Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GURALIV

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru GURALIV.

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l

... pot suferi om nici râgâind, nici strănutând, nici horăind, nici tușind, dar aș voi mai bine să mă bată, decât să le sufăr aceste, iar guraliv, nici prin vis nu-l sufăr. Dar dacâ să va întâmplă să viețuiesc cu o așa fel, cum socotești? Cum voi trăi? îndrăznește, mi-au ...

 

Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)

... de aur care era la idolul lui Asklepios, zicând că nu era potrivit ca feciorul să aibă barbă, când Apolon, tatăl său, nu avea. Un guraliv, povestind multe lucruri lui Aristotel, l-a întrebat în sfârșit dacă poveștile sale nu-l supărau. — Nicidecum, au răspuns Aristotel, căci nici ... foarte greu, iar de m-ai întreba câți înțelepți, ți-aș spune că-s mult mai puțini. Zenon, pentru ca să facă pe un tânăr guraliv să tacă, i-au zis: — Firea ne-au dat două urechi și o singură gură ca să auzim multe și să vorbim puține. ÎntrebĂ ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Un muieroi și o femeie

Ion Heliade Rădulescu - Un muieroi şi o femeie Un muieroi și o femeie de Ion Heliade Rădulescu Când e vorba să vorbiți De princip și de idee, Ascultați să auziți: Un muieroi ș-o femeie, Cum și când nu prea știm bine, Peste drum erau vecine; Ca albina laborioasă Femeia-și căta de casă: La intrigi pregetătoare Și la vorbe rușinoasă, La lucru cutezătoare Și la certe prea fricoasă, Nu-i lipsea nici foc, nici masă. Muierușca nevăstuică, Ochi de linx, bot de curuică, Nu sta locului nicicum: O lua papuc la drum, Tot orașul colinda, Treiera și vântura, Loc, căsuță nu lăsa, Peste tot s-amesteca. Știa orice s-a făcut Și câte nu s-a-ntâmplat: Care când s-a fost născut, Când cutare s-a-nsurat, Când aia s-a măritat, Când vro puică a ouat; Purta vorba peste tot Ș-o schimba cum îi venea, Soți, amicii dezbina. Azi se săruta în bot Și pieziș își da la coate, Mâine ocăra pe toate. Înțepa ca o lanțetă, Era rea și veninoasă Ca o viespe costelivă, Vai de om!... ca o gazetă De limbută, ...

 

Alexandru Macedonski - Vaporul morții

... smucindu-l tot mai tare Îl făceau să șovăiască peste pântecul cel spart. Vântu-n funii șuierându-și uriașa simfonie Alerga săpând prăpastii în adâncul guraliv, Răspândind în largul mării o-ndârjită ironie Printre urlete grozave de dușman nemilostiv. Noaptea neagră de pe valuri îl vedea ca o nălucă Punct mai ...

 

Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată

Alexandru Vlahuţă - Răspuns la o cronică rimată Răspuns la o cronică rimată de Alexandru Vlahuță Așa-i: spre bolțile tăriei, Cu jind, la ce să mai cătăm, Când toți, sub fundul pălăriei, Câte-un crâmpei de cer purtăm? Tu zici: crâmpeile-s la fel... Pe osebitele cărări Toți ne-ndreptăm către un țel, Unii pe jos alții călări. E drept că-n cele patru scânduri Prostia cea mai guralivă Și capul cel mai dat la gânduri Vor amuți deopotrivă. Dar, pân-atunci, unul își strânge Sub bolta lui, șirag de stele, Altu-și mânjește, ori își frânge Partea-i de cer în bucățele. Unii în fel de fel de chipuri Frământă tainele vieții: Răstoarn-a mărilor nisipuri, Străbat și scotocesc planeții, Întreabă funduri de prăpăstii Ș-ale Eghipetului mumii, Și-n oasele fosili de bestii Cat rostul și urzeala lumii. Iar alții zilele-și petrec În al orgiilor vârtej: Un trai nesăbuit și sec, Întins pe patimi ca un vrej! C-o idioată nesimțire Își râd de tot ce-i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te ...

 

Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)

... sonor de mătase, înflorit ca un canaf de spumă, vestise cetățenilor pașnicului oraș că le-a sosit un nou emul al lui Hipocrat. Guraliv și vesel era cel ce ținea locul de cinste pe perinele moi ale trăsurei, ca unul ce nu avea încă nici un cadavru pe conștiință ...

 

Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)

Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu) Gelozie de Mihai Eminescu Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi? N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi. Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt, Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt. Și cum? dar înțelegi tu cum? Cu-acea gelozie, Ce gândurile-ți arde și inima-ți sfâșie. Căci mă-ntrebam, se poate c-atât de-mpodobită Cu inima și mintea, să nu fie iubită? Căci prea, prea e frumoasă... Dorința-i guralivă, Ademenirea-i blândă, putut-a sta-mprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa de dulce și nu-i decât femeie? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și zborul cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi ...

