Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ISPITI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 73 pentru ISPITI.

Matei Milu - Asupra istericalilor

Matei Milu - Asupra istericalilor Asupra istericalilor de Matei Milu Informații despre această ediție     O boală nouă ivită,     În modă acum ișită,     Stîrnită de flocane,     Ce-i zic istericale.     Aceasta patimă grecească     La țigance este firească.     Iar grecele o au de gingășii     Să se zbuciume ca d-epilepsii.     Apoi și din moldovence     Ca să samene a grece,     Și ele se fac c-amețescu,     Socotind ca să arate delicate,     Fără pricină, de-orice cad leșinate,     Să afumă cu pene     Pe subt nas, ochi și gene.     Dar spre acești patimi vindecari     Ne face gazeta înștiințari,     De o doftorii ispitită,     Acum în public prevestită.     În vreme cînd năbădaica vine     Să aibă bărbatul un bici bun la sine     Și la c... să-i deie una sută bine     Șăptezăci sau noăzăci și unul la vine,     Cinzăci, șăsăzeci la spati,     Să o umple de sănătati.     Cu aceasta pre mult să folosăscu,     Grece, moldovence să tămăduiescu ;     Iar la țigance să nu ispitească,     Fiind boala la ele

 

Alecu Donici - Înțeleptul și magnatul

Alecu Donici - Înţeleptul şi magnatul Înțeleptul și magnatul de Alecu Donici Un înțelept odată ședea cu un magnat La sfat. — Tu, care cunoști lumea Și-n inime citești, Te rog să-mi lămurești De ce-n societăți alese mai anume, Nici prinzi de veste când cu oameni te trezești Nepotriviți și seci? Așa pe înțelept magnatul întrebă, Iar el răspuns îi dă: — Societățile au soartă potrivită Cu o bina din nou mai mult de lemn zidită. Spre pildă, eu acum o casă mi-am făcut Și nici nu m-am mutat, Iar greierii de mult În ea s-au așezat. Cercând cu scumpătate A fabulei sujet, Găsești c-avea dreptate Acel om înțelept. Și cum să se numească Gurliii mădulari, Ce nu știu să vorbească În societăți mari, Dar, prin a lor strigare, Împiedică pe alți, Mai ispitiți bărbați, Să facă vro

 

Alecu Donici - Șoarecul și guzganul

Alecu Donici - Şoarecul şi guzganul Șoarecul și guzganul de Alecu Donici — Vecine! Ai auzit o veste de priință? Zicea către guzgan un șoarec la ambari, Că leul au luat în unghie pe mâță Și noi de-acum vom fi aice mari și tari. — Ei, nu te bucura, prietene, degeaba -- Guzganul au răspuns c-un aer ispitit -- Căci de va rămânea la ei pe unghii treaba, Apoi sărmanul leu nu scapă nezătrit: Ca mâța fiară nu-i mai groaznică sub soare. Fricoșilor le par puternici numai cei De care se tem ei. Precum la noi au zis o treaptă oarecare: Doar pui, armașul

 

Alecu Donici - Lupul și lupușorul

Alecu Donici - Lupul şi lupuşorul Lupul și lupușorul de Alecu Donici Un lup pe puiul său voind să-l ispitească, De este vrednic el în breasla părintească, L-au fost trimis odată La margine să vadă: Pe unde-s oile? Cum stau păstorii lor? Și nu cumva ar fi vreun prilej ușor, Măcar cam cu păcat, Să capete vânat? S-au dus și au venit flămândul lupușor, Zicând: "Eu am aflat pe astăzi bună masă: Cole sub deal se pasc mulțime de oi grasă; Putem întru ales vreuna să luăm Și să mâncăm." — Da' bine, de păstor tu nu-mi spui ce-ai aflat? Bătrânul lup au întrebat. — Păstorul, precum spun, E deșteptat și bun, Iar câinii, i-am zărit, sunt slabi și puțintei, Nu-i grijă despre ei. — De este chiar așa, eu tot nu mă unesc La turmă să pornesc — Răspunse lupul — căci de nu-i păstorul prost, Apoi el câini mișei nu ține. Să mergem noi mai bine Pe unde eu am fost, Și știu că sunt câini mulți, dar e păstorul prost. Iar unde e păstorul de nimică, Nici câinii nu-s de

 

