Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ETERAT

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru ETERAT.

Ion Luca Caragiale - Traian Demetrescu (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Traian Demetrescu (Caragiale) Traian Demetrescu de Ion Luca Caragiale Zilele acestea s-a stins, așa de timpuriu, Traian Demetrescu , unul dintre poeții distinși ai generațiunii tinere. Era un talent mic și feminin, dar era un talent, și așa moartea lui poate fi considerată ca o pagubă pentru literele noastre. Pentru aceia cari au avut plăcerea să-l și cunoască personal părerea de rău trebuie să fie și mai mare. Era un caracter cu deosebire afabil și apropiat, maniere de domnișoară blândă, sfioasă și prea simțitoare, distincție și politețe de adevărat gentilom, apucături poetice chiar în cele mai de rând prilejuri ale vieții, onest și dezinteresat, figură simpatică, glas dulce și mângâios și un zâmbet de copil bun. El trăia așa cum scria, învăluindu-și viața practică în atmosfera eterată a poeziei sale, și aceasta nu era afectare, pentru că-l prindea. Traian Demetrescu era un spirit totdeuna entuziast, sincer și adesea destul de pricepător al artei. Melancolic din cauza boalii care-l istovea, dar totdeuna inimă bună și deschisă, și vesel tovarăș, ca și prieten cinstit, Traian, blândul pesimist pe care-l pierdem, ne lasă tuturor, cari l-am cunoscut bine, multă ...

 

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi Delicate lucruri vechi de Paul Zarifopol Notă despre romanul domnului Ibrăileanu [1] Un fin studiu moldovenesc, alcătuit din nuanțe savant șterse. Ni se arată întâmplările curioase ale unor suflete ce au fost și care, cât au fost, stăteau învăluite sub rafinate țesuturi de susceptibilitate, orgoliu, dominare de sine, discreție și politețe. Am numit curioase întâmplările acelor suflete: cuvântul l-am luat din însăși cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de demult, tot așa cum de demult ne sună ...

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

Garabet Ibrăileanu - Estetice Estetice de Garabet Ibrăileanu 1. Din punctul de vedere al plăsmuirilor și al senzațiilor, care sunt adevăratele elemente ale artei, poezia este expresiunea cea mai înaltă a artei. La muzică sunt numai senzațiuni și plăsmuiri auditive, la pictură numai vizuale, la sculptură iarăși vizuale. Poezia are însă toate plăsmuirile și senzațiile cunoscute. Poezia pe lângă că dezvoltă idei, ca și celelalte arte, dar conține chiar idei. Entuziasm în cel mai mare grad îl produce muzica și poezia. Muzica deșteaptă mai cu greu decât celelalte arte ,,idei senzuale". 2. Un stil umflat, lipsit de idei, e ca și un corp bĂșget, lipsit de sânge. Precum sângele nutrește, dă viață corpului, așa și ideile dau viață stilului. 3. Literatura românească va fi, când scriitorii se vor întoarce la popor, unde e și materialul, și formele, și stilul, și limba, căci limba, literatura, poezia sunt naționalitatea unui popor. 4. ...un popor nu-și poate justifica dreptul la existență distinctă în sânul popoarelor civilizate, decât dacă poate contribui cu ceva la cultura universală, dându-i nota specifică a geniului său. 5. Poezia e mai ales simțire, și simțirea, încă o dată, e lucrul cel mai individual, ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo cinci ani cu înaltă căldură asupra întrebărilor: Artă pentru artă? sau artă cu tendență?? Rezultatul aprigei lupte a fost că fiecare dintre polemiști a rămas să împărtăsească până la urmă opinia sa proprie. De ce? Pentru că și atunci s-a vorbit despre toate, despre toate, afară de un singur lucru, care, după părerea mea, ar trebui și el pomenit măcar în treacăt. Mă rog, câteva întrebări: Au tendență piesele lui Shakespeare? — Desigur, nu. Dar Tacit?... dar Divina Comedie?... Ba bine că ...