Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DISPERARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 59 pentru DISPERARE.

Ștefan Octavian Iosif - Poveste (Iosif)

... trăit Demult, demult pe lume-odată Un biet copil orfan, robit De-o vrăjitoare blestemată. În lanțuri ea-l ținea oricînd, Și el plîngea de disperare, Dar lacrimile-i, picurănd, Se prefăceau mărgăritare... Iar vrăjitoarea le strîngea Și tot mai multe vrea să strîngă, Încăt din ce mai mult plîngea, El ...

 

Alexandru Macedonski - Lewki

... ce-n galop o pleacă de-a-n călare pe talaze. Și, ca orgă colosală, geme tot, — se vaită tot... Izbucnește-o disperare strigătoare către astre, Ce zâmbesc din pacea naltă a tăriilor albastre, Unde plânset nu se varsă, nici suspine nu se scot. Strălucitule Apollo ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie

Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie Noaptea de septembrie de Alexandru Macedonski La muză Atunci când după zile de lungă așteptare Îmi apăruși deodată zâmbind, sufletul meu, Crezui că ești un înger, de pace și scăpare, Trimis să mă rentoarcă la bunul Dumnezeu. Tu nu erai un înger, cerească nălucire, Dar cugetu-mi atuncea la pace se-nvoi... Ți-am dat a mea junie, mi-ai dat a ta iubire Și scepticul îndată de cer nu se-ndoi! Mi-ai zis: Poetul are o misiune sfântă... El trebuie să creadă și n-am mai cercetat. Poetul e o harpă: nu cugetă, ci cântă Chiar el nu se-nțelege, dar este ascultat! Prin lumile luminii se-ntraripă să zboare Și-n urma sa deșiră frumoși mărgăritari, Pământu-n depărtare îl lasă sub picioare Și-mbrățișează totul cu aripile-i mari! Și m-am suit atuncea în cerurile mute, Și cerurile mute atuncea mi-au vorbit, Eternul în tot locul vibra pe întrecute, Iubită nălucire, de ce m-ai părăsit? În sufletu-mi de tânăr era-ntuneric mare, Eram ca și o barcă lipsită de cârmaci, Veniși, făcuși lumină! Suflași, și c-o suflare Făcuși să-ntindă pânze ...

 

Alexandru Macedonski - Ocnele

... deplina-i bărbăție, Cu suavele ei forme și cu mușchii ei de fier, Cu privirea ei în care arde-o stea de poezie, Ridicând de disperare pumni nemernici către cer! În zadar sunt însă toate. Cel ce intr-aci o dată, Vinovat, sau poate numai, dus de un destin barbar, Inimă ...

 

Alexandru Macedonski - Sonetul puterii

Alexandru Macedonski - Sonetul puterii Sonetul puterii de Alexandru Macedonski Târnăcopul, pila, mâna, mușcă stânca cu-ndârjire. Vâna de-aur bănuită e adânc în munte-ascunsă... Strălucirea ei curată nicăieri nu e răspunsă, Ci mereu se depărtează, ca furată de-o vrăjire. Mă cuprinde, câteodată, o-ntristare ș-o-ngrijire Străbătea-voi, prin voință, până-n taina nepătrunsă, Sau rămâne-va ș-aceasta vechea Mekă neajunsă, Și plătit voi fi de munca fără seamăn, c-o rânjire? Dar deși, dintre unelte, pe granit mi-au fost sfărmate, Rând pe rând, aproape toate, în asalturi necurmate, Și cu toate că, grămadă, zac tocite, și chiar rupte, Nici acum în al meu suflet nu stă-nfiptă disperarea. Simt izbânda-n depărtare printre trudă și noi lupte, Căci unealta neatinsă ce păstrat-am e:

 

Cezar Bolliac - Carnavalul

Cezar Bolliac - Carnavalul Carnavalul de Cezar Bolliac Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Începe carnavalul! și-n salele bogate Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate, În nouă veselii! O! ce de griji acuma la nouă toalete! Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete! Ce mii de bucurii! Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă, La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă Și la ai ei cercei; Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte; Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte Ceva ce-i place ei. Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița, Pandlica care-o prinde, - săracă copilița! Viața-i e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danț! Mulțime de machine prin case de neveste! Fămei și croitorii abia le prinzi de veste Când vin, când se strecor! Părinții schimbă cifre în foile de zestre; Galanții-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre Bileturi dulci d-amor. O! câte case nouă și câte case sparte! Ce visuri își mai ...

 

Cezar Bolliac - Sila

... mîna ieșea în toate bine. Tu semănai cu tat'tău și frate-tău cu mine...â€�     Aicea a-ncetat... Ș-un ochi de disperare ținti pe o icoană A sîntei născătoare, zicînd : — „În orice goană     A soartei te-am chemat !â€� — â ...

 

Dimitrie Anghel - Domnu' Hube

... necontenit de valuri, nesimțit, generațiile vechi împingeau pe cele noi, copacul vieții tot alte foi schimba, și numai domnu' Hube sta neclintit și privea cu disperare la această hidră ce-și reînnoia capetele necontenit. Să simți eterna tinerețe care vine spre tine, veșnicul flux primăvăratec ce-ți dă asalt biruitor, pururea ...

 

Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului

Dimitrie Anghel - Duşmanul maşinismului Dușmanul mașinismului de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1032, 31 oct. 1011, p. 1. De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut. Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a plugului cu aburi. Domnul Panțu însă era contra mașinismului și pentru tradiție. Trogloditul din el nu murise încă, și simplul fier de plug, cu care se slujise părinții și străbunii noștri din vremurile cele mai patriarhale, îl satisfăcea cu prisosință. "Mașinile sunt un cuvînt van și niște invenții complicate și diabolice. Totul e să sameni la vreme și să ai ploi priincioase", zicea el. Stăpînul lui era însă cu totul de altă părere, știind că un pămînt, cu cît îl vei lucra mai bine, cu atîta va rodi și el mai mult. Poate că era greșit ...

 

Dimitrie Anghel - Sonata lunii

Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

... atîtea rotunzimi, începu să se scarpine. Cu voluptate, găsindu-și poate o alinare multiplilor paraziți ce trăiau pe socoteala lui, își urmă mișcarea, recidivă cu disperare, urmă cu paroxism, și iată că cepul, oricît era de lemn, pînă la sfîrșit nu rămase insensibil dezmierdărilor ca acest îndrăgostit străin venea să i ...

 

   Următoarele >>>