Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IMAGINAR

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru IMAGINAR.

Alexandru Macedonski - Destul

Alexandru Macedonski - Destul Destul de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Acum destul cu plânsul, căci inima ți-e seacă, Și chiar de ți-ar fi plină, e timp să-i zici destul Poporul nostru este de lacrime sătul, Și ele nici în versuri nu pot ca să mai treacă; Zadarnic poetașii într-însele se-neacă, Hârțoagele lor toate rămân făcute sul. II Ei!... S-a trecut cu moda de lacrimi și suspine Și cu acele crunte dureri imaginari, Ați cărunțit cu totul, sărmanilor cobzari! Dar de s-a dus o vreme, o nouă vreme vine, Și ea c-un bici pe care în mâna sa îl ține Plesnind vă strigă vouă: ,,Alți timpi, alți lăutari!" III Rubinele pe buze, mărgăritarii-n gură Și crinii de pe sânuri și ochii ca de mură Sunt niște mărunțișuri ce nu-și mai au vrun curs: Cu lacrimile false ce-ntruna s-au tot scurs, S-au poticnit în coastă și se tot duc de-a dură Târâte de ridicol în repedele-i curs! IV Acuma este timpul puterii, bărbăției, Copilul de ieri, astăzi e un băiat viril S- ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...

 

Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor

Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicişilor La fîntîna Medicișilor de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 81, 10 [23] aprilie 1911. p. 23—24. Un fragment Trecutul e o împărăție moartă. Locurile unde ai trăit mulți ani și ai putut să fii fericit nu căuta să le revezi, dacă ai o dragoste nouă în suflet, căci ele nu te vor recunoaște și-ți vor rămîne străine. Privește din depărtare la toate și închipuiește-ți că ai visat, căci numai visul poate să-ți dea mulțumire. Închipuiește-ți că după linia curbă ce închide orizontul nu mai e nimic, că nourii ce aleargă într-acolo sînt niște simple fantasme, că în sufletul tău deșirul de imagini, unele umbrite ori altele trandafirii, sînt tot ca și goana aceasta de nouri. Vîntul, acest fantastic și capricios artist, îi adună de pe fața cerului, clădește palate, zugrăvește continente imaginare, lăsînd pe alocuri spațiuri goale și senine, ca niște închipuiri de oceane, îi resfiră apoi și-i preface în turme nesfîrșite, care pasc pe nesfîrșita cîmpie a cerului, îi alungă cînd vrea într-o Fantazia nebună de cavaleri ce-aleargă pe cai năpraznici cu mantalele albe fluturînd pe umeri ; și apoi, cînd ...

 

Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine

Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine Omul care s-a pierdut pe sine de Dimitrie Anghel O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și facă o eternă tinerețe. Pe umeri, o mantă lungă, frumos aruncată, ciorapii bine trași pe pulpele artificiale de cauciuc, mîna elegant deprinsă să salute atingînd ușor pămîntul cu pana albă a tricornului sau a sombrerului de mușchetar, îl făceau netăgăduit de frumos și îi cîștigase faima de amorez irezistibil. Deprins însă să iubească față cu toată lumea, să-și declare înfocata dragoste în fiecare seară unei noi amante, să facă gesturi ce altfel nu sînt permise decît doară în cea mai strictă intimitate, să tragă spada fără a mai sta mult la gînd, cînd întîlnește un adversar cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa ...

 

Dimitrie Anghel - Sonata lunii

Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...

 

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă Vasul-fantomă de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Ultimul naufragiu" în Minerva , III, 1030, 29 oct. 1911, p. 3. Mergeam cu un prieten într-un scăpătat de soare. Zurgălăii sunau încet și, cum o melancolie fără de voie ne cuprinsese pe amîndoi, nu mai spuneam un cuvînt. Vezeteul singur, îndemnîndu-și caii, scotea din cînd în cînd sunete guturale, fluierături semnificative, cuvinte alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd cu o lovitură de bici, cînd cu o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate. Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și îndemnurile celui ce le înțelegea graiul și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de corbi luau toate aceeași direcție, zorind din aripi către un hambar ciudat ce sta răznit în mijlocul cîmpului. — Acolo mi-am strîns grîul, fiind mai aproape de ...

