Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FRONTON

 Rezultatele 1 - 7 din aproximativ 7 pentru FRONTON.

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil Pâinea amară a exilului de Vasile Alecsandri 1881 Mircești, 1881 Amice Ghica, Gustat-ai vreodată pâinea amară a exilului? Sper că nu, dar în orice caz îmi place a constata că ai scăpat teafăr, ca și mine, de influența sa perturbatoare. Pâinea amară a exilului posedă strania proprietate de a crea în țara noastră martiri noi și patentați. Ea trebuie să fie plămădită cu o parte din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi mâncat pâinea amară a exilului este un fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea, la recunoștința generațiilor prezente și viitoare. Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: Aux grands hommes la Patrie reconnaissante. Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om cât de ordinar, destinat a trece pe lume necunoscut? A face umbră pământului ...

 

Ștefan Petică - XV (Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă)

Ştefan Petică - XV (Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă) Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă de Ștefan Petică   Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă Pe care lunecară mâni albe de princese, Și-n faldurile cari pe-albastre culmi se lasă Scânteie pietre scumpe din stofe vechi și-alese. Ci mândră de durerea-i în purpura de seară, Cetatea arde facle pe turlele-nnegrite Pe cari vechi coroane de slavă seculară Topeau de aur raze în zile fericite. Pe surele frontoane a vechilor palate Un vis de răzvrătire a pus o-nfiorare, Iar florile-n grădină stând pale și uitate Se plâng în invocarea lucirilor de soare. Cântări voievodale sunară-n amurgire Cu glas de altădată umplând singurătatea, Și-n notele lor grave de-adâncă tânguire Colinele ascultară cum moare-ncet cetatea. Și turlele părură ca brațe desperate Întinse-n frământare spre cerul azuriu; Străvechea frumusețe murea pe înserate Și sufletul cetăței se plânse-ntr-un târziu. Ah, cântul răzvrătirei în seara somptuoasă Și turlele-nălțate spre cerul cel senin Când pacea cade lină din falduri de mătasă Și limpede ca roua pe albe flori de

 

Ion Luca Caragiale - Temelia

Ion Luca Caragiale - Temelia Temelia de Ion Luca Caragiale Atâta muncă fără preget! Încet-încet, de-atâția ani, De jos, din temelia stâncii, casmaua smulge bolovani, Și macaraua suie-n muche, și dalta-n feluri îi cioplește, La rând ciocanul îi așează, frumos mistria-i rostuiește; Și — lucru vrednic de mirare din răsărit până-n apus! — Un grandios castel, d-asupra, spre nori se-nalță și tot crește: Pe cât jos se scobește stânca, pe-atât se-mpodobește sus... ...Mai trebuie frontonul splendid, alegoria triumfală, Și-i opera desăvârșită — e gat-a unui secol fală!... Un ultim bloc enorm, acuma, trosnind, e smuls din grop-adâncă Și ridicat din greu pe scripet... Dar blocul ultim nu-i sus încă, Și, din afund, din măruntaie, răcnește stânca: „Nu mai potâ€� „Proptele iute! Merg de râpă! mă surp cu fala-vă cu tot!â€� Morala Ades, visând prea vesel, ai deșteptare tristă... „Să nu te rezemi, Doamne, decât pe ce rezistă!â€� (Convorbiri Critice, anul I, nr. 14-77, din Iulie-Septembrie

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ...

 

Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...

Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore. Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cîntau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ce treceau însemnîndu-și dunga lor de fum pe cer, alți oaspeți n-aveam decît doar pe fantasticii delfini ce-și ridicau cozile lor din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătîndu-și piepturile lor mai albe decît spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domniţa Voichiţa Domnița Voichița de Bogdan Petriceicu Hasdeu Partea întâia "Atunci voios și aprig ea războiul în fruntea oștii sale a trecut." Pușkin: Poltava Cu adormitele lui valuri se mișcă Sociul între maluri Și pe deasupra lui ușor, abia se simte-o dulce boare de vânt, ce-n drum spre-o altă zare pe mai departe pleacă-n zbor. Ici-colo, salcia pletoasă, pe maluri, tânăra-i tulpină spre fața râului și-o-nclină Vorbind cu unda somnoroasă. Și Sociu-n matca lui bătrână c-un murmur șoapta i-o îngână. Prin pânza apei străvezie arar un peștișor tresare Și iar în adâncimi dispare ca o săgeată argintie; sau câte-un pui de rândunică muindu-și vârful de aripă zglobiu coboară pentr-o clipă Și iar spre ceruri se ridică. Iar alteori, pe înserate o luntre lunecă ușor cu două umbre-mbrățișate În legănarea unui dor: pescarul tânăr, în neștire ca-n vis, cu draga lui plutind.... Atunci din ceruri, de uimire cu-ascunsă patimă și jind, privind umana fericire mai vii și stelele se-aprind. Dar, iată, zăngănit de arme dă toată liniștea s-o sfarme Și-un țipăt crunt: „război, război†...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...