Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GUVERNATOR

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru GUVERNATOR.

Ion Luca Caragiale - Nedescifrabil

Ion Luca Caragiale - Nedescifrabil Nedescifrabil de Ion Luca Caragiale Primim adesea scrisori care ne fac un efect analog cu întâlnirea neprevăzută a Sfinxului antic. Sunt oameni cari au urâtul obicei sau capriciul de a se iscăli așa încât nimeni afară de ei să nu poată citi iscălitura. Le recomandăm următoarea anecdotă istorică, ce se cuvine a le fi dedicată: Împăratul Nicolae Pavlovici primește odată de la guvernatorul general al Siberiei un raport foarte frumos scris, iscălitura generalului însă nedescifrabilă. Numaidecât trimete stafetă să vie generalul la Petersburg în cea mai mare grabă. Peste trei luni sosește generalul. Cere audiență la împăratul, și i se răspunde să plece pe loc înapoi la post. Alte trei luni de drum înapoi. N-apucă s-ajungă la Tobolsk și o stafetă îl ajunge de pe urmă. Îndărăt, la Petersburg. Cum ajunge, cere iar audiență, și iar e trimes urgent înapoi la post. Alte trei luni pe drum. Și iar o stafetă, și iar îndărăt peste Ural și Volga la Neva. În sfârșit zdrobit — cincisprezece luni de plimbare, trei ierni și două veri — ajunge la curte. Împăratul îl admite și cum îl vede: — Cine ești ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică

... cel mai mare peste astă pungă este Pungaciul, titlu dat prin simplă derivațiune etimologică. Atențiune, doamnă ! gravitate, domnule ! Trecem pe dinaintea palatului lui Sik-Tir, guvernator general al Tâmpitopolei și reprezintante al Fiului-Soarelui dela Peking. Aș avea și aș voi să vă spun multe despre Sik-Tir, dacă în jurisdicțiunea ...

 

Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale

... de știre catanezii, ieșiră la barierile orașului, avînd în capul lor pe don Giuseppe Alvaro, prinț de Sperlinga, cel mai distins din aristocrația cataneză și guvernator al orașului; abia ajunse Bellini și fu salutat de populațiunea orașului său de naștere cu buchete de flori și cu sonete. Directorul universității recită în ...

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... poate numi un bun temeiu al noului cabinet. În unele cercuri politice europene se regretă că acest bărbat însemnat, numai decât după numirea lui ca guvernator creștin al Cretei, spre executarea articolului 23 din tractatul dela Berlin, a fost chemat la postul ministerului, și a trebuit astfel ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

... să urmez exemplul tău precât îmi vor permite puterile și împrejurările vieții. Spune-mi dar anii tăi petrecuți în insula Samos în calitate de bei, guvernator acestei insule, și călătoriile tale prin Asia Mică. Din acea epocă a vieții tale eu nu-mi aduc aminte decât unele trăsături povestite ...

 

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... ultimă strofă, o istorie curat americană. O și-ncep. În unul din satele confederate ale Americei de Nord, era să aibă loc o alegere de guvernator. Toți se preparau a merge să voteze. Unuia îi veni ideea americană — știți cât de ciudate sunt ideile americane — să joace ...

 

