Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DISC
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 46 pentru DISC.
Dimitrie Anghel - Omul din lună
Dimitrie Anghel - Omul din lună Omul din lună de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 15 iulie 1907 Privesc o semuire de om în discul lunii, Un chip bizar ce râde, privind de sus pământul, Un râs amar și straniu ce-l au numai nebunii, Și morții, când pe buze li-a-ncremenit cuvântul. E-un om cu bună seamă, e-un cap de om, - o mască, Dar după ironia acestei măști s-ascunde Cea mai cumplită moarte ce-a fost să-mpărățească; Și totuși chipul ăsta îl știu de nu știu unde... L-am mai văzut desigur demult, dar poate anii Și-au zugrăvit sarcasmul pe marea lui durere Și tot ce-a ars într-însul s-a stins azi ca vulcanii Ce râd în discul lunii cu-albastrele cratere. L-am mai văzut desigur, și-l știu, - dar tu, iubită, Ce te-ai desprins să judeci cuminții și nebunii, Când stai privind pe geamuri cu fața liniștită Cunoști tu cine-i omul ce râde-n discul lunii? Sămănătorul, 15 iulie 1907 Din volumul â€
Gheorghe Asachi - Cocostârcul și vulpea
... Cocostârcul şi vulpea Cocostârcul și vulpea de Gheorghe Asachi Cocostârcul călători La prânz de vulpe să cheamă, Dar în loc d-ospăț cu spori, Pe disc lat găsește o zamă Limpede și chiar lătură, Fără vo dumicătură. Pasărea cu lungul plisc, Vrând să mânce, toată-n disc, Ostenește sărmănica Și nu-nghite mai nemica; Vulpea însă unde-atinge Soarbe tot și-n urmă linge. Cocostârcul supărat Astă festă n-au uitat Ș ...
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
... Necunoscute lacrimi alunecă prin aer, În tristele amurguri ce-mbracă-a noastre frunți Cu negură de visuri, când singur îți arăți Al lunii disc de aur vrăjind singurătăți, Când raza ei coboară peste câmpii și munți, În ceasurile-acele de teamă ne-nțeleasă, Când mările respiră o dulce adiere ...
Alexandru Macedonski - Mănăstirea
... S-au dus patimile toate, — voci de tunet sau de grindini, -- Lângă glaucele ape mănăstirea e un port. II Dar tăcere: rugăciunea, și un disc în noaptea brună... -- Limbi bronzate graiul ritmic îl propagă împrejur, Tinicheaua de pe turnuri albăstrită e de lună Ș-a bisericii nălucă își ...
Dimitrie Anghel - Fantome, 2 Fantome de Dimitrie Anghel Publicată în Cumpăna , I, 11, 5 februarie 1910, p. 171—173 E un amurg de toamnă tîrzie. Soarele scăpătat, cu discul pe jumătate după dealuri, aruncă razele pieziș, depărtările se estompează și o negură albăstrie îndepărtează colinele. În tăcerea aceasta divină care te-mpresoară, nu poți ști ce clipă anume arată ceasul în curgerea vremii. Un sentiment de veșnicie te cuprinde. Pe tăpșanul întins al Copoului, nu e nimeni la această oră. Purpura însîngerează frunza viilor și a copacilor. În vale, ca într-o albie, cetatea veche a lașului, cu albele turnuri și turle de biserici, cu clădirile lui vechi, cu grădinile pline de flori, stă pitit și abia își trimite murmurul pînă aci. Departe, dealurile Cetățuii și Galatei adună ultimele raze de soare pe coperișurile cetăților bătrîne. Și în singurătatea asta a înserării, deodată o umbră de om ieșit ca din pămînt, ca o arătare, a început să plîngă un cîntec trist de vioară. Cu hainele vechi în bătaia vîntului, zgribulit, cu o bărbie violetă înțepenită de coșul uscat al vioarei, cu pletele în neorînduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat ...
