, cînd era flăcău... Goldman de la Credit... Guță Popândău, Angrosist de vinuri, — o partidă rară Și cu care Mișu nici nu se compară — Toți cu situații și destul de "bine ...

 

Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul

... interpelatorul, trebue intervertită ordinea zilei. Propune dar, ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a resbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului major al bașabuzucilor ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica

... să-și găsească și el Bacăul; o să capete și el odată una, s-auză câinii în Giurgiu! — Ferește-te a acorda credit aventurierilor cari sunt azi aici, mâine în Focșani. — Nu te încumeta la discuție cu un avocat limbut, că te biruie cu gură de Târgoviște ...

 

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime Deziderate legitime de Ion Luca Caragiale Urbea Târgul de Munte, numărând vreo 3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 școale primare și 180 de cârciumi, se află destul de pitoresc așezată pe malul stâng al Dâmbului Sec. Se cheamă Dâmbul Sec fiindcă, între cele două maluri râpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri și departe unul de altul la tot cam atâția, nu curge aproape tot anul nici atâta apă câtă ar ajunge rațelor din mahalaua mărginașă să [se] bălăcească pe arșiță. Dar ca o ironie, în pofida numelui ce i-au dat riveranii, Dâmbul Sec se pornește vajnic către sfârșitul primăverii cu valuri posomorâte, și umple vâlceaua și, urlând nebunește, prăvălește la vale buturugi și fel de fel de rupturi, și surpă din maluri, și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele. E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie ...

 

Ion Luca Caragiale - Lache și Mache

... ca să demoralizeze pe adversarul jumătății sale. Pentru că-și plătesc cinstit datoriile, când și le pot plăti, Lache și Mache se bucură de oarecare credit la cafeneaua unde beau regulat, mai de multe ori nu cu banii lor, cafea după masă. De aceea și chelnerul îi trece pe o singură ...

 

Ion Luca Caragiale - Parlamentare

... interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a rezbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului-major al bașabuzucilor ...

 

   Următoarele >>>