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu de Mihail Kogălniceanu Mare nedreptate se poate face a lăsa în tăcere pomenirea faptelor care cinevași în viață au săvârșit; iară cât pentru a lor calități, ori în ce parte fie, aceasta nu rămâne îndoială că acea persoană nu va putea iubi o laudă potrivită cu urmarea sa, că, precum a iubit a face, va iubi și aplauza lucrărilor sale. Asemene dreaptă judecată singur Hs. ne-o propune în două ziceri; cea intâi: "Cu ce măsură vă vor măsura, măsurați și voi lor" și a doua: "Vor învie cei ce au făcut bine întru moștenirea fericirii; iară cei ce au făcut rele, întru osânda vecinică". Apoi cu cât mai vârtos noi, oameni fiind, să nu păzim o așa sfântă dreptate? Eu, nefiind îngrijit despre aceasta, fără mustrare am alcătuit următorul Acatist, întru cinstea celui ce a vroit a se face vrednic unei asemene cuvântări. Începutul facem cu zicerea:"Doamne, răsplătește". Cuprins 1 ACATIST 1.1 Icosul 1 1.1.1 Condacul I 1.2 Icosul 2 1.2.1 ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II Satira II de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Filaret — Eugenie FILARET: Prietenul meu, spune-mi de ce ești întristat? Te văd la față galben, iar ochii îți sunt roși, Pare că noaptea-ntreagă nu ai dormit? Pe gânduri Stai tocmai ca acela, ce vrând a fi episcop Își dărui zadarnic a sale herghelii. [1] Tu poți ca să te primbli cu patru cai în șir, Să porți bogate haine, și slugile să-ți fie Înfășurate-n aur. Au doar vinațe scumpe, Sau cărți pe la dughene n-au mai rămas de joc? Rudeniile, maica-ți se află sănătoși, Norocul te adapă din cornu-mbelșugării, Nimic nu te oprește de-a viețui-n odihnă. De ce dar taci ca muții și nu zici un cuvânt? Nu știi cât prețuiește un sfat prietenesc, Și câtă mângâiere ne-aduce-n mâhniciune Când neopriți de patimi păzim a lui urmare? A! înțeleg pricina de ce ești supărat. Damon în aste zile se-naintă în rang, Trifon primi cordonul, și Tulie o moșie; Iar falnicul tău nume și slava strămoșească Râvnirea-ți acea multă spre binele ...

 

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri) Vasile Porojan de Vasile Alecsandri Povestirea a fost tipărită pentru prima oară în revista Convorbiri literare , la 1 august, 1880. Mircești, 1880 Amice, Am pierdut în zilele trecute un tovarăș de copilărie care purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. Mărturisesc că m-am simțit cuprins de-o adâncă mâhnire când am aflat că el s-a mutat cu șatra pe ceea lume, ca mulți din contemporanii mei, boieri, țărani și țigani, cu care m-am încălzit la soarele Moldovei timp de jumătate de secol și mai bine! Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșice și în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei și el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă ...

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

Constantin Negruzzi - Amintiri de juneţe Amintiri de junețe de Constantin Negruzzi Cuprins 1 CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE 2 ZOE 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 O ALERGARE DE CAI (СКÐ�ЧКÐ�) 3.1 I - O ALERGARE DE CAI 3.2 II - OLGA 3.3 III - TRISTEȚĂ 3.4 IV - CÂTEVA RĂVAȘE 4 AU MAI PĂȚIT-O ȘI ALȚII 5 TODERICĂ CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice Extract din istoria misiilor mele politice de Vasile Alecsandri Cuprins 1 Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora 2 Napoleon III - Trei audiențe la Palatul Tiuilleriilor 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 Misia mea la Londra - Mareșalul Pelissier - Lordul Malmersbury 4 Prințul Napoleon - Contele Kisseleff — Marchizul de Vilamarina — Cavalerul Nigra — Baronul HĂ¼bner — Dnul Thouvenel — Lamartine Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora Sunt acum nouăsprezece ani, un mare entuziasm înflăcărase inimile românilor! Cuvântul magic de unire răsuna în toate gurile. Hora Unirii se cânta, se dansa de poporul întreg și fiecare om își uitase nevoile pentru ca să se îngâne voios cu sperările unui viitor plin de ademeniri. Eu însumi, părăsind câmpul înflorit al literaturii și aruncându-mă în torentul ideilor politice, îmi culcasem muza în fundul unui portofoliu ministerial și o acoperisem sărmana! cu un teanc de hârtii oficiale, de memuare, de note consulare etc., etc. Voturile unanime ale Camerelor din Iași și din București înălțând pe tronurile Moldovei și Valachiei pe colonelul Alexandru Cuza, noul Domn găsi de cuviință a trimite Cabinetelor europene acea memorabilă declarație prin care zice că: ...

 

   Următoarele >>>