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă Vasul-fantomă de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Ultimul naufragiu" în Minerva , III, 1030, 29 oct. 1911, p. 3. Mergeam cu un prieten într-un scăpătat de soare. Zurgălăii sunau încet și, cum o melancolie fără de voie ne cuprinsese pe amîndoi, nu mai spuneam un cuvînt. Vezeteul singur, îndemnîndu-și caii, scotea din cînd în cînd sunete guturale, fluierături semnificative, cuvinte alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd cu o lovitură de bici, cînd cu o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate. Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și îndemnurile celui ce le înțelegea graiul și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de corbi luau toate aceeași direcție, zorind din aripi către un hambar ciudat ce sta răznit în mijlocul cîmpului. — Acolo mi-am strîns grîul, fiind mai aproape de ...
Dimitrie Bolintineanu - Popa Stoica
Dimitrie Bolintineanu - Popa Stoica Popa Stoica de Dimitrie Bolintineanu Pe o vale verde, sub stejari bătrîni, Trece popa Stoica cu trei mii români. Luna plină-nalță discul ei pe munte, Stoica stă la masă cu cei mai de frunte. Acolo eroul, oaspeții beau vin. Pentru a lor țară ei pe rînd închin. Un sol turc ajunge, ș-astfel le vorbește: — "Cu cincizeci mii oameni pașa vă lovește, Armele depuneți, primiți a vă da, Căci cu caii numai vă vor sfărăma. Padișahul viața vouă dăruiește." Însă popa Stoica astfel îi vorbește: — "Fiii României nu dau arma lor Fără să se bată. Ei cu dînsa mor." Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună. Ei se bat în noapte la raze de lună Cînd pe cerul negru zorile resfir Coamele de aur și de trandafir, Caii peste cîmpuri de turci învelite Înotau în sînge pînă la copite. Popa Stoica luptă; mor bravii români, Însă ca vitejii, cu armele-n mîni. Pașa zice popei: — "Vino tu la mine, Armele depune; un viteaz ca tine E păcat să moară". Popa, cu arma-n mîni, Moare cum muriră cei trei mii
Duiliu Zamfirescu - August August de Duiliu Zamfirescu Pe luciul fără hotare Al apelor ce-au adormit, Din fund de haosuri răsare Melancolia zâmbitoare A stelelor ce-au răsărit. Întârziat pe malul mării Eu în adâncuri rătăcesc Și prins de farmecul uitării Las jos tot lutul pământesc Și-n lumea naltului plutesc. Și când mă uit în urma mea La discul rotunjit din tină, Îl văd schimbat deodată-n stea, C-o licărire de lumină Îndepărtată, rece, lină. Iar pe luceferii de noapte Parcă mai lesne-i văd apoi Că sunt pământuri vechi, răscoapte, Că-s plânsete acele șoapte Ce curg din spațiuri spre noi. O, lege! cât îmi pari de mare!... Ce farmec pui în toate cele!... De te-ai numi, în timp, uitare, Sau, în distanță, depărtare, Tu schimbi pământurile-n stele. Care-i privirea omenească Pătrunzătoare de mister, Ce-ar îndrăzni să bănuiască Că lumea noastră pământească Trăiește însăși ea în
George Coşbuc - Bordei sărac Bordei sărac de George Coșbuc Pe-ai tăi, pe rînd pe toți i-ai adunat Ca puii-n cuib, și-i pace-acum în tine. Și-adormi și tu, bordei nealintat. E liniște-n văzduh, și noaptea vine Cu cer senin; pe cîmpu-nzăpădat Zîmbi-va-ndată discul lunii pline. Ești slab și vechi, dar te-ai luptat voinic Să crești un stol de suflete sărace. A plîns mai pîn-acum bolnav cel mic Și cel mai drag al tău... și parcă tace. Asculți de-auzi vrun glas; n-auzi nimic, Pui capu-n piept, zîmbind, și-adormi în pace. E vremea să te-alini. Scurmat de vînt, Bătut de ploi, slăbit de ani, bătrîne, Trăiești de mila lor pe-acest pămînt. Vai cum se zbat s-agonisească pîne, Sînt mulți și mici, și-așa de dragi îți sînt — Și-acum ei tac și iar vor plînge mîne. Dar, poate crezi că va pluti mereu De-a lungul nopții pace-adormitoare? Acum tu crezi, sărman bordei al meu, Că-n alb veșmînt din cer o să coboare Un înger blînd ! Dar nu știi ce știu eu: La noapte-un duh ...
George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie
... câteva brațe de fân proaspăt dintr-o căpiță și m-am lungit cu fața-n sus, în lumina plină de taine a călătorului disc
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...