Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IMPUTA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 29 pentru IMPUTA.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...

 

George Coșbuc - Sonete de lux

George Coşbuc - Sonete de lux Sonete de lux de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I CURRICULUM VITAE Puțin ne pasă cine-i, al cui, și cum îl cheamă. El a trecut liceul cu cea mai slabă notă, Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă. A-ntrat apoi în oaste și-a stat, cum bag de seamă, În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă. Ieșind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă; Apoi s-a făcut pictor și-artist de panoramă. Cu timpul un istoric i-a dat să scrie copii, Dar nu știa sintaxa, scria ca-n timpul mitic S-a hotărât în urmă să-și deie ortul popii. S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic, Că l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic. II VIZITE Vrei tu să fii eroul saloanelor? Ascultă. Tot ce ...

 

Ion Luca Caragiale - Bene-merenti

... e în lume distincție publică sau privată care să fie perfect de echitabil acordată, sau, mai bine zis, împotriva împărțirii căreia nimini să nu poată imputa ceva. Tot pentru aceea, toți, fiecine după sentimenml său, avem dreptul s-o dorim disrincția și s-o sperăm, precum asemenea toți avem și sorți ...

 

Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români

... depeși, publicate astăzi și prin Cartea Albastră, și fără să vrea chiar dovedește pipăit că acele ce astăzi se întâmplă în Asia nu se poate imputa decât numai și numai politicii greșite și condamnabile a guvernului liberal cârmuit de Gladstone. Pe de o parte guvernul acela nu voia să ...

 

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu Plagiatul Zola-Bibescu de Ion Luca Caragiale O campanie întreagă s-a ridicat în contra lui Zola după publicarea romanului său La DĂ©bâcle. Se știe metoda — noi am zice mania, dacă n-ar fi interesată — marelui scriitor francez de a îngrămădi pe o țesătură simplă, pe o intrigă foarte banală, o colosală garnitură așa-numită “documentarăâ€�, pe care o învârtește, o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 de pagini. Garnitura documentară consistă în cea mai mare parte din vocabularele tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn din grămadă și presară peste paginele sale, cum se presară zahăr și scorțișoară peste plăcintă ca să-i dea dulceață picantă. Ce rezultă d-aici? că cititorul naiv, profan în mecanică, fără să-nțeleagă ...

 

Vasile Aaron - Anul cel mănos

Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment.     Drăgălașă primăvară         Te ivești veselă iară,         Ne dai semn de roadă bună         Ca să facem dinpreună     Cinste celui preaputernic         Mărindu-l cu cuget smernic,     Pe cît firea omenească         E în stare să-l mărească.     Gheața și neoa cumplită         În pripă fu risipită,     Iarba subt frunză uscată         Să ridică deodată     Arătîndu-și colțul verde,         Cum frigul puterea-și perde,     Iată codrul înverzește,         Firea toată să clătește,     Pomii ceia ce dau roadă         Unii de muguri să-nnoadă,     Alții după a sa fire,         Înfloriți mai cu pripire     Dau albinelor hrană         Și zburătoarelor mană.     Ciocîrlia deșteptată         Vrea cătră nori să răsbată,     Zburînd să-nvîrte carigă         Și veselă pe sus strigă.     Cucului, ce amorțise         îi vedem gura deschisă     Dintr-un loc într-altul zboară,         Să suie și să pogoară     Cîntînd după a sa fire         Prin a capului clătire.     Turturica și porumbul,         Ce tăcuse mult ca plumbul     Pe uscate rămurele         Dau glasul cel plin de jele,     Și dacă-și află soție         Îl schimbă în veselie.     Cearcă loc de cuib și unde         Îl află bun, se ascunde.     Rînduneaua învrîstată         Din căpriori deșteptată     Însă cînd ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)

... a mea viață! și ce viață-ngrozitoare! Voiam... Dar pentru mine nu era voi, Vream s-o urăsc... mi-era o muncă-omorâtoare. Îmi imputa vini ce nu le aveam; Așteptam osândă la orice faptă mare; Eram bănuit chiar când mă smeream, Ș-apoi, împăcată, era iertătoare. Spaima în mine ... nădejde, ființe-aeriene Și fără de amestec cu cele pământene! Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-ntraripam. Ele zâmbeau la râvna-mi și-mi imputa-ndrăzneala, Poruncitorul deget îmi arăta greșala. Nebun d-a mea rușine, mai repede zburam. IX Dar fără veste-odată un trăsnet șerpuiește Răsăr ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

... că el, cu toată ușurătatea dela noi, a fost totdeauna consecvent, totdeauna neschimbat și neclintit, totdeauna același - același ! "Coane Lascare, mi se poate imputa orice, afară de inconsecvență în viața politică. Am fost consecvent și voiu să rămân consecvent !" Astfel și-a terminat d. Aslan magistrala conferență ...

 

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... vedeți realizat apocalipsul meu? Aș vrea prea mult să știu. * Veți zice că sunt capiu, pe onoarea mea, citindu-mi această invocare solemnă; îmi vor imputa unii din dv. c-am început prin absurd, pentru ca s-ajung la ridicul! Este adevărat, tonul de care am uzat mai sus este prea ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane" Răspunsurile „Revistei Contimporaneâ€� de Titu Maiorescu 1873 Lupta între Revista contimporană și critica din Convorbiri literare s-a încins cu multă căldură. Revista de la 1 iunie 1873 publică un răspuns lung al dlui P. Grădișteanu, un răspuns ceva mai scurt, dar foarte puternic, al dlui V. Alexandrescu-Ureche și câteva cuvinte gentile ale dlui D. Aug. Laurianu, iar dl Pantazi Ghica și-a ales un cerc mai întins de cititori și își răspândește observările d-sale în contra noastră prin cel mai însemnat jurnal politic din capitală. Fiind vorba de o luptă literară, să ne fie iertat a înlătura mai întâi tot ce ne pare că trece peste limitele ei. Așa, dl Petru Grădișteanu vorbește de victemele arțagului meu, de piticii din ortaoa „Junimei“, zice că noi tăgăduim cu sfruntare, cu turbare meritul părinților literaturii și spune că pamfletul meu îi reamintește că Voltaire compară pe unii critici cu broaștele care se zice că sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...

 

   Următoarele >>>