 

George Topîrceanu - Sonet estival

George Topîrceanu - Sonet estival Sonet estival de George Topîrceanu Din cerul mat, încovoiat pe zare Ca un imens cuptor de porțelan, Un soare imobil și diafan Trimite raze perpendiculare. Orașul "adâncit ca-ntr-o visare", Cu tot aspectul lui cotidian, E bântuit în fiecare an De felurite boli imaginare. Prin atmosfera plină de insecte, Vin de departe adieri suspecte: Se furișază molima perfidă... Trag storul la fereastră și, de frică, Simt inima cum mi se face mică Cât un microb de febră tifoidă. [[Categorie:George

 

Mihail Zamfirescu - Somnolența

Mihail Zamfirescu - Somnolenţa Somnolența (Fragment) de Mihail Zamfirescu Informații despre această ediție Amicii mei, viața e harpa, ce intona Același cântec. Ziua se duce monotonă Și'n locu-i vine alta, c'un pas lung, uniform; Și tot același lucru. Ce sortă ne'mpăcată! D'atâta inerție simt fruntea-mi apăsată          Ș'adorm... și dorm... și dorm! Și somnul mă transportă prin lumi imaginare, Prin regiuni celeste... și'n visele-mi bizare M'îmbăt de fericire, surîd și mă transform... Ș'apoi când deșteptarea amară iar revine, Eu cuget la acele delicii divine;          Ș'adorm... și dorm... și

 

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes Floarea de aloes de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Întîiul pas pe care îl faci într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrînitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină ; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce mireasmă o să te întîmpine ; de vei ridica ochii peste marginea verde a stratului, ți se va părea firesc că în aer joacă pulberea de aur a stînjeneilor ; de te vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un nimb în jurul ei, nu te va mira că o biată floare îți arată imaginea soarelui pe pămînt... Dar eu, nu le puteam ști acestea la vîrsta mea și intrînd în casa ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuţa Micuța de Bogdan Petriceicu Hasdeu (trei zile și trei nopți din viața unui student) Lumina din Moldova , Iași, II, 1862 nr. 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19. Versiunea nouă în Aghiuță , 1864, nr. 5-21. Cuprins 1 Ziua întâia 2 Ziua a doua 3 Ziua a treia 4 Epilog Ziua întâia Aveam șaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța", deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și, numind pe frumușica mea "Micuța", prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848 Un episod din anul 1848 de Vasile Alecsandri Fragment reprezentând partea a doua a romanului neterminat Dridri . Fragmentul a apărut, sub titlul de mai sus , în 1869. Încercarea de răscoală din ziua de 28 martie 1848, care avu în Iași o nereușire atât de tristă, grație unor șefi buni de gură și mai buni încă de fugă, a obligat pe mulți tineri din Moldova, victime entuziasmului patriotic, a se desțăra, pentru ca să scape de persecutările unui guvern cuprins de spaimă. Unul din ei, pe care-l vom numi Vali, era mai cu deosebire amenințat de a resimți efectul acelei spaime domnești, ce se traducea în acte de cruzime, însă el parveni a se refugia în munții Hangului. Visul s[...]n urma evenimentelor din capitală, nu țintea la mai puțin decât la deșteptarea poporimii muntene, pe care el voia să o reverse ca un torent asupra tronului. Vis naiv al unei închipuiri de poet! Acel tron devenise în adevăr un simplu scaun rusesc, după zisul mulțimii; dar prestigiul său nu se stinsese încă de tot în ochii țării; ...

 

   Următoarele >>>