Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUTREMURA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 139 pentru CUTREMURA.

Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)

Alexandru Vlahuţă - Linişte (Vlahuţă) Liniște de Alexandru Vlahuță Amicului meu Delavrancea Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate, Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate, Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă, Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă, Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte, Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?... Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată, Munca de artist ...

 

George Coșbuc - În biserică

George Coşbuc - În biserică În biserică de George Coșbuc O, prinde-mă de mână, iubito, și mă du Aproape, să ne fie vecin iconostasul, Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul, Și eu voi fi cucernic cât ești de blândă tu. Atâta sunt de rece, mă-nfior să o spun. O, dacă știi tu, Fanny, că-mi ești atât de dragă, Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă, Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun! Ești tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii Cu cel mai gingaș tremur al ochilor azuri, Tu risipești c-un zâmbet a mele-nvățături, O, vino și-mi răstoarnă pe toți savanții lumii! Credințele-mprăștiate le voi uni mănunchi, Din patima iubirii mă voi renaște iară, Ca-n sufletul meu veșted speranța să răsară, Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi În fața sfintei mame, sub bolțile-ncrustate D-albastrul zugrăvelii; și-o cruce sărutând, Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând, La candela eternă cu mâini împreunate. Și eu voi prinde ruga din piul tău respir, Precum din gura mamei copilul ia cuvinte Să zică tot aceea ce zice ea ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan

Ştefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ştefan Când a fost să moară Ștefan de Ștefan Octavian Iosif Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară: Câte brațe-n deznădejde Către cer nu se-nălțară? Câte jertfe la altare, Câtă smirnă și tămâie, Pentru ca viteazul Ștefan Viu și teafăr să rămâie! Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere S-a cutremurat pământul, Ca în ziua răstignirii Celui ce-a vestit cuvântul... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară. Cine ar putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe toți sărmanii, Plâng și îi sărută mâna Văduvele și orfanii. Plâng și-l binecuvântează, Și se-ntorc pe la căminuri, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - E mult de-atunci...

Ştefan Octavian Iosif - E mult de-atunci... E mult de-atunci... de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție E mult de-atunci... e mult, nepoate, Și ca prin vis le văd pe toate... Hei ! să te miri, să te cutremuri De cîte-au fost nainte vremuri...   Și-i mult, e mult de-atunci, nepoate ! Intrase sabie în țară... Zaveră... ciumă... jaf și pară ! S-au prăpădit ai mei cu toții, Și tot ce-aveam prădară hoții   Și turcul stăpînea în țară... Cum am scăpat și eu cu zile Nici aș putea să-ți spun, copile... Pesemne pronia cerească, Voind ca să mă pedepsească,   Mi-a dăruit pedeapsa-n zile... Că, uite, vremurile-acele De-au fost amarnice și grele, Dar inimi drepte, credincioase, Vin bun și cîntece frumoase   Erau pe vremurile-acele... Azi cat nedumerit, nepoate : Cum toate se schimbară, toate ! Din cîntece azi n-ai ce-alege, Nici vinul nu e vin în lege,   Nici inimi nu mai sunt,

 

Ștefan Octavian Iosif - Novăceștii

Ştefan Octavian Iosif - Novăceştii Novăceștii de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție La orînda-mpărătească    De la marginea pieții Vezi lumină printre loduri    Pînă-n faptul dimineții ; Venetici din lumea toată    Fac popas acolo sara... Dairaua se mărită    Cu cimpoiul și ghitara... Trei voinici ficiori de lele    Tăbărît-au pe-nserate ; Dairaua cu cimpoiul    Și ghitara tac speriate... Țarigradul mi s-ascunde    Îngrozit, iar împăratul Dă poruncă să-ntărească    Straja peste tot palatul... Forfotesc iscoade multe    Ca să afle, să scornească : Cine-s preaciudații oaspeți    De la crîșma-mpărătească ? Pasămite să-i întrebe    Nu cutează nici un crainic... Gîfăind se-ntoarce-n goană    La palat trimisul tainic : — Înălțate împărate !    La Agnița crîșmăreasa, Trei străini descălicară    Și de-abia-i încape casa, Ca-ntr-un fund dogit de clopot    Tună-n gura lor cuvîntul, Și pe unde calcă dînșii Se cutremură pămîntul ! După mese s-așezară    Cîteșitrei și, largi în spete, Între umeri fiecare    A cuprins cîte-un părete. Nouă buți de vin goliră,    Și-ncă tot mai cer să beie, Iar Agnița crîșmărița    N-are vin să le mai deie ! — Duce-vă-ți pe loc de-i spuneți    Să le-aducă băutură Și-i ...

 

Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci

Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 de Alexandru Beldiman Fragmente Informații despre această ediție Cuprins 1 [Invocația] 2 [Parada eteriștilor] 3 [Fărădelegile ienicerilor] 4 Note [Invocația]          Ce necaz, ce osîndire, vai mie ! ce foc amar,     Ce trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar.     Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd,     Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd?     În ce stare, amar mie! te cutremuri cînd gîndești     A lacrimilor năvală, chip nu este s-o oprești.     Toată țara-i în picioare, om peste om dă fugând,     O suflare nu întîmpini și să n-o privesti plîngînd.     Sate, orașe, ținuturi, mai toate pustiile vezi;     Ș-un norod în îngrijire, atâta încât nu-l crezi     Povățuitoriu [1] nu crede, n-ascultă mîngăitoriu,     Aleargă, neștiind unde, vor liman [2] , cer agiutoriu.     Cine să-l povățuiască [3] , căci dregătorii n-au rămas,     Cei mai îndrăzneți și vrednici din dregătorii s-au tras [4]     Vai, ponorături [5] , prăpăstii, codrii cei înfricoșați     Gem de duioasa oftare a celor înspăimîntați.     Toți aleargă, cer ...