 

Traian Demetrescu - Nostalgii de antichitate

Traian Demetrescu - Nostalgii de antichitate Nostalgii de antichitate de Traian Demetrescu În nopțile de vară, cu limpezi zări de-argint, Las orele sub visuri nostalgici de se curmă: Trăesc în alte vremuri, cu veacuri multe-n urmă, — Sînt dragul unei fete frumoase din Corint. Cînd zilele-s senine colind pe sub arcade, Admir statui și temple, nu simt cum zboară clipa; Salut c-un gest molatic pe cetățeanu-Antipa, Ce-nșiră unor tineri prieteni lungi tirade... Nu sînt urît, pe semne, am ochi duioși, statura Subțire, mlădioasă, și dinții mei sînt perle, Căci azi o curtezană, cu ochi ca două stele, Privit-a lung la mine c-un zîmbet cald pe gură. Aseară întîlnit-am, plimbîndu-mă a lene Sub bolta fremătoasă a unor vechi olivi, O ceată de nemernici, bogați și guralivi, Rîzînd de înțeleptul în zdrențe — Diogene! Iar Cinicul privindu-i, clipind ușor din gene, I-a risipit c-o vorbă, cum risipești gunoiul Cu o sunare, — 'n cale-i rostogolind butoiul, S-a dus grăbit s-asculte vorbind pe Antisithene. La un banchet, dăunăzi, ca de-obicei, femeea Dădea prilej de sfadă; Lais ...

 

Victor Hugo - Constantin Negruzzi

Victor Hugo - Constantin Negruzzi Constantin Negruzzi (Costache Negruzzi)  n. 1808 , Trifeștii Vechi  d. 24 august 1868 , Iași  Om politic și scriitor român din perioada pașoptistă    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Cuprins 1 Operă 1.1 Fragmente istorice 1.2 Poezii 1.3 Teatru 1.4 Proză 2 Traduceri 2.1 Poezii 2.2 Teatru 3 Legături externe Operă Amintiri de junețe Cum am învățat românește Zoe O alergare de cai (Ñ�ÐșачÐșа) Au mai pățit-o și alții Toderică Negru pe alb (scrisori de la un prieten) Fragmente istorice Alexandru Lăpușneanu (1840) Aprodul Purice (1837) Sobieski și românii (1845) Regele Poloniei și Domnul Moldaviei (1839) Cântec vechi (1843) Poezii Reverii (1837) Domnul P. Prunco (1837) Apolog (variantă la Domnul P. Prunco) (1857) Melancolie (1838) Gelozie (1840) La Maria (1839) Fabulă (1839) Ursu și oaspeții săi Lupu și mielu Cucoșu și puica Potârnichea și rândunica Marșul lui Dragoș (doină) (1848) Doină nouă (1842) Eu sunt român... (1855) Princesei Catinca Conaki Vogoride (1856) Strofe dedicate D-nei Smaranda Docan (1892) Potopul (1837) Floarea, Florărița româncă (după Levitschnigg) (1869) Dervișul Uriașul Daciei Disțărare șlicului Întâia noapte a lui Iung Inscripții Epitaful vornicului ...

 

Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!

Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! de Mihai Eminescu Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Și eu să-mi știu osânda... să te iubesc în veci, În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind, De-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind, Zâmbirea gurei crude să-mi fie al meu crez ­ Purtând în suflet moarte, tu vesel să mă vezi. Fii binecuvântată și fericită tu, Copil cu păr de aur, ce mintea mi-o pierdu. Veninu-amărăciunei și ani-mi pustiiți În cumpănă ușori-s pe lâng-al tău capriț; Și-n a mea socotință mă simt atât de mic ­ Tu ești odorul lumii și eu mă simt nimic. Da, da... numai natura dreptate are-n veci, Copil cu gură caldă, cu mici picioare reci, Căci ea-n înțelepciune-i creează-astfel de chip Pe lângă care toate sunt pleavă și nisip. Ironic pare-a zice: nemernici râmători, Visat-ați vreodată asemenea comori? Pe tine-apoi te-arată în drepata ei mândrie: Turbând de-mpătimire, murind de gelozie, Te văd cum al tău zâmbet voioasă ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

Ion Creangă - Ioan Roată şi Vodă Cuza Ioan Roată și Vodă Cuza de Ion Creangă 1882 Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ion Roată, fiind țăran, cum v-am spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. În Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toată mâna: și mai mari, și mai mici; și mai bătrâni, și mai tineri; și mai învățați, și mai neînvățați, cum îi apucase timpul. Între acești din urmă erau de-alde bătrânul Alecu Forăscu, poreclit și Tololoiu, Grigore Cuza și alți câțiva de-alde aceștia, care, ținându-se de obiceiurile strămoșești, în toate ...

 

   Următoarele >>>