Antim Ivireanul - Alte învățături trebuincioase

... om, sau vreo muiare streini, dintr-altă țară, au și din țara aceasta și să fie neștiuți, până nu-i veți cerceta și-i veți ispiti; pentru că vin mulți din Țara Ungurească și din Țara Turcească și dintr-alte locuri depărtate și să însoară aici și pe la locurile lor ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Obrezaniia lui Hristos Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos de Antim Ivireanul Și când s-au umplut 8 zile ca să tae pruncul împrejur, chemat-au numele lui Iisus, carele au fost zis de înger mai înainte, până a nu să zemisli el în pântece. Zice la cartea Facerii, în 17 capete, cum că au tocmit Dumnezeu cu Avraam împăcare și spre semn de adeverință i-au poruncit Dumnezeu, zicându-i: Aceasta iaste făgăduința carea vei păzi între mijlocul mieu și între voi și între mijlocul semenției tale, după tine între neamurile lor, să se tae voao împrejur toată partea bărbătească și va fi făgăduința mea peste trupul vostru, întru făgăduință vĂ©dnică. Și copilul carele nu să va tăia împrejur a opta zi, să va piiarde, sufletul acela din rudeniia lui, căci au stricat tăgăduința mea, arătând cu această tăiare împrejur 4 lucruri: una pentru ca să se cunoască cei crezuț întru Dumnezeu; a dooa, pentru ca să rămâie semenție lui Avraam slobodă de păcatul născutului celui dintâi; a treia, pentru ca să facă pre Avraam părinte a multe neamuri credincioase, ...

 

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert Împăratul Albert de Constantin Negruzzi Întâmplările, astă dată, să părea că au favorizat pe confederați în tot felul. Noul an a libertății sunase pentru Elveția la 1 ianuar 1308 și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de răzbunare; dar toate fură în zădar, împăratul zisă că va merge el singur împrotiva confederaților și însemnă la 24 făurar ziua plecării oștilor. La mai 1308 armia împărătească sosi pe ...

 

Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină

Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză ...

 

Emil Gârleanu - Filozoful

Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...

 

Emil Gârleanu - Fricosul

Emil Gârleanu - Fricosul Fricosul de Emil Gârleanu Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din povești: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Și-n cuprinsul larg, uriașul policandru al cerului își aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Viețuitoarele pustietății sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposește pe labe, în hățișuri, și privește nemișcat; vulpea stă lângă vizuină și nu se-ndură să meargă la vânat; veverița pleacă creangă lângă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură, și când a ajuns la margine și-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie: „Poate mai întâlnesc un prietenâ€�, își zise iepurașul. Și gândul îi răspunse: „Poate mai întâlnești un prieten...â€� Și iar țupai-țupai, iepurele sare vesel: „Poate dau și peste o prietenă.â€� Și gândul: „Poate dai și peste o prietenă.â€� Și mergând așa, iepurașul cu gândul își vorbesc: „Ce lumină, și totuși luna încă nu a ...

 

George Coșbuc - Chindia

George Coşbuc - Chindia Chindia de George Coșbuc Publicată în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 52 (16/29 mart.) Stau acum pe-o buturugă    Și mă uit prin văi, Nu-i mai mult decât de-o fugă Până-n deal: și parcă-i oaste Cum se văd în șir de coaste    Sutele de clăi. Împrejurul meu învie    Toate câte sunt, Ce de joc și veselie Când e soarele la toacă! Iată-le, sărind la joacă    Undele de vânt. Una printre clăi s-ascunde;    Umblă pe furiș, După ea mai multe unde, Fuge care mai de care, Dar, cotind, gonita sare    Repede-n tufiș. Toate-n câmp acum s-adună    Crângul răscolind Iar frunzișul sună, sună! Dar pe când aleargă ceata, Iat-o, din tufiș, șireata,    Iese hohotind. Ies, cu capul dat pe spate,    Soațele-i spre văi; Răzvrătesc, întunecate, Brazdele de fân, se-ncurcă Printre spini și iarăși urcă    Coastra, printre clăi. Și mereu așa colindă    Dealurile-ntregi. Și-n sfârșit, când e s-o prindă Toate cad pe ea deodată, Din grămada-ncăierată    Nu le mai alegi. Multe guri acum se-ngaimă,    Vălmășag nespus; Paiele de câmp, de spaimă, În vârtej acolo prinse Se rotesc și joacă-mpinse,    Se ...

 

   Următoarele >>>