 

Alexandru Macedonski - Lewki

Alexandru Macedonski - Lewki Lewki de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I De sidef și de-aur roșu sub al cerului azur, Zvelta insulă apare, și sporește minunată, Sărutată când de valuri, când de vânturi asaltată Printre-ocolul spumei albe, — crini regali, jur-împrejur. Peste-al țărmurilor silex palpitează-o-nflăcărare, Via purpură de sânge a solarei agonii; Mari flamanzi prin aer zboară spre-ale visului domnii Un imperiu de spațiu fără legi și grănițare. Ancorează, marinare! Iată: noaptea s-a lăsat... Și tu, stâncă solitară, fii cu brațele deschise 'Ți sunt frate, căci ca tine sunt și culme și abise, Și-ți aduc un corp în zdrențe și un suflet sfâșiat. II Seară palidă, și-n ceruri, ochi de îngeri plini de raze... Adierea își ascute fremătările pe stânci, Se iuțește, se-ntremează, mișcă unda și-i dă brânci Până ce-n galop o pleacă de-a-n călare pe talaze. Și, ca orgă colosală, geme tot, — se vaită tot... Izbucnește-o disperare strigătoare către astre, Ce zâmbesc din pacea naltă a tăriilor albastre, Unde plânset nu se varsă, ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de octombrie

Alexandru Macedonski - Noaptea de octombrie Noaptea de octombrie de Alexandru Macedonski Unde oare se tot duce apa ce din matcă-afară A ieșit de-atâta vreme sfărâmând orice zăgaz, Întinzându-și nimicirea din o țară-n altă țară, Și în veci fără cruțare, neavând, nici dând răgaz? În zadar se-ncearcă unii drumul ei să-l stăvilească, Nu mai e putere-n lume revărsarea să-i oprească. Și e groaznică urgia, însă e dumnezeiască. Șterge-n clipă o cetate, trece munții dintr-un salt. Lasă-n urmă numai leșuri și târăște-ncoa și-ncolo Dărmături muiate-n sânge cu popor după popor... Se cutremură pământul zguduit de-un lung fior, Iar toți zeii vechi se surpă, ș-amuțit e chiar Apollo. Printre țipete și lacrimi lumea-ntreagă se scufundă, Ce-a rodit de veacuri mintea este astăzi dus la fund, Unde-au fost ogoare-odată este-o mare fără

 

Alexandru Macedonski - Pe sânurile

... leșinat, Și sânurile tale macre ca un satir le-am frământat. Eram frumos, dacă ții minte, pe sânurile tale macre... Sfiala te împalidase, plăcerea mă cutremura; Voiseși ș-apoi nu voiseși; porniseși chiar a tremura, Aveai albeți ca ale lunii, aveai roșeți ce erau sacre, Dar m-ai răbdat ...

 

Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân

Alexandru Vlahuţă - Scrisoare cătră un bătrân Scrisoare cătră un bătrân de Alexandru Vlahuță Părul alb e lucru mare pentru cine vrea să știe, Și a ști să-l porți e poate cea mai grea filozofie. Vremea, ce zbârcește fața, netezește judecata. Pentru orice-ncrețitură, mintea trebui să-și ia plata. Și pleoapă de pleoapă când s-apropie-n afară, Atunci ochiul cel lăuntric vede lumea mult mai clară. Ah, și mari lucruri grăiește gura pregătitei groape, Și-nțelept trebui să fie cine stă de ea aproape! Iată ce gândesc când trece un bătrân pe lângă mine, Și când văd pe fața-i blândă ieroglifele divine, Ce-a săpat, în treacăt vremea, ca pe-o obeliscă vie! Mi se pare că într-însul văd un zeu:     Ah, cine știe Ce-o fi clocotind în lumea strânsă în bătrânu-i creier, Și ce-o fi târând cu sine furtunosul lui cutrier! Câte visuri izbândite! Câte visuri sfărămate! Grămădire colosală ici ruine de palate; Dincolo în codru-n doliu, și sub el un vraf de scrum. Într-un colț trântit se vaită dorul, abătut din drum. Câte cuiburi goale! Câte, câte falnice porniri Și iluzii aurite, prefăcute-n ...

 

Alexei Mateevici - Frunza nucului

Alexei Mateevici - Frunza nucului Frunza nucului de Alexei Mateevici Tatei Frunza nucului tresare, Oglindindu-se în lac; Vântul un miros de floare Îmi aduce din Bugeac. De ce tremuri, frunzuleană,-- Fiica nucului rotat,-- Ce fior de prin poiană Firea ți-a cutremurat? Eu cu ierbile poienii N-am nimic de împărțit, Jale mi-i că moldovenii Încă nu s-au înfrățit. Vântul șuieră prin creste, Vine zburător prin văi Și-mi șoptește trista veste Din Bugeac de la ai tăi. Doarme tata somnul morții, Și buneii-s în mormânt, -- Iar cei vii, prin voia sorții, Duși din cele locuri sânt. De la morți aduce știrea Vântul veșnic zburător: El din flori a prins șoptirea, Flori de la mormântul lor. Fie-așa, dar nu mi-i teamă Despre soarta celor părți! Dragostea ades mi-o cheamă Fala câmpurilor verzi. Mare-i fala din câmpie, Dar bătrânii ți-s mâhniți. Dragostea de unde-ți știe, Că vor fi toți înfrățiți? Dragostea adânc mă leagă Cu părinții răposați. Știu: din liniștea lor dragă Răsări-vor numai frați. Mărășești (Moldova), 12 iulie

 

   Următoarele >>>