Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ISPITITOR

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 24 pentru ISPITITOR.

Alexandru Macedonski - Imn la Satan

... poate; Te-ador, Satan, fiindcă tu ești zâmbet, rază și coloare, Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cântare, floare, -- Ești tot ce e ispititor: plasticități de corpuri goale, -- Și zbor spre cer și voluptăți ce sunt titanice răscoale... O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forță ...

 

Alexandru Vlahuță - Din depărtare (Alexandru Vlahuță)

Alexandru Vlahuţă - Din depărtare (Alexandru Vlahuţă) Din depărtare de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine - Copilul visător de altă dată! Mă simt plutind — privirea mea 'nsetată Se pierde 'n orizonturi largi, senine. De-acum, ispititori în van mai cată Viclenii ochi... îi știu atît de bine! O, nu mai tremur cînd mă uit la tine, Și azi te iert, căci rana-i vindecată. Iar visul tău — ca pînza Penelopii — Se țese ziua, noaptea se distramă... Noian de întuneric ne desparte! Zădarnic zîmbitoare te apropii, Și glasul tău tremurător mă chiamă — Tot mai străină'mi ești — tot mai

 

Alexandru Vlahuță - Partea cea mai bună...

Alexandru Vlahuţă - Partea cea mai bună... Partea cea mai bună... de Alexandru Vlahuță Sămănătorul, an I, nr 7, 13 ianuarie 1902 Stând la geam c-o floare-n mână, Cată-ntrebător spre mine: „Nu-i așa că-mi șade bine Și c-ai vrea să-ți fiu stăpână?â€� Eu pricep, îmi plec privirea Cu sfială prefăcută: „Cuvântarea ta cea mută Mă învață ce-i iubireaâ€� Ea la gură-și duce floarea, Și-nchizând din ochi, suspină: Doar o clipă de lumină – S-a plecat Ispititoarea. Ca un cântec îmi răsună Din departe amintirea ... Și atât ne-a fost iubirea. Poate-i partea cea mai

 

Alexandru Vlahuță - Sonet (M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine)

Alexandru Vlahuţă - Sonet (M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine) Sonet de Alexandru Vlahuță M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine, Copilul visător de altădată! Mă simt plutind privirea mea-nsetată Se pierde-n orizonturi largi, senine. De-acum, ispititori, în van mai cată Viclenii ochi... îi știu atât de bine! O, nu mai tremur când mă uit la tine, Și azi te iert, căci rana-i vindecată. Iar visul tău ca pânza Penelopii Se țese ziua, noaptea se distramă... Noian de întuneric ne desparte! Zădarnic zâmbitoare te apropii, Și glasul tău tremurător mă cheamă Tot mai străină-mi ești, tot mai

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Mântuitorul

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Mântuitorul Mântuitorul de Alexei Konstantinovici Tolstoi Traducere de Alexei Mateevici - Mai 1912 De sfântă dragoste arzând, Smerire El a învățat Și legea lui Moisei curmând, El legea dragostei a dat. Nu rabdă rău El și mânie, El pacea propovăduiește, Și pentru orice avănie Numai cu bine răsplătește. Puterea Lui nu-i pământească: Le dă El orbilor privire, Și bolnavilor izbăvire În slava Sa dumnezeiască. Mărturisire El nu cere, Căci știe orice cugetare, Privirea Lui ispititoare Pătrunde orișice durere; El tot necazul vindecând A fost atotmântuitor, Dar mâna blândă întinzând El n-au mai fost judecător. Fiind de Dumnezeu ales, Prin voia cerului trimes, El Iordanul au trecut Și fapte sfinte, minunate Spre mântuirea de păcate Aicea multe au făcut. Acuma luminos, blajin El iarăși trece-n astă parte, Și ucenicii de departe În urma Lui cu toții

 

Alexei Mateevici - Mântuitorul

Alexei Mateevici - Mântuitorul Mântuitorul de Alexei Konstantinovici Tolstoi Traducere de Alexei Mateevici - Mai 1912 De sfântă dragoste arzând, Smerire El a învățat Și legea lui Moisei curmând, El legea dragostei a dat. Nu rabdă rău El și mânie, El pacea propovăduiește, Și pentru orice avănie Numai cu bine răsplătește. Puterea Lui nu-i pământească: Le dă El orbilor privire, Și bolnavilor izbăvire În slava Sa dumnezeiască. Mărturisire El nu cere, Căci știe orice cugetare, Privirea Lui ispititoare Pătrunde orișice durere; El tot necazul vindecând A fost atotmântuitor, Dar mâna blândă întinzând El n-au mai fost judecător. Fiind de Dumnezeu ales, Prin voia cerului trimes, El Iordanul au trecut Și fapte sfinte, minunate Spre mântuirea de păcate Aicea multe au făcut. Acuma luminos, blajin El iarăși trece-n astă parte, Și ucenicii de departe În urma Lui cu toții

 

Cincinat Pavelescu - Citind romanul

Cincinat Pavelescu - Citind romanul Citind romanul de Cincinat Pavelescu Nu-și amintește să fi plâns, Simțindu-și inima cum bate... Și mâini de dor înflăcărate Nici un amant nu i le-a strâns. Și nici părerile de rău Sau vorba dulce, ruptă-n șoapte, N-a turburat în nici o noapte Tăcerea sufletului său. Azi neaua vremii-i ninge-n păr, Și-n ochi cu lacrime deșarte Ce lacom soarbe dintr-o carte Ispititorul adevăr! Și melancolica bătrână Ce nu știuse să trăiască, Ar vrea-nainte să citească, Dar cartea-i tremură în mână. Își vede viața, an cu an, Și-adânc suspin din pieptu-i scoate: Ar fi iubit și dânsa, poate, Ca eroina din

 

Emil Gârleanu - Călătoare! ...

Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ...

 

Emil Gârleanu - Mărinimie

... Pe picioarele lungi, subțiri ca niște lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când își udă pliscul; uneori se oprește de se uită, ispititor, în fundul apei, ca și cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare, și răcoarea îl încântă. Nu simte nici o ...

 

George Coșbuc - Puntea lui Rumi

... atâte mii de sute De femei, nici una mândră N-am găsit de-a ei virtute ? Iar frum'sețea-i bun netrainic Și ispititor la rele, Știu nevestele-acest lucru, Și, vezi, ce cuminți sunt ele! Când ajungerea frumuseții Este-atât de lesnicioasă, Nu-i minune că nici una ...

 

Panait Cerna - Floare și genune

Panait Cerna - Floare şi genune Floare și genune de Panait Cerna Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din adâncime, Ielele-ți cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești. Asupra ta, prin neguri și furtună Al morții duh adese a trecut Ce farmece te-au ocrotit, ce scut, De n-a putut nici el să te răpună? Ca un răspuns al lumii pământesti La zâmbetul de stele al tăriei, Tu te ridici din lumea vijeliei, Privești văzduhul, cerul – și-nflorești... O, floarea mea! Cu tremur și uimire Salut avântul tău spre fericire. De unde l-ai desprins, din ce lumină, Surâsul dulce, plutitor în vânt? Cum ai putut rămâne tu senină, Nesocotind prăpastia vecină, Ce pentru muritori ar fi mormânt? Noi, de la rob la purtătorul stemei, Trăim mânați în veci de dor aprins; Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei Ne zbate facla vieții pân’la stins... ...Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă, Pe care-am vrea s-o ...

 

   Următoarele >>>